„La Mine”,a zis Isus, nu la Barnevernet

Bernevernet 2Oamenii Îl iubesc pe Dumnezeu. Cei care-L cunosc. E ,într-adevăr, o poruncă în acest sens, dar cum ai putea, cunoscându-L, să nu-L iubești. Cum ai putea să nu-L privești cu adorare, când înțelegi la ce a recurs ca să te facă moștenitor al Cerului.

Cei care nu-L cunosc, Îl ignoră. Evident.  „Dumnezeu? Care Dumnezeu? E un mit, vedeți-vă de treabă!” Așa spun, și-și văd de-ale lor.

Sunt două atitudini ale semenilor noștri. Umane. Dar a-L urî pe Dumnezeu sau lucrarea Lui, nu mai e uman. E demonic. Cine altcineva putea stârni o furtună ca cea din familia Bodnariu, pornind de la… un cântecel. Un cântecel creștin, după cum se știe. Pe cine ar putea deranja un cântec de laudă adusă lui Dumnezeu?

Isus a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți…” Și părinții Bodnariu nu i-au oprit, ba dimpotrivă. I-au încurajat, învățându-i cântece prin care să-L laude.

Cei care-L iubesc pe Dumnezeu, s-ar fi bucurat să audă un astfel de cântec. Ceilalți, adică cei care-L ignoră, ar fi trecut nepăsători, văzându-și de muzica lor. Dar cei care iau atitudine împotriva unui astfel de cântec cine sunt? Am stabilit că nu sunt decât două categorii de oameni și…o entitate care-L urăște pe Dumnezeu.

Cei care au stârnit furtuna sunt în slujba acestei entități și nici nu-și dau seama. Sunt în slujba întunericului.

„ Lăsați copilașii să vină la Mine” a zis Isus. De ce? Pentru că numai El îi poate binecuvânta. Barnevernet ar fi putut, eventual, oferi protecție. Dar numai acolo unde s-ar fi dovedit necesar. Aici nu era. Iar reacția lor, determinată de un cântec creștin, îi plasează într-o zonă dubioasă. A întunericului.

Reunește, Doamne, această familie care Ți se închină, să se bucure împreună de binecuvântarea Ta! Iar în întunericul norvegian, și nu numai, adu lumina Ta!

 

Simion Felix Marțian

Vulcan, 28 decembrie 2015

 

 

4 gânduri despre &8222;„La Mine”,a zis Isus, nu la Barnevernet&8221;

  1. Geta 28 decembrie 2015 / 17:41

    Foarte mediatizat acest caz. Din câte am inteles eu, nu e vorba de persecutarea creștinilor aici. Este vorba de definiția pe care o dau cele două parti abuzului. Copiii au spus la scoală că sunt pedepsiti acasă când”păcătuiesc”. Că sunt trasi de urechi si loviti. In legislația norvegiană ca si in cea din Marea Britanie, acesta se numește ABUZ fizic si psihologic. Înainte de a se stabili in Norvegia, părinții au stiut de aceste legi si le-au ignorat. Copiii lor i-au dat pe fatza. Ei NU trebuia să se stabilească în Norvegia dacă doresc să isi educe copiii pe sistemul „bătaia e ruptă din rai” Unele tari consideră că e act de violență.
    Si încă ceva: Noi credem că Dumnezeu e Atotputernic si face ce vrea. Oare de ce Dumnezeu a lansat lucrurile să ajungă până aici si nu intervine după toate demersurile politice si sociale?
    Si ultimul lucru. Eu trăiesc de cativa ani în Anglia. Românii peste tot si-au creat o reputație foarte proastă. Am avut de străbătut un drum lung si anevoios să pot convinge pe cei cu care am tangență că nu toti românii sunt smecheri, violenti si hoti. Scandalul din Norvegia a mai dat o palmă diasporei romanesti. Pentru că doar copiii emigrantilor sunt retinuti. Nu cei ai norvegienilor. Ei stiu să isi educe copiii si fără violența si mai stiu să respecte legile tarii lor.
    Pentru această familie eu mă rog să isi capete copiii înapoi, apoi să se întoarcă în România si să rămână acolo.
    Stiu că foarte multi din cei ce probabil vor citi acest punct de vedere mă vor pune la zid.
    Dar eu va invit să judecati „la rece”, fără părtinire. Poate veti găsi un dram de adevăr in comentariul meu.

    Apreciază

    • sfmartian 28 decembrie 2015 / 21:29

      După toate informațiile „la vedere”, denunțul, ca și măsurile luate, au fost cauzate de educația religioasă dată copiilor de părinții care ar fi „creștini radicali”.Ori noi apărăm creștinismul și valorile lui, iar educația copiilor noștri nu poate fi decât religioasă. Dacă asta e legea în Norvegia, să le fie rușine. Este o lege criminală.Copiii sunt dați de Dumnezeu familiei, nu statului. Președintele Cehiei, intervenind într-un caz similar, dar cu cetățeni cehi, a numit acest sistem NAZIST,
      În orice caz, ceea ce face „democrația” norvegiană, nu ar fi îndrăznit să facă nici Stalin, Noi știm că este începutul sfârșitului, dar nu putem să nu reacționăm. Pentru ei este împotriva legii să faci educație religioasă copiilor, dar este perfect legal, se pare, să se facă parade gay cu copiii.
      Și, pentru că deocamdată nu pot să fac altceva: Rușine, Norvegia!

      Apreciază

    • Lucica 29 decembrie 2015 / 7:23

      Considerați că musulmanii care au fost autorii atacurilor teroriste de la Paris nu au cunoscut legile Franței?…Și totuși în toată mediatizarea acestui caz, s-a simțit o nuanța de milă la adresa teroriștilor ,sub așa zisa umbrelă a educației ,adică de fapt ei nu știu ce fac,pentru că așa au fost educați.
      Poate vă veți întreba ce asemănare este între atacul teroriștilor și cazul fam. Bodnariu? Am să vă răspund .Una singură : Educația.
      Copii care ajung teroriști sunt luați de la familiile lor și educați de adulți cum să urască ,pe cine și cum să ucidă, în numele unui dumnezeu care în cel mai bun caz să zicem ,este fals.Adică nu există.
      În țările așa zis cu o democrație avansată sau civilizate ,în numele așa zisei democrații copii sunt luați de lângă părinți în mod brutal și dați spre adopție altor familii.
      Posibil ca acești copilași să fi fost corectați prin gesturi mai puțin plăcute de către părinții lor,dar din moment ce le venea să cânte și nu să plângă,cred cu tărie că nu a fost spre paguba statului norvegian,unde nu s-au stabilit ca cerșetori ci ca niște oameni care vor să muncească și să-și crească copii în baza unei scări de valori reale.
      Nu știu dacă aveți copii sau nu.Dar cred cu tărie că durerea psihică la care sunt supuși acum în mod permanent acești copii prin faptul că au fost smulși din căminul lor,este infinit mai mare decăt poate un urecheat de forma .Și știți de ce?Pentru că educația începe în familie,se continuă și se împletește cu educația de la școală și de la biserică. Se dovedește însă ca în statele așa zis civilizate nu există democrație, sau dacă există nu este reală ci este la fel de falsă sau utopică precum dumnezeul musulmanilor.
      Nu sunt adeptă a zicalei „bătaia este ruptă din rai”,dar consider necesară corectarea unui copil care greșește.
      Privit din alt unghi acest caz aș mai adăuga că dacă toate familiile și-ar educa copii în spirit creștinesc, lumea noastră ar fi net superioară și mai bună.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s