Bodnariu – Barnevernet, fluier final

Blog 2

Titlul sună sec, aducând a cronică sportivă. Nu l-am ales, însă, pentru a bagateliza ceea ce s-a dovedit a fi o tornadă de un dramatism intens, ci pentru a detensiona. Încărcătura emoțională din perioada acestei confruntări a devenit uriașă. Pentru părinți, pentru copii și pentru miile și miile de oameni de pe mapamond care au simțit cu ei.

Așadar, fluier final. Victoria? A celor care fac echipă cu Dumnezeu. Când am aflat vestea am simțit imediat nevoia să împărtășesc bucuria cu cineva, și persoana cea mai potrivită mi s-a părut a fi soția mea, adică cea care mi-a dăruit doi copii. Căci despre copii vorbim aici.

Nu era lângă mine, așa că am sunat-o. Plângea. Pentru că aflase. Plângea de bucurie. Știam atunci că și Dumnezeu se bucură. Nu pentru victorie, care, oricum, era a Lui, ci pentru că vedea înflorind lacrimile bucuriei în ochii copiilor Săi. A celor care simt unii pentru alții.

Am simțit această familie foarte apropiată, deși îi știam doar din spațiul virtual, prin tragedia pe care o trăiau. Ce puteam să fac pentru ei? Să mă rog, și am făcut-o. Să scriu, și am scris. Să mă alătur celor care au protestat în stradă, și am fost alături de ei. Toate astea la trecut. În prezent? Trăiesc împreună cu ei bucuria victoriei.

Am fost atacat încă de la primele articole, cum că aș fi dezinformat. Și că mă alătur unei acțiuni menite să înnegrească și mai mult imaginea românilor peste hotare. Că, cică, dacă ar avea dreptate, ar interveni Dumnezeu. Și iată că Dumnezeu a intervenit. Iar imaginea românilor a avut doar de câștigat. Care altă națiune s-a mai mobilizat astfel pentru o cauză? Solidarizarea în numele binelui nu afectează imaginea, ci dimpotrivă.

Creștinismul nu are naționalitate, dar în timpul acestei confruntări s-a dovedit că românii sunt creștini și nu „creștini”. Că pot să facă o echipă dincolo de barierele confesionale. Pot juca împreună în echipa lui Dumnezeu. Echipa victorioasă.

Fluier final, victorie, bucurie. Dar, cunoscându-ne adversarul, adică pe cel care stă în spatele acestor atacuri, știm că va încerca să-și ia revanșa. Vor mai fi „meciuri”. Vor mai fi etape. Să ne antrenăm în continuare, rugându-ne. Și, lucrul cel mai important, să nu părăsim echipa. Echipa lui Dumnezeu.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 4 iunie 2016

De Ziua Copilului, sfaturi pentru Barnevernet

Colaj, 1 iunie

Bună ziua, oameni buni. Acesta este un salut românesc, purtând în el un bun-simț ancestral. Îl folosesc fără a avea, însă, convingerea că în cazul vostru se potrivește. Pentru că, măi tovarăși barnevernetiști, voi nu dați dovadă a fi „buni”, și am chiar îndoieli serioase că ați fi „oameni”.

Sfaturi? Da, am să vă dau câteva sfaturi, chiar dacă nu sunt genul sfătos. Nici măcar sfătosul obișnuit, ca să nu vorbim de cel „de profesie”. Adică de cel care e în stare să dea sfaturi și cosmonauților, chiar dacă nu știu, nici măcar teoretic, ce este imponderabilitatea.

Dar aici vorbim de copii, și eu sunt tată. Iar unui părinte nu-i trebuie studii de psihologie ca să știe ce-l bucură pe copilul său. Și pentru că în România se sărbătorește azi Ziua Copilului, aș vrea să vorbim despre asta. Despre bucuria lor. Pentru că voi vă erijați în protectori ai copilului, în cunoscători ai „interesului superior al copilului”.

Ne cunoaștem, tovarășe Barnevernet, de vreo câteva luni. De când, răpind copii din dreapta și din stânga, cu care, inventariindu-i, să vă lăudați cum se lăudau comuniștii cu șeptelul, ați ajuns și la copiii noștri. Ai românilor. Pe care vreți să-i remodelați cu barda.

