Startul şi ochii lui Dumnezeu

„…este o ţară de care îngrijeşte Domnul Dumnezeul tău şi asupra  căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului.” (Deuteronom, 11:12)

  Dumnezeu Şi-a scos poporul din Egipt, după patru secole de robie, promiţându-le o ţară a lor. O ţară binecuvântată. Iar când Moise le vorbeşte despre această ţară, făcând o comparaţie cu Egiptul pe care tocmai îl părăsiseră, balanţa părea să se incline în favoarea ei.

  Acest lucru este surprinzător, pentru că Egiptul era „lider pe piaţa alimentelor”. Nu se bucurau de precipitaţii frecvente, dar fructificau revărsările periodice ale Nilului. În lunca acestuia, după retragerea apelor, rămânea un mâl foarte fertil, în care egiptenii săpau canale de irigaţie, construind şi diguri de protecţie.

  Aşa s-a născut o agricultură nu doar controlată dar şi intensivă. Ce putea, deci, să le ofere în plus Ţara promisă? Ei bine, aici nu mai aveau nevoie de irigaţii, pentru că ţara „se adapă din ploaia cerului”.(Deut. 11:11) Şi le mai spune Moise că este o „ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu lacuri, care ţâşnesc din văi şi munţi.” (Deut. 8:7)

  De unde toate astea? Din faptul că „…este o ţară de care îngrijeşte Domnul”. O ţară „asupra  căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii”. Aşadar, o perpetuă veghere divină. Iar acel „neîncetat” folosit de Moise este subliniat prin „de la ÎNCEPUTUL până la sfârşitul anului”. Nu lipsesc, deci, reperele în timp.

  Ei bine, asupra acestor repere vă propun să medităm la acest ÎNCEPUT de an. Ca să ne bucurăm de vegherea neîncetată a lui Dumnezeu, trebuie să luăm startul cu El. Trebuie să-I atragem privirea încă de la linia de plecare. Să-L determinăm „să-Şi găsească plăcerea în noi”. În viaţa noastră.

  O putem face cu rugăciuni şi cântări de laudă. Făcând voia Lui şi arătându-I că-L iubim, prin dragostea pe care le-o oferim semenilor.

  Suntem la început de an, pe linia de start pentru o cursă cu obstacole. Atrăgând, însă, privirea binevoitoare a lui Dumnezeu, ne vom bucura de o veghere perpetuă. Şi vom învinge.

  Un an nou binecuvântat!

 

Simion Felix Marţian

 

           Rugăciune în pragul noului an

„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune.”(Geneza.1:31a)

Prin Logos toate s-au înfăptuit,
Creaţia întreagă-i o minune
Iar când lucrarea, Doamne,-ai isprăvit
Spre tot ce ai făcut Tu ai privit
Şi ai văzut că toate-s foarte bune.

Eram cotat ca „foarte bun”şi eu
Fiind administrator pe planetă,
Purtam în mine chip de Dumnezeu
Dar m-a îngenuncheat păcatul greu
Şi mi-a mânjit această etichetă.

A trebuit să fie un Calvar
Marcând a veşniciilor răscruce,
Şi Fiul Tău, aducător de har,
Să-mi curăţească eticheta, iar,
Murind pentru păcatul meu pe cruce.

Acum, cu tot ce am dumnezeiesc,
Cu tot ce regăsesc curat în mine
Vreau să fac lucruri bune, şi doresc
Să pot, la fel ca Tine, când privesc
La ce-am făcut, să spun că-i foarte bine.

Aş vrea să îmi dispară din auz
Păcatul vechi, tot zornăindu-şi lanţul,
Făcându-mă adeseori confuz,
Şi n-aş mai vrea ca iarăşi să mă scuz
Când, la sfârşit de an, îmi fac bilanţul.

Căci eu privesc la anul ce-a trecut
Şi caut cu-ndârjire numai bine,
Dar din ce văd prin ceea ce-am făcut
Nu-s impresionat în mod plăcut
Şi nu te mulţumeşte nici pe Tine.

Însă ştiind că eşti îndurător,
Pentru iertare eu te rog fierbinte
Şi pentru har în anul viitor,
Pentru ca la bilanţul următor
Şă fii de mine mulţumit, Părinte.

Simion Felix Marțian


Sonetul dimineții din amurg

Cuprins de ani ca de-o perfidă mreajă,
Îmi smulg secundele înfipte-n trup,
Dorind blestemul timpului să-l rup,
Sedus de veșnicie ca de-o vrajă.

Aș vrea să mai adaug un calup
La timpul ce se strânge ca o coajă,
Dar simt cum bucuria se degajă
Din sentimente noi, care erup,

Când văd venind spre mine, de la Cruce,
Un râu cu valuri ce-n iubire curg
Și cheia veșniciei îmi aduce.

Acum, prin timpul înghețat mă scurg
Și, stând lângă Acel ce mă conduce,
Mi-e dimineață-al trecerii amurg.

