Vibrând mă mai cutreieră zăpezi
Cu șuier lung de viscole trecute,
Deși, urcând spre boltă în volute,
E anotimpu-nmugurit cu iezi.
Coboară astrul zilei să sărute
Candoarea înflorită din livezi,
Și torc miresme caldele amiezi,
Dar eu mai duc troiene dispărute.
Nu-s plin de primăvară și de cald,
Și starea asta, Doamne, mă frământă,
Căci îmi doresc veșmântul, fald cu fald,
Tivit cu-mbobocire care cântă;
Vreau, deci, ca în iubire să mă scald,
Trăind apoi o primăvară sfântă.
Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 