Noi am mai trăit astfel de experiențe dureroase în Evul Mediu. Era perioada de glorie a Imperiului Otoman , care răpea copiii creștinilor, „reeducându-i”, făcându-i ieniceri. Să uite și de părinți și de patrie. Dar este inadmisibil ca astfel de lucruri să se petreacă în mileniul trei.

Așa ne-am cunoscut. Voi trecănd cu șenilele peste sentimente, eu citind. Și scriind. Aș fi preferat să nu aud de voi, dar dacă tot ne cunoaștem, să stăm de vorbă. Despre copii, că ne pricepem. Voi ca „specialiști”, eu ca tată.

De Ziua lor așteaptă, evident, cadouri. Nu mă îndoiesc că le oferiți. Din bugetul uriaș, care este de fapt mobilul acțiunilor voastre, nu-i mare pierdere să strecurați ceva printre degete și victimelor sistemului vostru. Probabil îi aliniați frumos și treceți cu căruciorul printre rânduri împărțind tablete. Și telefoane. Ca zăhărelul folosit la dresaj.

Încetați cu metodele astea! Indiferent ce ar spune psihologii voștri, bucuria dăruirii presupune o legătură afectivă între cel care dă și cel care primește. Chiar dacă ați fi crescut pe ghețari, tot trebuie să fi avut și voi părinți. Chiar nu știți ce înseamnă să te lipești de MAMA care tocmai a intrat pe ușă și să întrebi cu miere în glas și speranțe în priviri: ce mi-ai adus? Sau să sari în brațe la TATA, să te lipești de obrazul lui și, încoăcindu-i brațele în jurul gâtului, să-i șoptești la ureche: îți mulțumesc pentru bicicletă. Te iubesc mult, tati!

Pe ce canal primiți voi informații despre simțirile oamenilor? Pentru că fie nu le cunoașteți, fie nu vă pasă de ele. Nu știu la ce dată sărbătoriți voi Ziua Copilului, dar în Romănia se sărbătorește azi. În calendarul lumii normale este 1 iunie. Și vorbim despre copii români.Treziți-vă!

Vreți să faceți bucurii celor pe care, chipurile, îi protejați? Ascultați sfatul unui tată care tocmai își numără „mărunțișul” să meargă la cumpărături. Dați-le copiilor PĂRINȚII!!! Dați-le căldura familiei din care i-ați smuls! Dați-le bucuria de a trăi într-o lume normală, sănătoasă!
Dumnezeu vede toate astea și răsplătește în consecință. Sau nu vă pasă?

Oameni buni (sau în devenire), dacă mai aveți urme de sentimente, de rațiune sănătoasă, fructificați-le. Spre binele COPIILOR și al familiilor lor. Azi, de 1 iunie, și în veci.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 1 iunie 2016

Ziua copilului

 

collage 1Ne-ai însorit viaţa cu copii
Şi pentru ei Îţi mulţumim, Părinte,
Pentru aceste bibelouri vii,
Gingaşi, năstruşnici, mofturoşi, zglobii,
Crescuţi cu dragoste şi…”stai cuminte!”

Vrem să le facem şi azi bucurii
Dar ştim că-n mâna Ta sunt, Doamne, toate
De-aceea Te rugăm să intervii
Şi să adaugi printre jucării
Înţelepciune, zel şi sănătate.

Ne bucurăm de ei, cu ei, prin ei
Şi ştim că sunt o binecuvântare,
Dar Te rugăm în mâna Ta să-i iei
Şi-n turma Ta să fie mieluşei
Urmându-Te, alături de mioare.

Vedem cum râde ceru-n ochii lor
Din suflet alb de nevinovăţie,
Dar vrem să fie-aşa şi-n viitor
Şi-având sfinţenia ca strai de zbor
Să ne-ntâlnim cu ei în veşnicie,

Căci din ce-ai dat şi încă ne vei da
Ca binecuvântări, ca daruri sfinte,
Tot ce-om putea de pe pământ lua
Când înspre veşnicie vom zbura
Vor fi copiii noştri dragi, Părinte.

