Au trecut doar două săptămâni de când un atentat petrecut lângă Paris, în care un profesor a fost decapitat, a zguduit nu doar Franța, ci lumea întreagă. Înainte de a fi împușcat, atentatorul a postat pe rețelele de socializare o fotografie a victimei sale, profesorul de istorie Samuel Paty, însoțită de un mesaj audio. În mesaj criminalul afirma că „l-a răzbunat pe profet”. Și aceasta, a adăugat el, pentru că profesorul „l-a prezentat într-o manieră jignitoare”.

 Joi, 29 octombrie, presa franceză vorbește de mai multe atentate. Astfel, un terorist a fost arestat la Lyon, un altul a fost împușcat la Avignon și un alt atentat a avut loc la un Consulat francez din Arabia Saudită. Dar cel mai sângeros rămâne cel de la Nisa.

  Un islamist de origine tunisiană a intrat în Biserica Notre Dame din acest oraș din sudul Franței, având asupra sa un cuțit cu care a ucis trei persoane. Una dintre victime, o femeie, a fost decapitată. Toate atentatele sunt „marcate” de „Allahu Akbar!”, așa că nu mai este nevoie să fie revendicate.

  Profund marcat, premierul francez Jean Castex a spus: „Ne rugăm și ne gândim la familiile lor, la apropiații lor”, dar și la „întreaga comunitate catolică, lovită în plină inimă”.

  Având în vedere atentatele tot mai frecvente și mai sângeroase ale extremiștilor islamiști, cuvintele președintelui turc Erdogan par o glumă deplasată. Pentru că afirma el la începutul acestei săptămâni că „islamofobia crește în Occident” și că „Europa comite în mod activ crime împotriva musulmanilor”.

  Nu este locul aici pentru o dezbatere privitoare la „cine este dumnezeul care le cere închinătorilor săi să-l răzbune?” Dar nu putem să nu ne întrebăm: Cum gestionăm multiculturalismul dorit de elitele europene? Pentru că ceea ce vedem este rezultatul dezrădăcinării și a incompatibilității. A lipsei de adaptabilitate.

  În scrisoarea adresată de Viktor Orban președintelui Franței, în care îl asigura de tot sprijinul Ungariei, premierul spunea printre altele: „Suntem gata pentru unificarea forțelor noastre în vederea apărării valorilor tradiționale europene și a stilului de viață tradițional european”.

 Dar, oare, mai este interesat Occidentul de „valorile tradiționale” și de stilul de viață pe care cu bună știință l-a abandonat?

 

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 29 octombrie 2020

Multe afirmații scandaloase au fost puse de-a lungul anilor pe seama actualului pontif, cărora eu, cu naivitate, nu le dădeam crezare. Consideram, de fapt, că un om care chiar dacă doar a auzit de Dumnezeu, nu poate spune astfel de lucruri. Dar săptămâna asta, când Papa Francisc „a comis-o” din nou, mi-am venit în fire.

  Care este afirmația șocantă a Papei? Iată: „Homosexualii sunt copiii lui Dumnezeu și au dreptul la o familie.” Această atitudine a pontifului îl pune în opoziție cu Biserica pe care o conduce. În 2003, în timpul pontificatului lui Ioan Paul II, poziția Bisericii Catolice era: „Biserica învață că respectul pentru homosexuali nu poate duce în niciun fel la aprobarea comportamentului homosexual sau a recunoașterii uniunii dintre aceștia drept legale.”

  Cât privește „copiii lui Dumnezeu”, sfinția sa pare să fie total pe lângă Scriptură. Să-i amintim, bunăoară, ce scria apostolul Pavel credincioșilor din Filipi: „Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume…”( Filipeni, 2;14-15) Unde se încadrează cei pe care-i ia acum Suveranul Pontif în brațe?

 Același apostol Pavel scria Bisericii din Roma: „Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani, 8:14) Oare chiar nu știe sfinția sa ce înseamnă călăuzirea Duhului? Și mai sunt multe citate similare.

  Și pare deficitar și la cunoașterea lui Dumnezeu. Orice copil care a trecut pe la școala duminicală sau la orele de religie știe că Dumnezeu este IMUABIL. Doar este scris că în El „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.”(Iacov, 1:17) Așa că ceea ce a considerat la început a fi păcat, așa rămâne.

