Împing orizontul cu pârghia minții,
Luminii dând aripi din ruptele chingi,
Să caut prin tomuri, sub colb și paingi,
Originea noastră, natura sorginții.
Căci gândul veciei, cu care te-ncingi,
Și-avutu-l-au torță prin beznă părinții,
De unde-i? – că-i gând luminos cum sunt sfinții,
O albă-mpletire cu roz de... flamingi.
Dar Tu, Cel ce zis-ai: Să fie lumină!
Dorit-ai lumină și-n spiritul meu,Și-mi dai azi răspunsuri din Cartea divină.
Acolo găsesc și al meu „adeneu”,
Căci scris e, suntem din eternă tulpină,
Din neamul Tău, Doamne, și fi-vom mereu!
Simion Felix Marțian
Siegen, 8 octombrie 2021
Mă fulgeră mestecenii cu-argint
Din trunchiul alb îndrăgostit de soare,
Cu toamna-n ramuri ca o sărbătoare,
Căci fiecare frunză-i un florint.
Tresar uimiți la cea mai mică boare
Din frunzele bătute-n hiacint,
Și-n tremurul ce pare doar alint
Se simte o plăcută-nfiorare.
Când sufletul mi-e uneori inert
Și nu simt Duhul slavei cum adie,
Mă smulge, Doamne, din acel deșert.
Și-nfiorat de sfânta-I melodie,Eu să răspund cu un întreg concert,
Vibrând profund în bronz de veșnicie.
Simion Felix Marțian
Siegen, 24 septembrie 2021
Meniul zilei, pâine cu nevroză,
Rămâne-n capul listei, persistent,
Servit cu sos de decibeli, strident,
Și urlete sălbatice la doză.
În toate-i parcă trendul violent
Ca-ntr-o nefericită simbioză,
Iar liniștea apare în prognoză
Absentă pe pământul corigent.
Vacarm sonor, stridențe vizuale,
La care ne-adaptăm mereu, mereu,
Uitând că mai e zumzet și-s petale.
Haideți să facem, pentru Dumnezeu
Și blândul susur al prezenței Sale,
În inimă un colț de Empireu!
Simion Felix Marțian
Siegen, 3 septembrie 2021
Când tainele ne-atârnă plumb de pleoape,
Și semne de-ntrebare picotesc
În „dolce far niente” nefiresc,
Tenebrele sunt gata să ne-ngroape.
Cu mersul bâjbâit, copilăresc,
Ne frângem căutările-n hârtoape,
Deși lumina e atât de-aproape
Și-n storuri degetele ei lovesc.
Luând lințoliul beznei în răspăr
Și dându-i amurgirii interzis,
Deschiși vom fi ca florile de măr,
Putând rosti, ca și treziți din vis:
Lumina, Doamne, stă în adevăr,
Iar adevărul Tu ești, cum e scris!
Simion Felix Marțian
Siegen, 6 iulie 2021
Răzorul meu de gânduri înflorite
Încinge cu corole-al zilei țest,
Arzând culori în soare, manifest,
Și dând miresme-n adieri șoptite.
De-aici aș vrea, ca-nchinător onest,
Făcând, Părinte, jerbe potrivite,
Să ți le-nchin, cu dragoste-mpletite,
Trimise prin curierat celest.Dar nu știu, Doamne, câte dintre ele
Emană un parfum frumos, divin,
Și câte-ascund tăcut... miasme grele.
Cu toate, însă, eu la Tine vin,
Să smulgi ce-i rău în gândurile mele,
Și-apoi cu gânduri scrise să mă-nchin!
Simion Felix Marțian
Siegen, 23 iulie 2021
Telegarii beznei tropotesc a groază
Și funingini grele cad peste pământ,
Negru de-ntuneric, negru de mormânt,
E-n vinovăția care se-ntronează.
Colcăie păcatul în cernit veșmânt,
Într-o lume care nu mai este trează,
Căci se lasă storuri chiar și la amiază,
Stăvilind lumina caldă din Cuvânt.
Ne trezește, Doamne, aprinzând făclii,
Și-n fereasta lumii sfâșie perdele
Pentru-o deșteptare... până-n temelii.
Și, scăpați de noaptea apăsării grele,
Să-mpletim din albul sfintelor solii
Aripi pentru zborul dincolo de stele.
Simion Felix Marțian
Siegen, 9 iulie 2021
Pâlpâiri anoste franjurează seara
Când tăceri coboară fâlfâind lălâu,
Telegarii beznei tropăie în frâu
Răsturnându-i nopții negre călimara.
Se-mbeznează lumea semănând desfrâu,
Cântecul de leagăn rămânând... gargara,
Nimeni nu mai urcă, toți coboară scara
Spre noroiul care e mai sus de brâu.
Uniformizarea își impune portul,
Omenirea toată este-n pijama,
Căci în ațipire și-a găsit confortul.
Ne trezește, Doamne, letargia-i grea,
Sfâșiindu-i nopții mult prea negre cortul,
Să vedem în zare... dimineața Ta!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 28 mai 2021
Subit a înflorit însuflețirea
Pe drumul cu veșminte de finic,
Iar soarele scria cu borangic
Și fir de frenezie înnoirea.
Uralele-și armonizau rostirea
Și-n inimi noi speranțe dau în spic,
Când blândul măgăruș, atât de mic,
Ducea către cetate... Mântuirea!Privesc din loja mea bimilenară
Acest tablou cu-al gloatelor puhoi
Și fila ce-a urmat - atât de-amară!-
Notând ca-n cronicile de război:
Isus intra pe-o poartă, ca să moară,
Ieșind, însă... pe toate! Pentru noi.
Simion Felix Marțian
Vulcan, 24 aprilie 2021
Izbește molima în porți închise
Și colții groazei mușcă din zăvoare;
Lovește boala, dar și spaima doare,
Căci ea îngheață mugurii de vise.
În toată-această cruntă încleștare
Rămân spre Cer ferestrele deschise,
Și gânduri ce adastă în culise
Cu aripi de speranță prind să zboare.
Spre Tine, Doamne, gândul năzuiește
Și-n el credința-i gata să-nflorească,
Căci numai Tu ești Cel ce izbăvește.
Deci, peste hăul morții ce se cască,
În zborul rugăciunii ne primește
Cu-a noastră închinare fără... mască!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 20 martie 2021
La moara lui Felix 