Corectitudinea politică îngroapă Crăciunul

 

DSC_0028b

Asupra conceptului de „corect politic”, sau „political correctness” așa cum s-a impus în lucrările de specialitate, n-am meditat, considerându-l vreun moft de-al postmodernismului. L-am ignorat chiar, până când i-am văzut agresivitatea virulentă.
Și iată că, de unde până acum am învățat că minoritatea se supune majorității, vedem acum că este corect politic să acordăm minorităților nu doar o atenție deosebită, ci atitudinea să ne fie plină de menajamente, mergând spre discriminare pozitivă.

La prima vedere ar părea un lucru bun. S-ar părea că este vorba de grija fața de semeni, de ajutorul acordat pentru a se integra, de a se simți în largul lor. Și n-am avea nimic împotrivă să umblăm cu mănuși. La gură. Adică să ne adaptăm vocabularul de o așa manieră, încât măria sa minoritarul (religios, sexual, etc) să nu se simtă jignit. Să nu folosim, deci, cuvinte care le-ar crea disconfort.

Îmi și imaginez o scenă cu galeria unei echipe de fotbal, ieșind de pe stadion după ce arbitrul le-a „furat” meciul din finală. Și în manifestările lor „culturale”, să-i oprești, spunându-le: Gata cu fotbalul, băieți! Tocmai trecem pe lângă doi șahiști care-l mută pe Karpov la d4, și n-am vrea să-i deranjăm cu problemele noastre, care nu-i interesează. N-ar fi –ați ghicit- corect politic.

În această fază a vocabularului, a înlocuirii unor termeni, conceptul pare inofensiv, dar aprofundându-l descoperi că este o ideologie totalitară.
Ce legătură are cu Crăciunul? Să ne întoarcem puțin în timp. Cu ceva ani în urmă eram îngrijorați că semenii noștri, deși se bucură de Sărbătoarea Crăciunului, nu acordă suficientă atenție Sărbătoritului.

De fapt aceasta este atitudinea adulților care se duc într-o familie, invitați fiind la aniversarea vreunui copilaș. Fac totul să se simtă bine, uitând cu desăvârșire că undeva într-un pătuț gângurește cel sărbătorit.

O atitudine similară la Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului este dăunătoare. E de rău, ziceam. Mai rău nu se poate. Și iată cum realitatea contemporană ne contrazice. Se poate și mai rău.

Dacă în această tratare superficială a Nașterii mai era speranță de trezire, de înțelegere a realității, acum se încearcă ștergerea oricărei semnificații. Chiar și a numelui sărbătorii.
Corectitudinea politică ne cere să renunțăm la însemne, la simbolurile creștine, pentru a nu-i deranja pe semenii noștri aparținând minorităților religioase. Este un prim pas.

Următorul este renunțarea la sărbători. Sau la numele și semnificația lor.
Și ceea ce n-a reușit comunismul, înlocuirea Crăciunului cu Moș Gerilă, reușește acum democrația occidentală prin corectitudine politică. Sărbători neutre, pentru a nu deranja pe nimeni. Și mass-media are aportul ei.

S-a sărbătorit, poate, Crăciunul dintr-o inerție imprimată de tradiție, dar atâta vreme cât colindele mai duceau vestea bună, mai era speranță. Ce facem însă cu generația crescută în supunere față de corectitudinea politică, căreia nu-i vede fața hidoasă?

În Occident lucrurile merg în direcția dorită de cei care trag sforile. Sau de cel care-i călăuzește pe aceștia. Și știm noi cine. Iar oamenii asistă nepăsători cum se îngroapă Crăciunul.

La noi lucrurile nu stau chiar așa. Deocamdată. Și până ne mai putem bucura de Crăciun, haideți s-o facem. Alături de Sărbătorit.
Cristos S-a născut! Sărbători fericite!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 22 decembrie 2015

4 gânduri despre &8222;Corectitudinea politică îngroapă Crăciunul&8221;

  1. Speranta Catana 12 decembrie 2018 / 7:06

    Văzând că meditația aceasta e semnată în 2015 mi-am amintit că tot în decembrie 2015 am semnat și eu niște versuri cu aceeași temă… slăvit să fie Domnul care lucrează în multe feluri…. ȘI IAR E CRĂCIUN
    Și iar e Crăciunul, și iar sărbătoare,
    Și iarna își ninge podoabe-n sclipiri,
    Cutii cu cadouri sunt fermecătoare,
    Surprize senine lucind în priviri.
    E iarăși Crăciunul… se-aprind beculețe…
    O lume întreagă aleargă serbând,
    Privirea învăluie senină tandrețe
    Și fiecare om parcă se vrea mai blând.
    Din nou e Crăciunul. Din nou îmbulzeala
    Animă mulțimea avidă de sens.
    Efluvii de cântec sporesc îndrăzneala
    Pe care și magii o cercetau intens.
    Și-n toată această fervoare crescândă
    și peste troienele de frământări
    Se naște timid o-ntrebare plăpândă
    Vibrând pace-n ecoul divinei chemări
    De ce e Crăciunul? De ce e serbare?
    Și unde e tocmai Cel sărbătorit?
    Dar pruncușorul ce-aduce-ndurare?…
    Unde e Darul ce-a fost dăruit?
    Câți Îl serbează pe El, nu grăjdarul?
    Câți poartă-n inimă Noul Născut?
    Câți își transformă viața în Jarul
    Trăirii fierbinți cu Cel făr-de-nceput?
    Isus Cristos Domnul e viața serbării,
    Isus este ținta spre care pulsez,
    Isus este harul și darul salvării
    Spre și pentru care mă înflăcărez!

    Speranța Doina Cătană, decembrie 2015

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s