  Și dacă Dumnezeu a pedepsit Sodoma și Gomora pentru… sodomie, nu va fi mai îngăduitor nici azi. Chiar dacă nu pare… corect politic. Dumnezeu nu aderă la ideologia marxistă, așa cum se pare că fac unii dintre „slujitorii” Săi. Și nu acționează după corectitudinea politică. El este cu adevărat Suveranul.

  Dacă o astfel de declarație ar fi venit din partea unui om politic, ar fi fost doar încă un om care face pact cu diavolul, spre pierzarea lui. Dar venind din partea unui lider religios, se schimbă lucrurile. Pentru că mai sunt oameni care-i sorb cuvintele cu sfințenie. Și va fi răspunzător de direcția în care-i îndrumă.

  Din fericire, o parte a clerului catolic a protestat, ridicându-se în apărarea adevărului. A sfințeniei. Și cu siguranță mulți credincioși procedează la fel. Dar sunt mulți care au trecut la inamic.

Se mai îndoiește cineva că e vremea sfârșitului?

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 22 octombrie 2020

Un partid politic ar trebui să aibă un nume care să-l reprezinte. Adică să fie vârful de lance al doctrinei sale. Și tot din nume ar trebui să știm cui se adresează. Dar se pare că nu e decât etichetă, adică o pârghie de marketing. Iar etichetele se schimbă în funcție de cererea pieții.

  Un astfel de fapt, petrecut recent în Elveția, ne este relatat de „Evangelical Focus Europe”. De acolo aflăm că Partidul Creștin Democrat (CVP), înființat în 1912 ca Partidul Catolic Conservator, își schimbă… eticheta. Adică renunță la „creștin”. Probabil nu se mai poartă.

  Este surprinzător, pentru că în Elveția încă se mai declară creștini 76 % dintre locuitori. Adică 42% catolici, 33% evanghelici reformați și 1% ortodocși. Cu toate astea, partidul amintit scade în sondaje. Și atunci nu poți să nu te întrebi: cât de creștini sunt… creștinii din Elveția? Sau: cât de creștinește acționează partidul? Pentru că la atâția creștini, un partid care să-i reprezinte ar trebui să fie pe val.

  La noi lucrurile stau și mai rău. Cel puțin matematic. Pentru că la un procentaj de 98 % creștini din totalul populației, niciun partid parlamentar  nu s-a declarat creștin. Adică nu intră în sfera lor de interese, în platforma lor. Nici măcar ca etichetă. Și totuși sunt votați. Oare nu merită electoratul român un partid care să-i reprezinte și din acest punct de vedere? Un partid de oameni temători de Dumnezeu!

  Nu este vorba despre amestecul religiei cu politica, ci despre apărarea drepturilor majorității. Despre reprezentarea lor „acolo sus”. Dar acum trendul e altul: Corectitudinea politică. Și asta duce invariabil la discriminare pozitivă, la favorizarea minorităților.

  Suntem creștini, suntem majoritari și, mai ales, cu noi e Dumnezeu! Dar am vrea mai multă atenție și din partea celor de sus, cocoțați acolo pe spinările noastre cocoșate de muncă. Și de aplecat peste urnele electorale. Noi ne rugăm pentru ei, dar ar trebui să catadicsească și domniile lor să se întoarcă cu fața spre Lumină.

  Doamne, binecuvântează România!

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 15 octombrie 2020

Lansarea în luna august a filmului „Cuties” (Mignonnes) a stărnit, cum era de așteptat, aprinse controverse. Acestea s-au intensificat în septembrie, când platforma de streaming Netflix a hotărât să-l promoveze.Tendința vădită a peliculei de sexualizare a copiilor a indignat părinți de pretudindeni.

 Regizoarei franceze a filmului, premiată pentru această peliculă, îi ia apărarea ministrul francez al culturii, Roselyne Bachelot, dar în SUA lucrurile nu sunt văzute așa. Numeroși politicieni americani, și nu numai republicani, au luat atitudine, condamnând atât filmul cât și Netflix, platformă promotoare a revoluției sexuale.

 Un pas hotărâtor îl face însă statul Texas, unde un complet de judecători cheamă Netflix în instanță pentru „promovarea materialelor vizuale indecente cu copii”. Părinții, la rândul lor, au înaintat petiții pentru retragerea filmului, aducând platformei Netflix acuze de pornografie infantilă și încurajare a pedofiliei.

