La moara lui Felix

Ne doare, Doamne, apăsarea asta
Și groaza prinde-n inimi rădăcini,
Am vrea s-o smulgem, rămânând senini,
Dar suntem slabi și-i mult prea grea năpasta.

Ne frige-al morții fâlfâit de-aripă
Ce lasă cicatrice-n cimitir,
Și-i plin de-amar al lacrimii potir
Când și tăcerea-n crematorii țipă.

Ne-am tot luptat din răsputeri, Părinte,
Să ținem piept cumplitului flagel,
Și-abia când am fost doborâți de el
Ne-am amintit și noi de… cele sfinte.

Ne iartă, Tată, c-am uitat de Tine,
Și-abia acum venim cu rugăciuni
Să-Ți cerem Ție, care faci minuni,
Să-i spui „Ajunge!”, morții care vine.

Ne sfâșie durerea din spitale,
Unde se moare, Doamne, ca pe front,
Și bezna-i grea pe-ntregul orizont
Când nu primim lumina Feței Tale.

Privește, Doamne, către omenire
Și dă-ne-al îndurării Tale semn,
Curgând, ca un izvor de untdelemn,
Și vindecarea Ta și mântuire!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 25 martie 2020