Nu credeam că o să mai scriu despre Barnevernet. Am scris mai multe articole în urmă cu aproape patru ani, în timpul campaniei de susținere a familiei Bodnariu. Am și participat la proteste. Bucuria biruinței în acest caz am trăit-o intens, împreună cu oameni din toată lumea, și credeam atunci că Barnevernet va deveni amintire. Una urâtă.

Dar n-a foast așa, și au ajuns la noi vești despre alte familii cărora copiii le-au fost pur și simplu răpiți. Familii de români sau nu. Șarpele n-a fost zdrobit și-am înțeles și de ce: pentru că e vorba de bani! De mulți bani.

Vorbim atât de mult în ultima vreme despre corupție, încât am început să credem că e o „specialitate” românească. Nu este. Românească este găinăria generalizată, dar marea corupție n-are specific național. Și acolo unde este vorba de bani mulți, se ajunge mai greu la adevăr. De-aceea mai trăiește șarpele numit Barnevernet.

Se fac afaceri pe bani mulți cu copiii „protejați”, iar părinții plâng neputincioși. Aude cineva? Barnevernet a și pierdut la CEDO, dar prea puțin, având în vedere numărul mare de procese.

Așa că Barnevernet continuă să-și depună „ouăle” ideologice în cuiburile ONG-urilor plantate peste tot. Sună cunoscut? Da, pentru că sunt și în România. În Bulgaria deja scot pui. De altfel cele 152 de ONG-uri de la ei, cu finanțare externă, au propus încă de anul trecut o „strategie națională” care prevede că:

„-toți părinții sunt incompetenți și incapabili și sunt potențiali abuzatori pentru copiii lor (psihic și fizic)
-numai statul și ONG-urile au dreptul de a decide cu privire la copii și copiii se vor dezvolta în mod corespunzător și vor prospera numai sub îngrijirea experților.”

De aici până la schimbarea legislației n-a mai fost decât un pas, iar bulgarii s-au trezit în fața unor decizii de genul:
-echipe de polițiști, psihologi și asistenți sociali pot intra în casă fără ordin judecătoresc, luând copiii chiar și numai pe baza unor denunțuri anonime.
-pot fi dați spre adopție în întreaga lume, fără ca familia biologică să mai știe ceva de ei (datele personale vor fi modificate).

Astfel de cuiburi numite ONG-uri, în care Barnevernet a depus ouă, sunt și la noi. Ce facem? Așteptăm să iasă puii prin legi smintite, ca în Bulgaria? Prin legea divină copiii au fost încredințați părinților, care i-au primit ca binecuvântare.

Părinți, protejați-vă copiii de „protecția” otrăvită. Protestând împotriva cuiburilor. Demontându-le.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 3 octombrie 2019

Era în 1997. Concesiunea Marii Britanii asupra Hong Kong- ului expirase, și s-a făcut transferul de suveranitate către China. S-au întâlnit atunci două sisteme, practic incompatibile: comunismul chinez, îngust și rigid, cu democrația de tip occidental dintr-un oraș aflat în top 10 mondial ca modernitate și pe locul 2 (după New York) la numărul de miliardari.

S-a recurs la o soluție de compromis: „o țară, două sisteme”. Astfel li s-ar fi asigurat locuitorilor din Hong Kong același mod de viață de până atunci, fără să li se impună condițiile din China continentală. Și asta pentru următorii 50 de ani.

Dar China n-are răbdare. A dovedit aceasta cu proiectul de lege din acest an, privitor la extrădare. Cei din Hong Kong au sesizat pericolul acestei legi, care ar fi îngrădit libertatea de care se bucuraseră. De aceea au recurs la proteste încă din primăvară, care s-au intensificat pe parcursul verii.

Și cum suprimarea unor libertăți ar însemna și restrângerea celor religioase, creștinii s-au alăturat protestatarilor. Iar imnul „Cânt aleluia lui Isus”, cântat de ei în mijlocul milioanelor de nemulțumiți, a devenit imnul neoficil al mișcării de protest.

