Ieșind pe prispa unui gând răzleț
Ca să-mi întind ideile la soare,
Am fost izbit de valul de culoare
Cu creasta de un verde pădureț.
Am scris cu pana înmuiată-n cer
Și-n auriu de țarină fertilă,
Dar o să scriu, mi-am zis, cu clorofilă,
Cu dor de verde renăscut din ger.
Și m-am lăsat pătruns de seve noi
Ca de-o renaștere, de-o nouă viață,
Înțelegând că-n verde se dezgheață
Muriri trecute, adâncite-n noi.
Doar respirând prin muguri înverziți,
Și înverzind la rându-ne spre soare,
Vom dovedi că verdele nu moare,
Țâșnind cu viața-n arborii treziți.
Arzând de dor de verde mă-nfășor
În straiul vegetal ca-ntr-o hlamidă,
Iar inima, tinzând să se deschidă,
Își toarce ruga către Creator:
Ascultă, Sfinte Tată, ruga mea
Când înverzirea-mi este năzuință,
Și fă-mă, căci la Tine-i cu putință,
Măslinul verde pus în Casa Ta!
Simion Felix Marțian
Sonetul primăverii furate
Scriau cu zbor pe cerul siniliu Cocorii cu aripi de pribegie, Dar azi, pe-albastra cerului hârtie, Doar avioane și rachete scriu. Strivită de bocanci, în agonie, Brândușa-și frânge visul vioriu, Și-ntre șenile, ghiocelul, viu, Cu albul cast al păcii ne îmbie. Ne doare-al lacrimilor greu șuvoi Ce-n suflete ne lasă doar ruine, Și nu mai vrem acest cumplit război. Ascultă-ne când Te rugăm, Divine: Ne vrem iar primăvara înapoi Și pacea... care vine de la Tine! Simion Felix Marțian Siegen, 4 martie 2022
La mulți ani, condeieri!
Nu izbucnesc dintre coperți stindarde Și nici trompeți nu sună pe alei, Numai nucleul slovei care arde Cinstește azi, cu-nfiorări de coarde, Pe cei ce-n scris respiră prin condei. Și lexicul pestriț se-aliniază Ascultător la linia de start, Dospind geneze-nmugurite-n frază, Ca, erupând în lavă de amiază, Să-mbrace universul în brocart. Eu scriu, tu scrii, el scrie și ea scrie Și dacă ne topim curgând în scris, În proza noastră sau în poezie, Ne dăruim, crâmpei de veșnicie, Celor avizi de viață și… de vis. Cuvântul scris nu-i doar o cărămidă Zidind cetăți ce prea devreme pier, Ci e celulă vie și fluidă Dând muguri noi, pornind să se deschidă, Cu meșteșug din Cer și pentru Cer. Să dăm dar vieții viața ce nu moare, Trudind în scris la șlefuirea ei, Și la această mare sărbătoare Scriu, pentru cei ce scriu, și o urare: La mulți ani, frații mei întru condei! Simion Felix Marțian Vulcan, 3 martie 2017
Sonet pacifist
Istoria-ncalță bocancii, din nou, Punându-și podoabe găsite-n rastele, Și hâde miasme cu moartea în ele Dau tușa finală acestui tablou. Șenile și sânge și foc și zăbrele, Și goarna chemând cu funestu-i ecou Dau lumii aspect de sinistru cavou Și flamura păcii scâncește-n atele. Război? Dar de ce, când e pace-n Cristos! Iubind, să cântăm din viori, nu din durde Și totul va fi mai curat, mai frumos! Lăsând la o parte discordii absurde, Și-aducând Dumnezeului păcii prinos, Dați drumul pe pajiște păcii, să zburde! Simion Felix Marțian
Războiul unui judoka nesportiv
A început războiul! Este o știre șocantă, chiar dacă nu am fost luați prin surprindere, având în vedere tatonările preliminare. Este o veste tristă, care dă fiori. Pentru că războiul înseamnă nenorocire, cu toată hidoșenia lui.