  Nu știm cum se vor rezolva lucrurile în instanța, dar nu avem dreptul să stăm nepăsători. Avem multe de salvat din fața tăvălugului „progresist”, DAR COPIII AU PRIORITATE. Ei și inocența lor. Dumnezeu ni i-a încredințat să-i creștem în lumină.

  Producătorii de filme s-au aliniat la agenda de lucru a marxismului. Bunăoară, aspiranților la Oscar li se impun câteva reguli privitoare la minorități. Acestea trebuie să fie reprezentate semnificativ în scenariu, distribuție, etc. Așadar, indiferent de tema filmului, trebuie introduse minoritățile. Și se știe că cea care se bucură de atenție deosebită este cea sexuală.

  Acest lucru se făcea simțit demult, dar acum este impus. Ce proletcultism, tovarășe? Ce cenzură comunistă? Alea au fost jocuri copilărești pe lângă ce ni se va impune în curând de către neomarxism, în numele… corectitudinii politice. Când o fi murit democrația?

  În toată nebunia asta, doar Dumnezeu rămâne neschimbat. Și cuvântul Său, de care se leagă mântuirea noastră.

Simion Felix Marțian

8 octombrie 2020

 

 Având în vedere larga deschidere a Germaniei spre imigranți, milioane de oameni de pe toate continentele și-au găsit aici o a doua patrie. Cel mai probabil, au găsit ceea ce căutau. Adică un mod de a-și câștiga o pâine. Asta spre binele lor și, evident, creșterea produsului intern brut în țara de adopție.

  Printre aceștia se numără și Park Young, o sud-coreană în vârstă de 71 de ani. Ea și-a deschis un restaurant în Schoneberg- Berlin și a decis să-și decoreze pereții cu citate din Biblie, fiind creștină. Printre citate era și versetul 22 din capitolul 18 al cărții biblice Levitic, unde scrie: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.”

 Textul a deranjat… o anumită „ideologie”, așa că s-au luat măsuri. Pentru că în urma reclamațiilor, a avut loc o descindere la fața locului, percheziție și incriminare, relatează „The conservative woman”.

  Este șocantă această atitudine, pentru că este vorba, totuși, de pereții INTERIORI ai unui spațiu privat. Și nu era vorba de vreun text misterios, ci unul arhicunoscut, din Cartea care bate toate recordurile, la numărul de exemplare, limbi traduse, număr de cititori. Într-o Europă… creștină, sau cel puțin cu libertate declarată a credinței religioase.

  Dacă aceste lucruri se întâmplă în Europa, de ce ne-am mira de China dictatorială. Acolo se trece la modificarea textelor Bibliei, în conformitate cu ideologia. Astfel, ne relatează „Union of Catholic Asian News”, s-a scris deja un manual publicat de University of Electronic Science and Technology Press, în care istoria din capitolul 8 al Evangheliei după Ioan, privitoare la femeia adulterină, are alt final.

  Sunt cunoscute cuvintele Mântuitorului din versetul 11: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, și să nu mai păcătuiești.”  Dar, după manualul chinezesc, Isus ar fi spus: „Și eu sunt păcătos. Dar dacă legea ar putea fi executată doar de oameni fără cusur, legea ar fi moartă”. După care ar fi ucis-o cu pietre. Oare oamenii ăștia nu știu că nu e voie să faci modificări nici pe textele fraților Grimm, darămite pe ale lui Dumnezeu.

  Să iei Biblia de pe pereți și să dai cu ea de pereți, sau să scrii aiureli, declarându-le biblice, sunt metode diferite, dar urmăresc același scop. După ce credința s-a șubrezit prin consumarea „păcatului pe pâine”, prin divertisment păcătos și agresiv, se încearcă metode noi.

 Cât încă mai avem acces la Biblie, să facem „provizii”, spre mântuirea noastră. Psalmistul spunea „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!”(Ps 119: 11) Doamne ajută!

Simion Felix Marțian

1 octombrie 2020

 Sexualizarea copiilor se face tot mai simțită în lumea contemporană, luând diferite aspecte. O găsim prezentă în forma noilor jucării sau a desenelor animate. „Progresiste”, bineînțeles. Cine este interesat, oare, să fure inocența și bucuria copilăriei din viața copiilor noștri?