În China, libertatea religioasă este limitată, și monitorizată excesiv, iar cei din Hong Kong știu asta. De aceea protestează. Și dacă protestele lor au înfierbântat vara, iată că nici toamna nu aduce răcorire. Pentru că amenințarea de la Beijing „fără clemență” pare să se materializeze, căci blindatele chineze se aliniază gata de atac.

Un început de toamnă trist pentru cei din Hong Kong, dar și pentru toți cei care privesc cu îngrijorare acest atac asupra drepturilor și libertăților cetățenești. Credincioșii de acolo vor să se închine în libertate. Iar când polițiștii, auzindu-le cântecul, le-au zis: „Spuneți-I lui Isus să coboare!”, ei au răspuns: „Isus este aici!”

Să ne rugăm pentru libertatea pe care și-o doresc. Pentru o închinare liberă, „made în Hong Kong”. Dar și pentru cea „made în China”.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 6 septembrie 2019

Cine se ascunde, oare, în spatele campaniei tot mai agresive a activiștilor pro-homosexualitate? Nu poți să nu-ți pui o astfel de întrebare, când vezi că-și asociază numele cu a unor companii cu mare greutate, cum este Coca Cola, lider mondial în domeniul băuturilor răcoritoare.

Dar se mai naște, în mod firesc, și întrebarea: câți bani sunt puși la bătaie? Căci altfel cum s-ar angrena în joc Coca Cola, sfidând o majoritatate covârșitoare și asumându-și astfel riscul de a pierde mulți consumatori. Pentru ca aceste pierderi, previzibile de altfel, să fie compensate, e nevoie de sume uriașe.

Și totuși Cola a intrat în joc, cu temele făcute, lansând campania ”Zero zahăr, zero prejudecăți”. Numărul celor care primesc o astfel de campanie cu brațele deschise este mic, evident, dar ea merge înainte datorită nepăsării celor mulți. Dar nu și în Ungaria.

Nemulțumirea cetățenilor s-a materializat într-o petiție cu peste 40000 de semnături, prin care cereau autorităților să îndepărteze afișele apărute în Budapesta și să împiedice răspândirea unor astfel de reclame.

Este salutară inițiativa cetățenilor, dar poate fi aplaudat și sprijinul politic, vizibil în atitudinea lui Boldog Istvan, purtătorul de cuvânt al formațiunii Fidesz, partidul premierului Viktor Orban. Acesta a cerut cetățenilor să boicoteze Coca Cola afirmând că el nu va mai consuma produsele lor.

Susținerea religioasă a boicotului o vedem în atitudinea pastorului Sandor Nemeth, liderul Bisericii Credinței, care sugerează, privitor la această campanie, că o companie străină, cum este Coca Cola, pune sub semnul întrebării însăși Constituția Ungariei, care definește fără echivoc familia ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Boicotul a dat rezultate, Coca Cola retrăgându-și reclamele incriminate de pe piață. Dar ne întrebăm, din nou: Oare, până când? A fost un atac contracarat printr-o împotrivire hotărâtă, demnă de urmat. Ce va urma?

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 23 august 2019

A avut doar 37 de ani. A fost soț. Și a fost tată. Da, a avut doi copii minori. Și a mai fost și…fiu, pentru că nici durerea părinților nu poate fi ignorată. Totul la trecut. Acestea sunt elementele esențiale ale tragediei. Celelalte sunt detalii.

Marian Ciocan a fost prezbiter în Sighișoara, absolvent al ITPB. Slujea la Apold, oficiind un botez, atunci când i-a venit sfârșitul hotărât de Dumnezeu. Acea hotărâre divină care ne ia prin surprindere, ne tulbură profund și naște în noi întrebări. Dar voia Lui este decizională.

Astfel de tragedii se simt până departe de epicentrul lor, mișcând inimi, storcând lacrimi și născând rugăciuni. Pentru mângâierea, pentru întărirea celor direct implicați. Dar sunt și reacții mai puțin… sănătoase. Cele ale „zvonacilor”.

S-a crezut inițial, în mod eronat, că moartea lui Marian a fost provocată de curentul electric de la microfon. Așadar, electrocutare. Ce schimba acest lucru în ansamblul problemei? Păi, se vorbea de improvizații, se căutau vinovați. Și, tropăind, „zvonacii” se întreceau în a răspândi știrea.

