
„Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.” (1 Ioan, 3:22)

„Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.” (1 Ioan, 3:22)

Ne-am obișnuit deja cu normalitatea, cu respirația fără… mască. Dar amintirea măștii nu se va șterge prea curând. Și a tuturor abuzurilor din această perioadă, a căror justificare va rămâne mereu controversată. Ne-am dorit toți să ne revedem chipurile, chiar dacă mai vedem câte un întârziat în timp, care-și poartă masca cu precauție, ca o reminiscență a groazei.
Văzând efervescența specifică acestei perioade a anului, nu am putut să nu mă gândesc la tristețea sărbătorilor din anii precedenți. Anii… mascați. Da, este de dorit ca Nativitatea să fie sărbătorită cu inima, și în acest caz nu poate fi umbrită de o mască. Dar, totuși, a lipsit strălucirea dată de manifestările celor care sărbătoresc cu adevărat.
Așadar, am intrat în cea mai „fierbinte” lună a anului… demascați. Adică fără tragica mască specifică anilor trecuți. Respirăm liber, dar nu numai atât. Putem să ne zâmbim. Este luna cu mult tam-tam despre „omul bun”, dar acest lucru ar trebui să se vadă pe chipurile luminoase ale oamenilor. Cu zâmbete largi, din inimă.
Ce mai putem face fără mască? Să cântăm. Există în repertoriul muzical al tuturor popoarelor un segment specific acestei perioade. Și care se cântă numai acum. Este vorba de colinde, cântece prin care ne arătăm bucuria de a avea un Mântuitor. Și de a duce vestea și altora. Demascați, o putem face din toată inima, încă de pe acum. Nu ești cântăreț? Nicio problemă, doar nu cânți la Scala. Doar îți manifești bucuria, colindând.
Ce ne-a mai lipsit de sărbători în anii mascați? Biserica. Au fost restricții, teste, dezinfectări, distanțare, limitarea numărului, etc. Oameni buni, e Crăciunul, ne putem bucura împreună la Biserică. Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru mântuire, dar și pentru că ne-a scuturat de măști.
Recapitulând, putem să ne manifestăm în această perioadă bucuria demascării, zâmbind mai mult, colindând, mergând la Biserică. Ce vom face, însă, din toate astea? Cel mai probabil vom recupera absența târgurilor de Crăciun din anii precedenți, luându-le acum cu asalt. Oricum, negustorii recuperează, punând niște prețuri care fac să înghețe definitiv (de groază) salariul minim și pensiile ne-speciale.
Oameni buni, „vi S-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul” (Luca, 2:11) Aceasta este Nativitatea. Sau Crăciunul. Sărbători binecuvântate!
Simion Felix Marțian
Siegen, 6 decembrie 2022

„Poporul Tău este plin de înflăcărare când Îţi aduni oştirea; cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua.” (Psalmii, 110:3)

Sfidând din slavă creste vineții, Cu norii rămânându-i la picioare, El soarbe înălțimi amețitoare Și munții par sub el și ei câmpii. Privesc la vultur și adânc mă doare Vederea-ncolăcitelor frânghii De temeri nefirești, de erezii, Ce-mpiedică azi spiritul să zboare. Noi nu suntem creați să ne târâm, Ci să-ndrăznim, așa spune Cuvântul, Pășind pe nori, nu doar pe caldarâm. Dă-ne-ndrăzneala, Doamne, și avântul Ca, pentru cer, să câștigăm zburând Prin Duhul Tău, oameni pe-ntreg pământul! Simion Felix Marțian

„El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: <<Taci! Fără gură!>> Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare.” (Marcu, 4:39)

Pledoarie pentru crez Derulez imagini dănțuind vivace Dintr-o lume care pare-un carnaval, Lume ce-ntr-un iureș face și desface Sub deviza zilei: superficial! Priponind gândirea de un „ce se poartă” Dăm identității straie de angro, Și în existența devenind deșartă Strigă rațiunea: lume, încotro? Se tocește, parcă, și-ascuțișul minții Cu idei „de-a gata”, gânduri „la pachet”, Și de starea asta ținem strâns cu dinții Prinși de platitudini ca de un magnet. Pojghița se poartă, sau poate spoiala, Ascunzând dramatic drumul către miez, Dar dezastrul vine doar atunci când boala, Molima aceasta se-ntinde pe crez. Fără profunzime, moartă ni-e credința, Fără cunoștința tainelor adânci, Fără înălțimea ce-o dă-n zbor voinţa, Fără fermitatea neclintitei stânci. Afirmându-ți crezul, ieși din lumea plată Părăsind curentul uniformizant, Lăsând „ce se poartă” la...„a fost o dată” Pentr-o viață nouă și un trai vibrant! Nu pentru senzații, nici adrenalină, Nu pentru că-i trendy, super sau frumos, Ci pentru trăire veșnică-n lumină Cu Mântuitorul, Cu Isus Cristos! Simion Felix Marțian

„ Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia, 3:22-23)

„Dar mai puternic decât vuietul apelor mari şi mai puternic decât vuietul valurilor năprasnice ale mării este Domnul în locurile cereşti.” (Psalmii, 93:4)
( Meditație de noiembrie)

Mi-a drapat fereastra cu melancolie Toamna pe sfârșite, vânătă-n obraz, Și prin desfrunzirea apăsând pustie, Lăcrimând cu ploaie bate în pervaz. Din calești de ceață dă risipei brume Prin păduri tăcute stinse-n muguri orbi, Și-aruncând hlamida rece peste lume Se înstăpânește trâmbițând prin corbi. Vara-i amintire, strop de nostalgie, Iarna-și pregătește sania de drum, Toamna-și fierbe-n ploaie trista agonie, Eu, în cursa vremii, meditez și spun: Ne apasă vremea, ploaia ne-ntristează, Gerul ne-ncolțește șfichiuind cumplit, Ne sufocă vara când, în strai de-amiază, Își revarsă lava fiartă la zenit. Parcă nu-i pământul casa, vatra noastră, Nu ne vine bine niciun anotimp, Le privim cum zboară, însă pe fereastră, Căci sezonul nostru-i... dincolo de timp. Este anotimpul gloriei eterne, Diferit în toate de orice clișeu, Anotimp în care pacea se așterne Să trăim în slavă, lângă Dumnezeu! Simion Felix Marțian Vulcan, 18 noiembrie 2017

Adun inel după inel sub coajă, Și-acum, când pun în frunze ruginiu, În ramuri simt că s-a făcut târziu, Cu gongul sunând fiecare strajă. Cad frunze-ncet, dar nu mă simt pustiu, Ci-n jur e mai curând un fel de vrajă, Cu crengile care extaz degajă Și seva care-n trunchi pulsează viu. Căci am înfipte rădăcini spre ape Ce curg de la izvorul din Calvar, Iar Cel crucificat e-aici, aproape. Trecând cu El al timpului hotar, Clepsidra lumii nu mă mai încape Și muguri noi și... veșnici îmi apar. Simion Felix Marțian Siegen, 4 noiembrie 2022