 O componentă a acestei tendințe este și așa-zisa „educație sexuală”. Care este necesară, cică. Și e spre binele copiilor noștri. Dar TOȚI susținătorii acestei „educații” s-au născut din părinți care nu au avut parte de ea. Și a fost bine.

  Dacă în România încă mai există împotrivire privitoare la educația sexuală, oricât de lăudată ar fi, este pentru că s-a învățat ceva din experiența unor țări occidentale care au implementat-o. Și unde au devenit ore de pornografie sau educație transgender. Fără nicio legătură cu ceea ce se promitea.

  Și pentru că în luna aprilie a acestui an s-a încercat introducerea educației sexuale obligatorii în școli, deputații au reușit în luna mai să aducă niște modificări în bine legislației. Astfel „educația sexuală” devenea „educație sanitară”, și mai era nevoie și de acordul scris al părinților.

  Doar că Președintele nu a fost mulțumit. Nu e prima dată când domnul Iohannis arată prin atitudine afinități față de stângismul marxisto-sexualizant. Domnia sa voia introducerea sexului în școli „pe repede înainte”, fără a fi consultați părinții. De parcă ar fi crescut mulți copii. Așa că a atacat legea la Curtea Constituțională.

  Cum s-ar putea explica altfel preocuparea exagerată a Președintelui pentru sexualizare, decât ca o manipulare progresist-europeană. Adică marxism. Și când mă gândesc că-i făceam campanie la primul mandat. Dar asta e o altă poveste. Tristă, bineînțeles.

 Astăzi, însă, CCR a respins categoric sesizarea Președintelui. Astfel că legea rămâne în forma propusă de Camera Deputaților, în 29 mai. Adică educația va fi „sanitară” și musai cu ACORDUL PĂRINȚILOR. Să auzim de bine, tovarășe Președinte.

  Nu știm ce va urma, dar atacurile stângii vor continua. Doamne ai milă de noi!

Simion Felix Marțian

24 septembrie 2020

  Sensul cuvântului „cătrănit” este „dat cu catran” și, deci, prin extensie, „înnegrit”. Mai are însă și câteva accepții figurate, una find cea de „supărat”. Cu acest înțeles mi-am însușit eu termenul, în copilăria mea ardeleană. Așadar cel cătrănit este negru de… supărare.

  Mi-am amintit de acest cuvânt citind recent despre un nou scandal marca de neconfundat a „corectitudinii politice”. Este vorba despre celebra statuie Pieta a lui Michelangelo, în care Isus este NEGRU. Această imagine, prelucrată în photoshop, a fost postată pe Twitter de Academia Pontificală pentru Viață, condusă de arhiepiscopul Vicenzo Paglia.

 Este de fapt o aliniere la mișcarea Black Lives Matter. Isus nu poate fi negru, oameni buni. Poate, cătrănit. Adică supărat. Și asta văzând că jertfa Lui rămâne pentru prea mulți inutilă.

 Nu insist asupra acestui nou scandal, ci vreau să reamintesc distinșilor mei cititori un alt articol de-al meu, din care am sustras câteva fraze. Atunci era vorba de „Cina cea de taină”. Și tot de un Isus negru.

Lumina nu e neagră, tovarăși!

  Am crezut că le-am văzut pe toate, iar de când cu nebunia marxiștilor demolatori de statui și… civilizație, mi-am zis că nu mă mai poate mira nimic. Căci mișcarea BLM, oscilând între sminteală și prostie, depășește și imaginația bolnavă a celor care trag sforile.

  Dar a venit bomba: Isus trebuie să fie de culoare! Musai negru. Acesta-i trendul. Dacă n-ai negri în anturajul tău, ai dosarul pătat, cum era în comunism. Doar că acolo trebuia să fii sărac și fără intelectuali în familie ca să fii „element pozitiv”. Dar, măi tovarăși, Dumnezeu nu are nevoie de un „dosar de cadre”. Nici de promovarea voastră.

  Haideți să ne lămurim, tovarăși. Isus a venit în lumea noastră cu o misiune divină, care vă viza și pe voi. Adică, mântuirea. Și pentru că trebuia să aibă o natură umană, a luat trăsăturile poporului în care S-a întrupat. Adică, a poporului evreu.