Este cel puțin ignobil să bați din picioare într-o sală de spectacol când pe scenă se joacă o tragedie. În viață e cu atât mai grav. Dar se pare că ne lipsește cultura solidarizării prin empatie.

S-a dat un comunicat oficial privind cauza decesului, ca fiind „infarct miocardic acut”. Acesta era menit să stopeze zonurile. Dar nu și să închidă gura cârcotașilor. Pentru că au fost și reacții negative, privind formularea acestui comunicat. Cum că ar fi trebuit scris…altfel. Și astea în timp ce focul tragediei ardea în tăcere.

Știm că totul este hotărât de Dumnezeu, dar suntem oameni. Și durerea se simte omenește. Tragediile au propria lor amărăciune, iar atitudinile nepotrivite o accentuează.

Dumnezeu a îngâduit această grea încercare în familia Ciocan și tot El poate aduce mângâiere. Și pentru aceasta să ne rugăm. Ar fi contribuția noastră la neutralizarea amărăciunii.

Doamne, întide-Ți brațul care binecuvântează!

Simon Felix Marțian
Neunkirchen, 16 august 2019

S-a sărbătorit zilele trecute Semicentenarul aselenizării. Deși pare uimitor, au trecut-iată!-cincizeci de ani de când omul a făcut primul pas pe satelitul natural al Terrei. „Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire” avea să spună Neil Armstrong, omul care a făcut acest pas.

Succesul misiunii Apollo 11 a fost mult mediatizat și la noi la vremea aceea, cu toate că era o realizare a „imperialiștilor”. Dar era folosit și ca propagandă ateistă, atât de înflăcărat folosită de comuniști, considerând că prin cucerirea spațiului se dovedește că Dumnezeu nu e nicăieri. O, ce naivitate!

Și mai era mediatizat evenimentul, îmi amintesc bine, și pentru că liderul României, Nicolae Ceaușescu, era pe atunci în grațiile americanilor. De altfel, pe discul de silicon lăsat pe Lună cu această ocazie, și pe care erau înregistrate mesaje ale șefilor de state, era și un mesaj al acestuia.

Sărbătorirea acestui eveniment epocal ne aduce noutăți și după cincizeci de ani. Aflăm acum lucruri legate de aselenizare care au fost trecute sub tăcere. Și unul dintre acestea, deloc lipsit de importanță, a fost ascuns datorită ateismului… american. Pentru că lupta împotriva credinței este aceeași, indiferent de spoiala politică. Și erau prezenți și pe-acolo.

Care este această noutate…veche? Ei bine, primul act petrecut pe Lună, înainte de a părăsi modulul, a fost ÎMPĂRTĂȘANIA! Buzz Aldrin a citit din Biblie și a celebrat împărtășania, cu ceea ce adusese de pe Pământ, de la împărtășania de dinaintea lansării.

Ei erau conștienți că au nevoie pretutindeni de însoțirea divină și că nu se află în spațiu pentru a-L izgoni pe Dumnezeu din locurile cercetate. Sau din credința oamenilor. De altfel, Dumnezeu a fost prezent în tot programul spațial Apollo, prin manifestări ale credinței celor participanți la program.

„Prăpastia” dintre știință și credință este o iluzie întreținută artificial de dușmanii credinței. Inspirați de…știm noi cine. Oamenii onești, chiar dedicați științei, nu luptă împotriva lui Dumnezeu. Ei își fac treaba cerând lumină divină.

Prin Apollo 11 S-a proslăvit Dumnezeu. Ca și prin tot ce ne înconjoară. Aleluia!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 2 august 2019

Faptul că în SUA, Camera Reprezentanților a cerut o investigație privitoare la boala Lyme și eventuala implicare a Pentagonului în răspândirea ei, prin experimente care urmau să transforme căpușele în arme biologice, n-a avut la bază simple zvonuri. De altfel, Willy Burgdorfer însuși, cel care a descoperit patogenul Lyme, a afirmat că epidemia este rezultatul unui experiment militar.