De-aceea azi, o, Tată-ndurător,
La tronul Tău primeşte-ne solia
Prin care Te rugăm stăruitor:
Sfinţeşte-această zi în viaţa lor,
O zi ce ţine cât copilăria!

Simion Felix Marțian

Dumnezeu nu face rebus

Reb

Părăsise Ierusalimul în fruntea suitei sale, și carul îl legăna agale în arșița amiezii, coborând spre Gaza. Era om cu vază la curtea împărătesei Candace a etiopienilor, mai mare peste vistieriile acesteia. Ministru de finanțe, vasăzică. Cunoscându-L pe Dumnezeu prin diaspora evreiască, nu putea pierde prilejul de-a veni la Ierusalim să se închine la Templu.

Dorind să se apropie mai mult de Dumnezeu, și-a propus s-o facă citind scrierile sacre, spre o cunoaștere mai profundă. În vederea aceasta și-a cumpărat de la Ierusalim, printre altele, sulul cărții prorocului Isaia.

S-a adâncit însetat în citirea cărții, ignorând total atât zgomotul copitelor cât și norul de praf care-l învăluia.Voia să-L vadă pe Dumnezeu în ceea ce citea, dar totul îi părea codificat. Oare se ascunde Dumnezeu? Oare Își ține tainele ferecate cu vreun cifru secret?

Nu, etiopianule. Dumnezeu nu face rebus. Tot ceea ce e scris e menit să aducă lumină, nu să ne bage-n ceață. Dacă dorința ta de cunoaștere este sinceră, vei primi lumină, pentru că este scris: „Dacă-L vei căuta, se va lăsa găsit de tine…”(1 Cronici, 28:9)

Dorința lui de cunoaștere i-a fost satisfăcută, un înger al lui Dumnezeu trimițându-l pe Filip să rezolve problema. Conta, oare, faptul că Filip nu era prin apropiere? Nicidecum. A sosit în timp util, și l-a lămurit pe etiopian asupra confuziilor sale.

Așa lucrează Dumnezeu. Totul devine atât de limpede dacă cerem lumină de la El. Dacă dorința este sinceră. Și a famenului etiopian a fost. Iar Dumnezeul pe care-L cunoscuse doar din zvonuri, a devenit, deodată, atât de real, încât nu mai era surprins de nimic. Nici măcar de faptul că lângă el avea loc o teleportare. Ceva inexplicabil.

Da, Filip a fost răpit de Duhul Domnului după ce l-a botezat pe famen, iar acesta nici măcar nu era uimit. Ci, scrie Luca, „își vedea de drum, plin de bucurie”. (Fapte, 8:39)

Este Cuvântul lui Dumnezeu un hățiș întunecos de mistere? Nicidecum, căci psalmistul scrie: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea”. ( Psalmii, 119:105). Biblia nu este o culegere de șarade așteptând dezlegători cu interpretări fanteziste. Cum, de altfel, mai vedem prin jurul nostru.

De cuvinte încrucișate se ocupă oamenii. Dumnezeu nu face rebus.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 24 mai 2014

Dor de părinţi

PF

Din ceaţa vremii vin imagini vii
Şi ochii, copleşiţi, îmi rourează
Când viaţa se reface din fâşii
Şi-n mine râd şi plâng fotografii,
Dintr-un trecut care mă invadează.

Vin rând pe rând şi-şi caută, cuminţi,
Un loc în ochi, în inimă,în minte,
Şi toate-acestea îmi devin fierbinţi
Când îi revăd în ele pe părinţi
Ieşind cu paşi de dragoste-nainte.

Cu ei păşeşte un întreg trecut,
Şi nu sunt doar imagini policrome,
Ci glasul tatii, binecunoscut,
Şi-n mâna mamei-Doamne, ce plăcut!-
Flori de măceş împrăştie arome.

Mi-au copleşit ungher după ungher
Din inima cu uşile deschise,
Şi-un dor de ei, de infinit, de cer
Mă cheamă spre o lume de mister,
Spre ţărmuri mie încă interzise.