Războaiele trebuie să fi apărut în zorii omenirii, ca ocupație a unor bătăuși cărăora le plăcea ceea ce făceau. Și care au descoperit că e mai ușor să tragi cu arcul decât să dai cu sapa. Și s-au apucat de jefuit. Cu timpul au luat și grădina vecinului. Cu vecin cu tot, că doar trebuia să o muncească cineva. Bătăușul mâncându-i doar grâul și… bostanii.
În curgerea mileniilor, oamenii s-au mai civilizat. Asta, dacă folosim ca „barometru” al civilizației… consumul de săpun, cum se propune. Halal civilizație! Putem să și mâncăm săpun dacă folosim progresul tehnico-științific tot spre distrugere. Nu s-a făcut nicio descoperire importantă care să fi fost folosită doar spre binele omului. Ci și împotriva lui.
Manifestările războinice din antichitate își căutau justificarea printr-un plus de pâine. Dar pentru că bătăușii erau de calibre diferite, interveneau și orgoliile. S-a schimbat ceva odată cu civilizarea? Nimic! Doar că armele au devenit mai sofisticate. Mai… eficiente. Și, evident, mai scumpe.
Mai e o deosebire notabilă. În antichitate, bătăușul șef intra în focul luptei. Stârnea un conflict, ca pe urmă să se arunce în vâltoare. Azi nu mai e așa. Orice nebun poate să-și arate mușchii la televizor, ca mai apoi să rămână la butoane. Nu intră în raza de acțiune a mașinii de război. Iar familia îi este la adăpost. Nici măcar nu se uită la știri să vadă mame cu copii în brațe, fugind din fața gloanțelor. În timp ce tații sunt schilodiți.
Țarul de la răsărit nu face excepție. Nici acest judoka nu intră pe saltea. Se înarmează cu cinism și face un simultan de șah cu toată lumea. Și rânjește. Războiul e aici, nimicitor, aducător de suferință. Cu urmări îngrozitoare.
Nu putem schimba starea lucrurilor. Pentru asta există oamenii politici. Diplomați. Dar putem să ne deschidem inimile pentru a oferi ajutor celor ce sunt direct afectați. Și le putem fi alături și cu rugăciunile noastre. Nu putem împiedica dezastrul, dar să căutăm să-l facem suportabil. Cu ceea ce avem la îndemână.
Doamne, revarsă-Ți mila Ta!
Simion Felix Marțian
Siegen, 24 februaria 2022
În reviste literare – 2020
În reviste literare – 2019
Dor de Nicolae Moldoveanu
( 3 februaria 1922 – 3 februarie 2022, 100 ani de la naștere) Cânta privighetoarea pe Siret În sălciile verzi și trestii frânte, Și parcă lunca murmura încet Când începea Culai și el să cânte. Acest copil cu chipul luminos A îndrăgit încă de mic cântarea, Dar pentru că-L iubea mult pe Christos, În cânt și-a pus si crezul și-nchinarea. A dus în viață cântecul cu el La cei spre care revărsa iubire, Și lângă note-a pus în cânt și zel, Știind că munca lui este zidire. Dar a văzut, slujind neîncetat, Că nu-i ușoară calea pocăinței, Căci zbirii răi, cu chip întunecat, I-au dat un... „Sfânt cuptor al suferinței”. Cinci ani de închisoare, ani de chin, Departe de cei dragi și de-nchinare, Dar, întărit de Cer sub... „Cer senin”, El a cântat și-a scris și-n închisoare. Mii de cântări vibrează și acum În inimi care pentru Domnul cântă, Căci Niculiță ne-a lăsat un drum Și prin cântare o lumină sfântă. Prin tot ce-a scris el e prezență vie Și ce-a cântat e Cerului prinos, Căci viața lui a fost o simfonie Și a fost dirijată de Christos! Simion Felix Marțian Siegen, 18 ianuarie 2022
Antologii în care am poezii
2022
2023
2024
2025
Cărțile mele
2018
2023
La moara lui Felix 