Nu putem anticipa rezultatul investigației, și cu atât mai puțin măsurile care se vor lua, dar nu putem să nu ne gândim la ceea ce Biblia numește „sfârșitul veacului”. Isus, vorbindu-le ucenicilor despre semnele care vor preceda sfârșitul, vorbea printre altele și de…EPIDEMII! (Matei 24:7)

Ce epidemii, omule?- ar spune scepticii. Și ar continua: bolile care provocau epidemii devastatoare au fost eradicate, iar cele actuale, cu potențial epidemic, sunt ținute sub control de știința modernă. Oare?- aș răspunde eu. Pentru că la această știință contemporană invocată , are acces și… întunericul.

Și dacă omul a învins ciuma, pesta, câteva forme de gripă și nimicitoarea variolă, se confruntă acum cu epidemii „moderne”: Lyme, Ebola, HIV- SIDA… Despre cea din urmă știm o mulțime de lucruri, cum ar fi și faptul că a făcut și face milioane de victime. Ceea ce nu știm este cine a „lansat” acest virus. Și, mai ales, DE CE.

E firesc ca atunci când se produce un virus în laborator, să se producă și un vaccin. Dar dacă virusul este folosit pentru a ucide în masă, e puțin probabil că vaccinul ni se va pune la dispoziție.

Și iată cum căpușele, până mai ieri aproape inofensive, devin dușmani de moarte ai omului. Sau, mai degrabă, arme mortale. Nu știm ce ni se mai pregătește, dar e cert că aceste epidemii, pentru care nu suntem pregătiți, completează decorul de pe scena sfârșitului. Este unul din semne.

Dar, în același capitol 24 din Evanghelia după Matei, Isus mai spune: „…când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape, este chiar la uși.” (vers. 33) Așadar, cu sau fără căpușe, cu sau fără arme biologice, cu sau fără epidemii, noi să-L așteptăm.
Vino, Doamne Isuse!

Simion Felix Mrțian
Neunkirchen, 18 iulie 2019

O parte a presei, adică cea care vede mai departe de mondenități, a scris zilele trecute despre hotărârea Curții Supreme a SUA în cazul monumentului „Crucea Păcii”. Mai întâi, ce este această cruce. Este un monument aproape centenar, ridicat în cinstea eroilor din Primul Război Mondial, înalt de 12 m, și se află în orașul Blandesburg din Maryland.

În al doilea rând, de ce a devenit un „caz”. Pentru că Asociația Umanistă Americană , formată din atei și agnostici , a fost deranjată de prezența monumentului pe spațiul public, ceea ce ar putea însemna o recunoaștere oficială a creștinismului.

A câștigat în instanță bunul simț, pentru că monumentul, dincolo de forma sa de cruce, aparține istoriei. Iar comunitatea locală are, printre înaintași, eroi care și-au dat viața pentru libertate. Ori mutarea sau demolarea sa ar fi creat un precedent, care ar fi dus la demolarea altor mii de cruci și…cimitire ale eroilor.

Nu putem să nu remarcăm, însă, furia cu care acești oameni se ridică împotriva însemnelor creștine. Aici nu este vorba de ateism. Un ateu ignoră astfel de însemne, sau, eventual, râde batjocoritor. Dar nu se ia la trântă cu ele. Acest lucru îl face diavolul. Pentru că îi amintește de crucea de la Golgota și de Cel care acolo l-a biruit.

Însemnele creștine nu sunt nici mântuitoare, nici vitale pentru creștinism. Creștinismul are nevoie de biserici vii, de interes real pentru Calea mântuirii. Dar nu putem să trecem cu vederea peste aceste atacuri și semnificația lor. Pentru că se face tot mai simțită îngrădirea treptată a libertății. Și încă în țara unde se mănâncă democrație pe pâine!

Am cunoscut propaganda ateist-comunistă. Am văzut cum s-au demolat biserici folosindu-se pretextul sistematizării urbane. Dar nu-mi amintesc de vreun atac împotriva monumentelor. Crucea de pe Caraiman a rămas la locul ei, chiar dacă i-au zis Monumentul Eroilor. Ca și atâtea alte cruci monumentale sau mausolee.

