Autor: sfmartian

Plâns colectiv, la Colectiv

sfmartianLasă un comentariu

Mi se oprește țipătul în gât,
Durerea însăși devenind fierbinte,
Când văd pavilionul coborât
Umbrind cernit spitale și morminte.

Încă dansează flăcări pe pereți
Alimentate de coșmarul morții;
Unde sunteți copii, unde sunteți?
Părinții vă așteaptă-n fața porții.

Unii s-au dus. S-au dus definitiv.
Alții se luptă cu durerea vie,
Însă părinții-n plânsul colectiv
Sunt TOȚI marcați de-aceeași tragedie.

Sunt toți pătrunși de-același gol imens,
Fie că-și poartă pașii prin spitale,
Fie că plânsul, devenit intens,
Se-aude-n cimitir, cu-atâta jale!

Eu sufăr doar că nu-i pot mângâia
Și-această neputință mă răpune,
Dar, totuși, aș putea să fac ceva:
Alături să le stau în rugăciune.

Să fac, iubind, aceasta pentru ei,
Rugându-mă: Divinule Părinte,
Spre semenii, concetățenii mei,
Revarsă mângâieri, ca daruri sfinte.

Și-n dragostea ce-o ai Tu pentru toți ,
Și-o-mparți ca Tată, fără părtinire,
Dă azi din Ceruri, Doamne, căci Tu poți,
Și vindecarea Ta și mântuire!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 2 noiembrie 2015

N-o să ies în stradă

sfmartianLasă un comentariu

Am ieșit în stradă în ’89. Într-un decembrie cu ger fierbinte. Mișcarea din Valea Jiului a fost mai anemică, dar am fost în mijlocul ei.
Am ieșit în stradă neștiind că aveam de partea noastră o țară întreagă. Dinspre Timișoara veneau doar zvonuri, iar de mișcarea din Bucurști auzeam doar vag, la Europa liberă, printre fluierăturile bruiajului.
Am ieșit în stradă riscând. Enorm. Fuga lui Ceaușescu m-a găsit la interogatoriu. Era vinerea în care Diana, fiica mea, împlinea patru săptămâni.
Am riscat să n-o văd crescând, să-mi petrec viața după gratii, dar am făcut-o gândindu-mă la viitorul ei. Al generației ei.
Am ieșit în stradă într-un decembrie care ningea cu speranțe. Troienea cu speranțe.
Am ieșit în stradă și s-a năruit un sistem. Un mecanism monstruos cu o multitudine de rotițe.
Atunci am crezut că fericirea se naște în stradă. Am crezut cu toată tăria. Și ce-am obținut? Dreptul de-a ieși în stradă. Atât. Nu e puțin, dar nu asta așteptam. Și, oricum, cei ce se revoltă nu cer dreptul de-a o face.
Se iese în stradă fără riscuri, dar acest lucru se face, ca întotdeauna, din cauza nemulțumirilor. Și dacă există nemulțumiri care ne scot în stradă, ce-am obținut în 89? Nu e primul guvern care cade sub presiune. Și nici ultimul. Acum, însă, se simte un iz de anarhie. Și nu e bine.
Am ieșit în stradă când eram tânăr și mă credeam curajos și deștept. Dar nu eram. Doar naiv.
N-o să ies în stradă. S-a prăbuși un sistem sub presiunea străzii și românii nu o duc REALMENTE mai bine. Dovada? Sunt iarăși în stradă. De ce să ne amăgim deci că ceva se va schimba acum, prin mutarea câtorva pioni?
N-o să ies în stradă pentru că nu mai sunt naiv. Nici deștept. Doar mai înțelept, potrivit Bibliei: „Începutul înțelepciunii este frica de Domnul…” . Și ne mai spune Biblia să ne rugăm pentru ei. Pentru cei cu care vrem acum să dăm de pământ. Și lucrurile vor sta altfel.
N-o să ies în stradă. O să mă rog. Chiar dacă nu se roagă alături de mine cei care mai cred că vor rezolva lucrurile protestând.
N-o să ies în stradă.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 4 noiembrie 2015