 V-ați apucat să demolați reperele istoriei, dar ce v-a cășunat pe geografie? Pentru că Betleemul nu e în Etiopia, Nazaretul nu e în Gabon, iar Ierusalimul nu e în Uganda. Și atunci de ce nu am rămâne fideli adevărului istoric? Și culorilor originale.

  Adevărul este că mărșăluitorii demolării nu prea știu ce sunt astea. Dar ce ne facem cu reprezentanții „bisericii”? Pentru că Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, care este șeful Bisericii Anglicane, a îmbrățișat ideea cu entuziasm. Ba chiar a hotărât să instaleze în altarul Catedralei St Albans o replică a tabloului „Cina cea de taină”, în care Isus să fie negru

  Aș încheia cu afirmația Sa: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan, 8:12)

 Iar Lumina nu poate fi neagră, tovarăși.

Simion Felix Marțian

  Sunt pedofilii, evident. Doar că vechiul termen li se pare jignitor, iar în „noua normalitate” (a se citi NEBUNIE) trebuie să-i legănăm și pe ăștia. Pentru că sunt –nu-i așa? – o minoritate sexuală. Și minorităților trebuie să li se acorde o atenție sporită. De, corectitudinea politică. Iar mass-media le cântă în strună.

  La sfârșitul lunii august, New York Times, ziar aflat pe primul loc în lume în privința infuenței, lua apărarea pedofililor, condamnând „capcanele” poliției americane. La acestea au recurs polițiștii, pentru că lupta cu pedofilia este dificilă, multe victime neavând curaj să depună mărturie.

  Astfel, s-a recurs la o stratagemă: polițiștii își fac conturi false, cu identități de copii, și se lasă „racolați” de pedofili. Urmează propunerea, întâlnirea și… surpriza! Metoda a dat roade, dar amintitul ziar e de părere că „pedofilii care nu fac victime nu trebuie urmăriți penal”. Chiar dacă intenția este mai mult decât evidentă. Și, având în vedere influența ziarului, este mai mult decât o gură de oxigen pentru amintiții „atrași”.

 Dar surprizele continuă, pentru că social media găzduiește o mulțime de conturi de utilizator ale celor ce nu se sfiesc să-și declare… atracția. Și, dacă vi se pare mai liniștitor, nu sunt atrași de copii sub… DOI ANI! Caută să se organizeze în mediul online și tot acolo cer legalizarea pedofiliei.

 Și iată cum YouTube, altfel extrem de sensibil și gata să șteargă materiale „deranjante”, devine gazdă bună pentru această… minoritate. Iar Twitter și Instagram cântă în aceeași gamă.

   În această nebunie ce tinde să se generalizeze, după ce s-a încercat să ne convingă că de fapt copiii aparțin mai degrabă statului decât familiei, vedem că printre „minorități” se ivesc și prădătorii sexuali. La început vor fi tolerați, apoi încurajați, și în final… aplaudați.

  Da, am ajuns să nu ne mai mirăm de nimic. Dar asta nu ne dă dreptul să stăm nepăsători. Într-o lume care, întorcându-I spatele lui Dumnezeu, a luat-o pe arătură, trebuie să ținem drumul drept. Și să ne rugăm mai mult pentru copiii noștri.

   Și pentru viitorul tot mai scurt al planetei.

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 10 septembrie 2020

Un proiect de lege aflat în dezbatere în Scoția ar putea incrimina Biblia ca fiind purtătoare de discurs incitator la ură. Dar și pe cei care o citează în discursurile (predicile) lor.

  Privind lucrurile din această perspectivă, am putea spune că trăim într-o lume ideală, cu o dragoste generalizată, în care fiecare iubește pe fiecare, și suntem înconjurați numai de zâmbete și îmbrățișări. Și în această lume desăvârșită, singura sursă de ură ar fi… Biblia. Adică scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu!

  Activiștii mișcării Scoția Ateistă jubilează în așteptarea verdictului, și își propun să monitorizeze activitățile religioase, denunțând orice astfel de discurs. Adică nu se va mai putea spune păcatului ceea ce este. Nu se va putea spune, potrivit Bibliei, că familia este familie doar în parametrii lui Dumnezeu. Iar sexualitatea la fel.

