„Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” (1 Corinteni, 13:13)
1 Corinteni, 13:13
Sonet de martie
Pe cerul azurat cu Voroneţ Surâde galben soarele amiezii, Privind către convulsia zăpezii Ce-și rupe chinga-n ultimul dezgheţ. Pe caldul portativ cântă aezii, Pictând cu ciripitul îndrăzneţ Pe horbota de-un verde pădureţ, Decor tivit pe aura livezii. În mugurii pleznind a înviere Un ciclu se reia repetitiv, Dând timpului şi start şi-aliniere, Dar noi, având un alt obiectiv, Îţi cerem, Doamne, azi: prin sfânta-Ţi vrere Dezgheaţă inimi reci, definitiv! Simion Felix Marțian
Eclesiastul, 11:1
„Aruncă-ţi pâinea pe ape şi, după multă vreme, o vei găsi iarăşi!” (Eclesiastul, 11:1)
Psalmii, 95:6
Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru! (Ps. 95:6)
Ultima glaciație
„Și, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.”(Matei, 24:12) Cu gerul care sâmburii-și dezghioacă, Bătând, se pare, propriul record, La tropice se-așază polul nord Și-avem ecuator cu promoroacă. Nu-i vorba de-o prognoză fantezistă, Ci despre lipsa dragostei din noi, Când inima devine simplu sloi, Iar fața lumii searbădă și tristă. Salutul are țurțuri în cuvinte Și gândul însuși poate fi tăios Când locul e brumat și-ntunecos În vatra inimii, cândva fierbinte. Răceala din privirile de gheață Și zâmbetul de formă, glacial, Ne-arată omul actului final Ce este-n drama erelor... postfață. Da, în curând se va lăsa cortina Și vor ieși la rampă doar acei Ce au întreținut focul din ei Și-au dus, iubind, cu torța lor lumina. Iubiți de Dumnezeu, să dăm iubire Și-n acest rece, ultim anotimp, Să trecem, astfel, dincolo de timp, Spre-a dragostei eterne strălucire. Simion Felix Marțian
Sonetul armoniei
Cu zori de aur sărutând corole În cântece părând prin pomi fluide, Cu-apusuri stacojii țesând hlamide Și nopți punând creației etole, Vii armonii se împleteau candide În oameni și-ale lor aureole. Dar, în Eden, seninele cupole S-au înnorat de uneltiri perfide. A fost tragismul ruperii de Tine, Dar, Doamne, vei reface armonia Prin împletire de frumos și bine. De-aceea, când va-ncepe simfonia, Aș vrea să simt că-s acordat, Divine, Și am ca partitură... veșnicia! Simion Felix Marțian
Evrei 13:1
„Stăruiţi în dragostea frăţească.” (Evrei 13:1)
Geometrie divină
Când ai văzut geometria mea, Un amalgam de unghiuri ascuţite Şi de secante dureros ţintite Pe planşa vieţii ca o canava, Ai folosit, Părinte, un compas, Şi, pe planşeta planurilor Tale, Din curbe ample cu suiri domoale Mi-ai refăcut desenul, pas cu pas. Şi dispărând ungher după ungher S-a dus şi bezna ce zăcea în ele, În sfera vie-a devenirii mele Intrând lumina dragostei de cer. Iar spaţiul devenit mai generos Din sufletul avid după lumină A devenit o lume nouă, plină De pace, de iubire, de… Cristos! Privesc acum din noul adăpost Spre lumea colcăirilor bolnave, În bezna din ungherele jilave, Şi ştiu că e… desenul care-am fost. De-aceea vin să-Ţi mulţumesc frumos Că prin proiectul Tău, divin Părinte, Eu aparţin geometriei sfinte: Mai şlefuit, mai larg, mai luminos. Simion Felix Marțian
Evrei, 12:13
Croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. (Evrei, 12:13)
1 Petru, 2:9
Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; (1 Petru, 2:9)
