Făcându-ne din refractări blindaje,
Trasăm cu sârg parcele pe câmpii,
Pe care cultivăm meschinării
Având ca țel doar veghea la... marcaje.

Întindem peste garduri sforării,
Privindu-ne caustic prin grilaje,
Mereu în găști, atenți la decalaje,
Cu ochii păcii-ascunși de draperii.

Ne amăgim că parcelăm și... raiul
Mânați de un imbold tumultuos,
Tăind felii cu rasa, crezul, graiul.

Dar, oameni dragi, putem trăi frumos
Sub crucea ce-și deschide evantaiul
Cu razele iubirii lui Christos!

Simion Felix Marțian
Siegen, 29 octombrie 2021

Și aripile gândului sunt ude,
Când bat prin ploaia grea de întrebări,
Căci fulgerul doar stinge lumânări
Și-n beznă cicatricea-i se include.

Curg tainele în valuri peste zări,
Purtând în sevă adevăruri nude,
Și-i gata omenirea să asude
Trecându-și în agendă... căutări.

Icnind în căutare prin hățiș,
Confuzi pășim pe marginea genunii
Cu pași nesiguri peste grohotiș.

Dar cheia e în flacăra minunii
Pe care o trăim în luminiș,
Cu Cel ce-a zis: „Eu sunt Lumina lumii!”

Simion Felix Marțian
Siegen, 22 octombrie 2021

Împing orizontul cu pârghia minții,
Luminii dând aripi din ruptele chingi,
Să caut prin tomuri, sub colb și paingi,
Originea noastră, natura sorginții.

Căci gândul veciei, cu care te-ncingi,
Și-avutu-l-au torță prin beznă părinții,
De unde-i? – că-i gând luminos cum sunt sfinții,
O albă-mpletire cu roz de... flamingi.

Dar Tu, Cel ce zis-ai: Să fie lumină!
Dorit-ai lumină și-n spiritul meu,
Și-mi dai azi răspunsuri din Cartea divină.

Acolo găsesc și al meu „adeneu”,
Căci scris e, suntem din eternă tulpină,
Din neamul Tău, Doamne, și fi-vom mereu!

Simion Felix Marțian
Siegen, 8 octombrie 2021

Mă fulgeră mestecenii cu-argint
Din trunchiul alb îndrăgostit de soare,
Cu toamna-n ramuri ca o sărbătoare,
Căci fiecare frunză-i un florint.

Tresar uimiți la cea mai mică boare
Din frunzele bătute-n hiacint,
Și-n tremurul ce pare doar alint
Se simte o plăcută-nfiorare.

Când sufletul mi-e uneori inert
Și nu simt Duhul slavei cum adie,
Mă smulge, Doamne, din acel deșert.

Și-nfiorat de sfânta-I melodie,
Eu să răspund cu un întreg concert,
Vibrând profund în bronz de veșnicie.

Simion Felix Marțian
Siegen, 24 septembrie 2021

Meniul zilei, pâine cu nevroză,
Rămâne-n capul listei, persistent,
Servit cu sos de decibeli, strident,
Și urlete sălbatice la doză.

În toate-i parcă trendul violent
Ca-ntr-o nefericită simbioză,
Iar liniștea apare în prognoză
Absentă pe pământul corigent.

Vacarm sonor, stridențe vizuale,
La care ne-adaptăm mereu, mereu,
Uitând că mai e zumzet și-s petale.

Haideți să facem, pentru Dumnezeu
Și blândul susur al prezenței Sale,
În inimă un colț de Empireu!

Simion Felix Marțian
Siegen, 3 septembrie 2021

Când tainele ne-atârnă plumb de pleoape,
Și semne de-ntrebare picotesc
În „dolce far niente” nefiresc,
Tenebrele sunt gata să ne-ngroape.

Cu mersul bâjbâit, copilăresc,
Ne frângem căutările-n hârtoape,
Deși lumina e atât de-aproape
Și-n storuri degetele ei lovesc.

Luând lințoliul beznei în răspăr
Și dându-i amurgirii interzis,
Deschiși vom fi ca florile de măr,

Putând rosti, ca și treziți din vis:
Lumina, Doamne, stă în adevăr,
Iar adevărul Tu ești, cum e scris!

Simion Felix Marțian
Siegen, 6 iulie 2021

Răzorul meu de gânduri înflorite
Încinge cu corole-al zilei țest,
Arzând culori în soare, manifest,
Și dând miresme-n adieri șoptite.

De-aici aș vrea, ca-nchinător onest,
Făcând, Părinte, jerbe potrivite,
Să ți le-nchin, cu dragoste-mpletite,
Trimise prin curierat celest.

Dar nu știu, Doamne, câte dintre ele
Emană un parfum frumos, divin,
Și câte-ascund tăcut... miasme grele.

Cu toate, însă, eu la Tine vin,
Să smulgi ce-i rău în gândurile mele,
Și-apoi cu gânduri scrise să mă-nchin!

Simion Felix Marțian
Siegen, 23 iulie 2021

Telegarii beznei tropotesc a groază
Și funingini grele cad peste pământ,
Negru de-ntuneric, negru de mormânt,
E-n vinovăția care se-ntronează.

Colcăie păcatul în cernit veșmânt,
Într-o lume care nu mai este trează,
Căci se lasă storuri chiar și la amiază,
Stăvilind lumina caldă din Cuvânt.

Ne trezește, Doamne, aprinzând făclii,
Și-n fereasta lumii sfâșie perdele
Pentru-o deșteptare... până-n temelii. 

Și, scăpați de noaptea apăsării grele,
Să-mpletim din albul sfintelor solii
Aripi pentru zborul dincolo de stele.

Simion Felix Marțian
Siegen, 9 iulie 2021

Pâlpâiri anoste franjurează seara
Când tăceri coboară fâlfâind lălâu,
Telegarii beznei tropăie în frâu
Răsturnându-i nopții negre călimara.

Se-mbeznează lumea semănând desfrâu,
Cântecul de leagăn rămânând... gargara,
Nimeni nu mai urcă, toți coboară scara
Spre noroiul care e mai sus de brâu.


Uniformizarea își impune portul,
Omenirea toată este-n pijama,
Căci în ațipire și-a găsit confortul.

Ne trezește, Doamne, letargia-i grea,
Sfâșiindu-i nopții mult prea negre cortul,
Să vedem în zare... dimineața Ta!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 28 mai 2021

Subit a înflorit însuflețirea
Pe drumul cu veșminte de finic,
Iar soarele scria cu borangic
Și fir de frenezie înnoirea.

Uralele-și armonizau rostirea
Și-n inimi noi speranțe dau în spic,
Când blândul măgăruș, atât de mic,
Ducea către cetate... Mântuirea!

Privesc din loja mea bimilenară
Acest tablou cu-al gloatelor puhoi
Și fila ce-a urmat - atât de-amară!-

Notând ca-n cronicile de război:
Isus intra pe-o poartă, ca să moară,
Ieșind, însă... pe toate! Pentru noi.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 24 aprilie 2021