Simion Felix Marțian

Sonet la cumpăna anilor

Își pune calendarul straie noi
Țesute-n ger cu fir de promoroacă,
Și, nechezând a mânz cu chef de joacă,
Se-avântă-n „mâine” ca într-un puhoi.

Proiecte încă-n fașă se dezghioacă
Prin semne de-ntrebare strânse-n roi,
Și tainele se despletesc vioi
Când dă speranța-n pârgă să se coacă.

În șaua anului mă urc prudent,
Și, când cu coama-n vânt la drum pornește,
Mă lupt cu al neliniștii torent.

Dar zic, când teama parcă mă-ncolțește:
În viitor e Dumnezeu... prezent
Și binecuvântarea-L însoțește!

Simion Felix Marțian

Ecourile Crăciunului

Se sting treptat ecourile mult așteptatei sărbători. Ale Crăciunului. Voi numi astfel sărbătoarea, asumându-mi riscul de a fi împroșcat, dar eu știu că rolul trâmbițașului este acele de a da semnale clare. De a se face înțeles. Ignorând polemiștii al căror rol nu pare a fi unul constructiv.

  Se sting ecourile acolo unde… a fost ceva. O colindă, o bucurie sinceră, entuziastă chiar. Și toate pornind de la semnificația sărbătorii. Pentru că zgomotul târgurilor de sezon încă persistă. Și acestea tot de… Crăciun.

  Ignoranța mulțimii privind sărbătorile religioase este explicabilă. Tânăra generație nu consideră cool ceva moștenit de la bunici. Lumea lor are alte coordonate și alte obiective. Și de trasarea acestora se ocupă… presa. Mass-media.

  Să ne întoarcem pentru o clipă la Betleem. Vestea bună a fost adusă de un înger la niște păstori. Aceștia și-au asumat rolul de a duce vestea mai departe, și au făcut-o. Nu reiese, însă, de nicăieri că oamenii care au primit vestea au fost foarte convinși, sau că Isus ar fi crescut fiind considerat Mântuitorul venit în iesle.

  Cum ar fi fost primită vestea dacă ar fi fost transmisă oficial? Prin presa mainstream. Trei magi din răsărit au primit călăuzire divină să vină la Ierusalim, să se închine Regelui „de curând născut”. Și chiar dacă Irod n-a înțeles imediat despre ce e vorba (corigent, probabil, la religie), consilierii lui au înțeles. Iar profețiile vorbeau și despre locul nașterii lui Mesia. Betleem. Care ar fi fost sonoritatea trâmbițelor împărătești? Și care ar fi fost ecoul?

 Păstori versus curtea regală. Nu-i totuna să primești o informație de „La moara lui Felix” sau din „New York Times”. Ori „Der Spiegel”. Doar că „presa oficială” a tăcut, iar Irod, vrând să-și asigure tronul, a luat măsuri criminale, de o cruzime greu de imaginat.

 Nici astăzi presa oficială nu este interesată de promovarea Adevărului. A Luminii. Rămâne să o facă păstorii literelor. Cei neînsemnați. E drept, fără ecoul celor dintâi, dar nu înseamnă că în zadar. Doar că ar trebui să se alinieze, renunțând la controverse stupide legate de amănunte total nesemnificative. Cum ar fi numele sărbătorii, data ei, modul de manifestre, etc.

 Dumnezeu și-a dus planul la îndeplinire fără trâmbițașii lui Irod. Și lucrarea Lui continuă fără aportul gorniștilor ultra-sonori de astăzi. O veste bună poate încălzi inima chiar dacă se transmite în șoaptă. Mai ales când e vorba de destinul etern al fiecăruia.

  Așadar, Christos S-a născut!

 

Simion Felix Marțian

Cu colinda

Se-aud colindătorii la fereastră,
Venind pe betleemice cărări,
Și la colinda lor cu-adânci vibrări
Se-mbujorează crăciunița-n glastră.

Se-așază câte-un fulg pe partitură,
Dar cântul dă din aripi înainte
Tot mai înalt, mai amplu, mai fierbinte,
Cu-aceeași veste bună din Scriptură.

Și iar vedem păstorii vechii bresle
Uimiți că-n beznă cobora lumina,
Când îngerul îndepărta cortina
Cu vestea Dumnezeului din iesle.

Istoria-i atât de cunoscută,
Dar când e pusă-n versuri de colindă,
Mereu va reuși să ne cuprindă
Cu starea din emoții vii țesută.

Purtând cu ei colinda ca văpaie,
Trec azi colindători sfruntând nămeții,
Și duc în cântul lor mireasma vieții,
A Veșniciei poposind în paie.

Și dacă pentru noi înfruntă gerul,
Să îi primim în inimă și-n tindă,
Căci, minunat, cu fiece colindă,
Vedem cum Dumnezeu deschide cerul!