  Am fost ateu un sfert de secol. Și nu influențat de comuniști, căci nu eram de-al lor, și nici pentru că „era în trend” cum sunt cei mai mulți dintre ateii-trepăduși de astăzi. Am fost ateu documentat, care se hrănea cu biblioteci la fiecare masă. Și mai cunoșteam și Biblia. Asta până m-am întâlnit cu Dumnezeu și m-a scuturat de argumente.

 Am amintit aceste date din biografia mea, ca să mă pot adresa direct ateilor. Măi tovarăși, dacă Biblia este o poveste, de ce nu o lăsați să-și desfășoare acțiunea, urmărind-o din tribună. Dar vă doriți, doar, să nu fie adevărată. Împotriva basmelor nu luptă nimeni, iar „1001 de nopți” n-a fost trecută la index. Și nici Frații Grimm. Simțiți dogoarea iadului? Veniți-vă în fire, căci Dumnezeu vă iubește!

  Dar, cu sau fără aportul unor astfel de activiști debusolați, lucrurile merg într-o direcție nedorită. E dureros ce se întâmplă în Europa „creștină”. Sunt zvârcolirile diavolului care știe că sfârșitul lui este aproape. Păcat, însă, de oamenii care se lasă seduși, spre pierzarea lor.

  Nu va fi ușor pentru creștini. Asta în cazul în care își înțeleg menirea. A lor și a Bisericii. Aceea de a vesti Evanghelia mântuirii! Cum să o faci când ți se bagă pumnul în gură? Și cât va mai dura până când Biblia va fi interzisă?

  Doamne, dă-ne putere să rămânem în picioare până la venirea Ta! Și îndrăzneală să vorbim oamenilor despre mântuire. Amin!

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 3 septembrie 2020

 

Un creștin sincer, conștient de imensitatea harului mântuitor prin jertfa lui Christos, știe că TREBUIE să ducă lumina Evangheliei în întuneric. Pentru că oamenii au nevoie de mântuire. Chiar dacă pentru asta trebuie să-i confrunte cu propriile lor erezii. Și, poate, să-și asume riscuri enorme.

 Acest lucru este tot mai greu chiar și în Occidentul „creștin”, într-o democrație muribundă, unde pârghiile sunt încredințate „(in)corectitudinii politice”. Ce să mai vorbim atunci de situația din țările radicalismului islamic, unde Codului Penal este „îmbogățit” mereu cu noi legi privitoare la pedepsirea blasfemiei.

  Pakistanul este o astfel de țară, fiind pe locul 5 în topul care vizează persecuția creștinilor. Nu e surprinzător, deci, că un creștin a fost recent arestat pentru… o postare pe facebook. O postare considerată blasfemiatoare, care intră astfel sub incidența legii.

  Sohail Masih a afirmat în postarea incriminată că „este imposibil ca sângele țapilor și taurilor să spele păcatele”. Și a mai spus el despre unele date din biografia lui Mahomed că ar fi minciuni. Tot ceea ce a postat ar putea fi de folos concetățenilor săi în găsirea căii spre mântuire, dar legea lor spune altceva.

  A fost arestat în urma unui denunț al  liderului unei moschei. Poliția s-ar fi arătat îngăduitoare, dacă nu ar fi intervenit mulțimile dezlănțuite. Astfel a fost pus sub acuzare, iar Codul Penal din Pakistan prevede că orice comentariu necuviincios la adresa islamului sau a Profetului se pedepsește cu moartea.

 Nu știm cum se va termina totul și, oricum, ceea ce putem face pentru el este să ne rugăm. Dar acțiunea lui, în ciuda tuturor riscurilor, rămâne o mărturie pentru noi, creștinii din lumea (încă) liberă. Dacă nu suntem cumva „creștini”. Pentru că deși nici aici lucrurile nu mai merg ca înainte, libertatea având iz de lanț, lupta pe care o avem de dat este cel mai adesea cu propria comoditate.

 Dragi creștini, în lume se moare pentru Evanghelie, iar nouă ne este greu uneori să mergem până la biserică. Dar vrem să împărțim răsplătirile cu martirii. Și să împărățim cu ei. Nu, este o amăgire. Trebuie să ne susținem credința, mărturisind-o cu îndrăzneală. Și, da, trebuie să trăim luminând. Pentru că oamenii au nevoie de lumină. De mântuire.

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 20 august 2020