La moara lui Felix

(Remember ’89)

Noi colindam pe-atunci mai mult șoptit,
Mușcând zăbala propagandei roșii,
Și-n noi se răzvrăteau în duh strămoșii
Când Nașterea se zugrăvea ca mit.

S-au răsculat colindele din noi
Scuipînd călușul ce dicta tăcere,
Să dea Crăciunului o înviere
Și României noastre straie noi.

Și-ntr-un decembrie țipând prin corbi,
Istoria recalibra balanțe
Prin cei ce, inspirând și ger și gloanțe,
Puneau lumină vie-n ochii orbi.

În sângele curgând pe caldarâm
Reînviau speranțe suferinde,
Și-n tragicul Crăciun fără colinde
Eroi se-ncolonau spre alt tărâm.

Mă doare și acum, ca un îngheț
Al inimii ce strigă plâns: Preasfinte,
De ce-ai îngăduit ca prin morminte
Să ne plătim al libertății preț?

Nu-i purpuriu omătul, e curat,
Dar azi, când colindăm în libertate,
Să nu uităm de cei plecați în moarte,
De ei și-acel Crăciun însângerat.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 22 decembrie 2017