Dar împotrivitorii de azi se vor mai eficienți decât cei de ieri. Până acolo încât cad în ridicol, ca în acest caz cu un atac împotriva unui monument. Privind situația cu umor amar, ai putea spune că și sensurile giratorii s-au introdus în circulație ca să se evite intersecțiile în formă de…cruce.

Creștini, să ne închinăm Tatălui în duh și-n adevăr. Cu credință. Acolo nu vor mai putea face demolări.

Simion Felix Marțian
Neunchirchen, 28 iunie 2019

Presa nu poate ocoli subiectele fierbinți, cum sunt cele oferite de atacurile cu bombe asupra bisericilor creștine. Omite însă, cu bună știință, să ofere o imagine de ansamblu a situației mondiale, care ne-ar ajuta să înțelegem gravitatea situației.

De știri însângerate nu am dus lipsă nici în acest an. A fost o primăvară fierbinte, cu astfel de atacuri în Sri Lanka, în Nigeria, în Burkina Faso… Au căzut martiri, „vinovați” de a crede că sunt mântuiți prin jertfa lui Cristos. Dar au căzut printre ei și cei care nici măcar această „vină” nu o aveau.

Ne-am obișnuit să localizăm aceste atacuri departe de noi, într-o lume ostilă creștinismului, preponderent islamică. De aceea a fost zguduitoare știrea că un astfel de atac a avut loc în Europa, chiar dacă n-au fost victime. Dar, în Europa?
Da, în Suedia, la 30 km de Stokholm.

Și dacă suntem surprinși, nu e pentru că Europa ar mai apăra valorile creștine. Nicidecum, dar metodele europene de a lupta împotriva Bisericii sunt mai subtile. Mai puțin violente și, totuși, mai eficiente.

O explicație pentru cele întâmplate vine din faptul că la Sodertalje, unde se află Biserica Ortodoxă siriană care a fost atacată, peste jumătate din populație o constituie migranții. Așadar, din nou „Alah akbar!” Și un salut exploziv.

Îi plângem pe martirii de pretutindeni și ne rugăm pentru familiile lor. Dar știm că lucrurile nu se vor opri aici. Diavolul se folosește de acești nefericiți atentatori pentru a lupta împotriva Bisericii lui Cristos. Dar ei sunt doar o parte a planului de război al acestuia.

Cum se dă lupta pe frontul occidental? Păi, se va concluziona că religia generează în permanență conflicte. Unele extrem de sângeroase. Și se va propune ca soluție scoaterea religiei dintr-o societate, oricum, laică. Așa, de dragul păcii. Și mulți „creștini” se vor declara mulțumiți, exilând religia în mediul privat. Adică la culcare.

Alah ne mai salută islamic în mod exploziv, și e dureros. Foarte dureros. Dar nu cred că e mai puțin dureros că în lumea occidentală „creștină” bisericile se închid fără a fi bombardate. Definitiv.

Doamne, îndură-te de noi! Vrem să rămânem în picioare până la venirea Ta. Biruitori. Amin!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 20 iunie 2019

„Banatu-i fruncea” spun și acum, cu făloșenie, bănățenii, folosind un dicton din străbuni. Or fi știind ei de ce. Iar Timișoara este, evident, steaua din frunte. Sau moțul. Pentru că este capitala acestei provincii.

Timișoara este orașul proeminent prin tot ce are. Prin frumusețea sa de ”oraș al rozelor”, prin spiritualitatea sa și prin istorie. Aici trăiesc în armonie etnii cu participare numerică consistentă.

Dar istoria recentă leagă în mod deosebit numele orașului de Revoluția din 1989. Pentru că de aici a început, iar Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism. Momentul este înălțător și emoționant, iar în memorie vor rămâne vii imaginile cu mii de timișoreni care se rugau îngenuncheați în stradă. Dar și sloganul de atunci: „Există Dumnezeu!”