Tu ai crestat răbojul vieţii lor
Când, Doamne,-ai hotârât să-i chemi la Tine,
Noi rămânând cu răscoliri ce dor
Şi-atât aş vrea, ah!-cât aş vrea să zbor
Spre ei şi să le spun că suntem bine,

Că viaţa lor trăită-n rugăciuni
Ne-a fost nouă, copiilor, lumină,
Că Tu i-ai ascultat şi ne îndrumi
Fiindu-ne alături în furtuni,
Şi că de Tine viaţa ne e plină.

Dar, deocamdată, acest zbor e-un vis,
Un germen doar, în plăsmuirea minţii,
Însă noi credem, Doamne, ce e scris,
Că Tu ne pregăteşti , în Paradis,
Un loc unde … vom revedea părinţii.

Simion Felix Marțian

Sonetul furtunii

DSCF6667a

Tot cerul s-a înnegurat rotund,
Şi-un fulger care-i gata să-l despice
Lasă a spaimei crudă cicatrice
În sufletul expus şi muribund.

Culoarea liniştii se interzice
Ascunsă-n sine de-un mister profund,
Când valurile-atacă furibund
Şi-n beznă tunete pocnesc din bice.

E mult mai mult decât dezagreabil
Când totul e urât şi trist şi greu,
Amestec de confuz şi lamentabil,

Dar eu declar din adăpostul meu:
Da, în furtună sunt invulnerabil,
Căci adăpost îmi este Dumnezeu!

Simion Felix Marțian

Mai

Cireș 1

Pictează Cineva cu liliac,
Pe verde dând sclipiri violacee,
Şi cu narcise, şi cu flori de mac
De parcă-n apa verde-a unui lac
S-au spart în cioburi mii de curcubeie.

Însă minunile numite flori,
Purtând în ele câte-un strop de soare,
Nu-ncântă lumea numai prin culori
Căci în potirul sărutat de zori
Mai poartă şi miresme-mbătătoare.

Splendorile nu se opresc aici
Căci mâna ce pictează asfinţituri,
Stropind şi serile cu licurici,
Mai dirijează coruri mari şi mici
De greieri, zumzete şi ciripituri.

Aş vrea să sorb tot verdele din jur
Şi cu petele să-mi îmbăt privirea,
Iar ciripitului un tril să-i fur,
Să mă înalţ cu el către azur,
Purtând în gând şi-n suflet nemurirea.

Pământu-ntreg este un şevalet
Unde picteaz-o nevăzută mână,
Iar Cel ce poartă pensula discret
Şi dirijează corul în concert
E Cel ce-a făcut …omul din ţărână.

De-aceea nu mă mir, ci plin de-avânt
Mă-ntorc spre Tatăl meu zicând: Divine,
Dacă-i atâta colorit şi cânt
Şi-atâta frumuseţe pe pământ,
Cum va fi-n Cer, acolo sus, la Tine?

Simion Felix Marțian

Ești beat, Barnevernet

collage 1

Vor fi fiind evenimente legate de data de azi, dar primul lucru care mi-a venit în minte, privind calendarul, a fost: a trecut o lună de la protest. Protestul global antibarnevernet. În decursul acestei luni, așteptând rezultate, am urmărit și statisticile. Un protest de Cartea recordurilor.

S-a ieșit în stradă în 65 de orașe din 21 de țări. De pe patru continente. Zeci de mii de voci care au strigat la unison. Și alte zeci și zeci de mii ale celor din zonele unde nu s-au organizat mitinguri de protest.

Strigătului disperat după ajutor al părinților Bodnariu, cărora le-au fost RĂPIȚI copiii, i-a urmat…efectul bulgărelui de zăpadă. Care a crescut. Și a crescut. Iar în șaisprezece aprilie avea dimensiuni colosale.

În România circulă un vechi proverb, care spune: „Când doi oameni îți spun că ești beat, du-te și te culcă.” Starea de beție poate fi provocată de alcool, sau de oricare alt drog. Cum ar fi, bunăoară, banii. Sau puterea.O stare în care nu mai poți aprecia cu luciditate realitatea înconjurătoare.