Simion Felix Marțian
Siegen, 22 decembrie 2024


Sonetul colindătorilor

Părând un crâng de râset clopoțit,
Se-ntrec printre nămeți colindătorii,
Și-omătul sângerează cu bujorii
Aprinși pe chipuri coborând din mit.

Copii și fulgi în curgerea ninsorii,
Și pacea albă cu ecou șoptit,
Dau sens la „bine” și la „fericit”
Cum dă arcușul un temei viorii.

Ducând și „dalbe flori” și „leru-i ler”
Își toarnă-n clinchete de-argint solia
Ce arde ca o flacără în ger:

Aprindeți-vă-n inimi bucuria,
Cântând cu corul îngeresc din cer,
Căci, oameni dragi, ni S-a născut Mesia!

Simion Felix Marțian

Sonet trist de Crăciun

Și-a pus pământul brâu de căi-lactee,
Având și diademă de lumini,
Și-nmiresmat cu proaspete rășini
Scrie cu fulgi a iernii odisee.

Tarabe prind în piață rădăcini,
Tivind cu mărfuri margini de alee,
Că pare scris de-a lungul cu tranșee
Imensul târg cu oameni anodini.

E iarăși iarmarocul de Crăciun
Ce ține toată lumea ocupată
Cu decoratul cozii la... păun.

Dar, ca în Betleemul de-altădată,
Se-anunță Nașterea. Ce faci, om bun,
Deschizi, sau... Îl ignori și-L lași să bată?

Simion Felix Marțian

Mesia, între informație și manipulare

Poporul evreu a fost dintotdeauna un popor religios, această religiozitate nefiind, însă, o împletire de eresuri, folclor și nume biblice, cum întâlnim în anumite zone ale creștinismului contemporan. La ei se poate vorbi despre o temeinică cunoaștere a scrierilor sacre. A Cuvântului lui Dumnezeu.

  Și nu e de mirare. Copiii lor ajungeau la majoratul spiritual la vârsta de treisprezece ani, urmând ca din acest punct al existenței să dea socoteală de faptele lor în fața Legii lui Dumnezeu. Ori, pentru a-i responsabiliza astfel, trebuia ca această Lege să le fie cunoscută. Și învățau cu sârguință.

  Așadar, familiarizați cu cele scrise, cunoșteau și profețiile privitoare la Mesia. Iar venirea Lui n-ar fi avut de ce să-i surprindă. Putea să fie o știre extraordinară, adusă la cunoștința poporului. Dar se pare că încă de atunci a început clasificarea știrilor și manipularea, potrivit cu interesele mai-marilor zilei.

  Să urmărim, însă, evenimentele. Magii, aparținând popoarelor orientale, aveau alte surse de informații. Ei mai apelau la astrologie, urmărind mersul stelelor. Chiar dacă israeliții aveau interdicție categorică în privința asta. S-au folosit, deci, de abilitățile lor de cititori în stele, chiar dacă nici acestea nu s-au dovedit infailibile. Pentru că nici nu au ajuns direct la destinație, nici nu au înțeles prea bine cum stau lucrurile cu Regele „de curând născut”. Cât despre Împărăția Lui… nimic.

  Au ajuns la Irod, care la auzul veștii a intrat în panică, văzăndu-și tronul amenințat. El cunoștea profețiile, dar probabil a fost puțin corigent. Dar nu și consilierii săi, la care a apelat pentru a-l lumina. Aceștia i-au citat din profeți despre locul nașterii: Betleem! A urmat manipularea grosolană prin trecerea sub tăcere a unei știri de interes planetar. Ba, mai mult, în încercarea de a elimina Pruncul, adică pe Trimisul lui Dumnezeu, a recurs la uciderea pruncilor din zona Betleemului.

  Mântuitorul venise, iar poporul trebuia să afle și să se bucure. Dar sursele „oficiale” nu-i erau de folos. Renunță Dumnezeu? Nicidecum. Posibilitățile Lui de a comunica sunt infinite. Și a trimis îngerul. Dar nu la Irod. La păstori. La cei care nu aveau niciun interes să blocheze știrea. La cei care știau să se bucure.

  Se apropie Sărbătoarea Nașterii, dar Irod își continuă manipularea și azi, căutând să abată atenția de la Sărbătorit. Cei care, însă, se vor focaliza pe eveniment, se vor certa, poate, pe subiectul: este sau nu este aceasta data Nașterii? De parcă ar avea vreo importanță când ne-a atins veșnicia. Și aceasta este este ațipire spirituală.

  Domnezeu vorbește celor treji. Păstorii erau de strajă. Și cu inima sinceră. Și cei ce sunt astfel se vor întâlni cu îngerii și vor vedea strălucirea slavei lui Dumnezeu. Sus inima, creștini. Mesia S-a născut, chiar dacă asupra subiectului se tace. Oricum nu avem nevoie de trâmbițele lui Irod. Dar putem duce vestea colindând.

Sărbători binecuvântate!

Simion Felix Marțian

Siegen, 14 decembrie 2021