Iar pajiștea-nflorește alb cu miei
Și aur poartă-n ochii umezi iezii,
Din despletirea soarelui amiezii,
Când bolta-și toarnă-n lac sineala ei.
Doar dalba amintire a zăpezii
Mai stăruie în flori și-n porumbei,
Căci aerul miroase-a bănuței
Și-apasă cald pe umerii livezii.
Mă umple anotimpul, pliu cu pliu,
Și, când îmi înfloresc și-n suflet merii,
Întreb cu uluire, vrând să știu:
De unde-i frumusețea primăverii?
Și simt răspunsul cum vibrează viu:
Acesta-i anotimpul Învierii!
Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 
Un gând despre &8222;Sonet de primăvară&8221;