Chiar dacă am traduce proverbul în norvegiană, mă îndoiesc de vreun efect. Sunt prea bogați ca să admită că mai au nevoie și de înțelepciune. Cum e cea populară românească. Așa că merg înainte. Și nu se culcă. Adică nu ies din scenă, și încurcă normalitatea. Care tinde să devieze.

Zeci de mii de voci au strigat: Ajunge, Barnevernet! Du-te la culcare! Dar proverbele românești nu constituie literă de lege. Mai ales pentru cei îmbătați de imensa lor bogăție. S-a strigat împotriva Barnevernet-ului, menajând Norvegia. Dar, oare, care e statul care asigură cadrul „legal” în care-și desfășoară activitatea acest monstru?

Când comuniștii i-au deposedat pe oameni de proprietățile lor, prin naționalizare și colectivizare, protestul lor înăbușit li s-a părut tuturor îndreptățit. Deși un titlu de proprietate poate fi contestat. Sau proprietatea putea să fi fost însușită fraudulos. Dar li s-a luat ceva ce le aparținea.

Și acum, în mileniul trei, un stat „civilizat”, care-mi asigură proprietatea pe stratul de ceapă sau cuibul de cartofi, se face stăpân pe copiii mei. Ești beat, Barnevernet! Nu asta-i realitatea. Și se pare că cei din jurul tău fie sunt la fel de beți, fie au de câștigat din beția ta.

Poate ești imun la proteste, Barnevernet. Adică nesimțit. Dar ele se împletesc cu rugăciuni. Și când Dumnezeu răspunde rugăciunilor înlăcrimate, platoșa nesimțirii tale nu-ți mai este de folos.

Păzește-te de mânia lui Dumnezeu, ieșind din scenă.

Ești beat, Barnevernet!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 16 mai 2016

Sonet de mai

DSCF6115b

Şi-a pus iar flori pe haină calendarul
Şi verde mult, ce bulucit adastă
La poarta dinspre cald a zilei, vastă,
Unde pe corzi de mai cântă bondarul.

Cu ochii sorb imaginea fantastă
Şi văd salcâmi înmiresmând florarul
Când picură, ca un prinos, nectarul,
Din floarea ce-şi răsfrânge buza castă.

Mi-e cald şi mi-e salcâm şi mi-e subţire
Simţind profund cum mă-ncolţeşte zborul
Cu luna mai în dulce contopire

Şi, cum din toate izbucneşte corul,
Din inima schimbată în psaltire
Cânt cu zidirea, laud Ziditorul.

Simion Felix Marțian

Isus, Toma şi eu

 

Venind din moarte viu, biruitor,
În trup de slavă ca o haină nouă,
Păşeai spre-ai Tăi, Isuse, dor spre dor,
Trecând prin zid, prin uşa cu zăvor,
Să-i binecuvântezi cu…”Pace vouă!”

Uimiţi, ei încă mai credeau că-i vis
Dar semnele din palmă, mărturie,
Au şters al îndoielilor înscris
Cu-al bucuriei foc de nedescris
Dar…Toma nu era la părtăşie.

Când s-a întors, încă se îndoia
Căci numai el, din toţi, nu Te văzuse;
Ar fi crezut şi parcă nu putea,
Voia să-şi pună palma-n palma Ta
Să simtă semnul cuielor, Isuse.

Tu nu Te-ai supărat, căci l-ai iubit
Şi pentru el ai mai venit o dată
Spunându-i blând,cu glas abia şoptit:
„Priveşte, Toma, unde-am fost lovit,
Semne de cuie şi de lance, iată!”

De data asta nu i-a mai fost greu
Căci ochii lui uimiţi puteau să vadă
Şi a rostit cu glas crescând mereu:
„O, Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Şi îi era aşa uşor să creadă.

Toma a vrut să vadă şi-a crezut
Dar, Doamne, Tu m-ai fericit pe mine
Privind spre viitor dinspre trecut,
Căci semnul cuielor nu l-am văzut
Şi totuşi Te iubesc şi cred în Tine.

Prin har, Te văd în alte semne-acum
Şi nu în urma cuielor, ca Toma;
Te văd în al Creaţiei album,
În urmele ce mi le laşi pe drum,
Şi-n Duhul Sfânt Îţi simt din plin aroma.

Simion Felix Marțian