Orașul de pe Bega a găzduit în anul 1991, în premieră în România, Marșul Învierii. Pentru că tot ne-a obișnuit Timișoara cu premierele sale istorice remarcabile. Așadar, despre acest oraș cultural, doar de bine. Cu bulina aferentă.

Asta până de curând. I-am înțeles deschiderea spre nou, spre progres, dar ceea ce se întâmplă acum la Timișoara cu această săptămână „Pride” (mândrie), nu mai este lăudabil. Nu mai este deschidere, ci o cedare în fața manipulării. Pentru că ceea ce se întâmplă nu este strict despre homosexuali, ci agresivitatea militanților „leghebete”.

Acești militanți, aparținând unui program de smintire a normalității, se folosesc de homosexuali pentru a crea confuzie, pentru a destabiliza. Cine este în spatele acestui program? Cum reușește o minoritate nesemnificativă numeric să se impună în acest fel, încât să primească girul forurilor timișorene (Primărie, Universitate, etc)? Și ce fac timișorenii, în marea lor majoritate creștini?

Știm că lucrurile nu se vor opri aici, dar nici nu putem tăcea. Și nu este vorba de „homofobie”, ci de apărare în fața acestui asalt împotriva normalității. A voii lui Dumnezeu. Homosexuali au existat dintotdeauna și vor exista. Să ne rugăm pentru ei și vindecara lor. Dar aici este vorba de un plan mai amplu, orchestrat de forțele întunericului.

Ne-am obișnuit să știm că aceste lucruri se petrec undeva departe de noi, dar iată-le și-n ograda noastră. Acum, la Timișoara. Dragi timișoreni, de data asta „nu vă laud”, vorba apostolului Pavel. Această „Pride” nu-i motiv de mândrie. Ba, dimpotrivă!

Și, cu părere de rău, îmi retrag și bulina oferită. Trebuia să lupți. Așteptăm vești bune. Ca să rămâi „fruncea”.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 7 iunie 2019

„Ba în luptă, că-i mai dreaptă”, spuneau eroii basmelor noastre atunci când, conflictul fiind inevitabil, erau provocaţi să-şi aleagă armele. Era o oarecare nobleţe în felul de a aborda lupta, deşi cu adevărat nobilă e…pacea! Dar nu în orice condiţii.

Mă îndoiesc că în Israel a avut loc, zilele astea, un astfel de dialog, înainte ca asupra teritoriului său să se lanseze din Gaza peste 400 de rachete. Situaţia este de multă vreme tensionată în zonă şi izbucnirea recentă nu e ceva nou.

„Filmul” evenimentelor a fost acesta: Israelul a impus o blocadă în Gaza pentru a stopa, spun ei, traficul de arme. Nemulţumiţi, cei din Gaza au început un protest, în timpul căruia un palestinian înarmat a deschis focul, rănind doi soldaţi israelieni aflaţi la graniţă. Israelul a ripostat energic, prin atacuri aeriene, fiind ucişi doi militanţi Hamas. Alţi doi palestinieni au fost ucişi în schimbul de focuri de la graniţă.

Aşa a început. Urmarea? În timpul înmormântării militanţilor Hamas, s-a declanşat atacul cu rachete asupra Israelului. Peste 400! O parte au fost interceptate de scutul antirachetă din Israel. Armata israeliană a răspuns cu raiduri aeriene. Bilanţul, 7 morţi şi 47 de răniţi. Dureros.

Poziţia oficială a Administraţiei Trump este: „SUA sprijină ferm dreptul Israelului de a se apăra şi facem apel la comunitatea internaţională să facă acelaşi lucru.” (Jason Greenblatt)

Nu este singurul loc „fierbinte” de pe Terra, dar evenimentelor de aici trebuie să le acordăm o atenţie deosebită, pentru că e vorba de împlinirea profeţiilor şi de vremea sfârşitului. Adică de venirea Domnului.

Ce ne mai rămâne de făcut este să ne pregătim, urmând şi acest îndemn al Scripturii: „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!” (Psalmii, 122:6) De altfel, este vorba despre cetatea pentru care Isus a plâns, şi care poartă în numele său, ca pe un blazon, pacea (shalom).

Simion Felix Marţian
Vulcan, 9 mai 2019