La moara lui Felix

Și-a tras planeta peste zâmbet storul,
Țesând din spaime un cernit lințoliu,
Și-un trist apus coboară pe orgoliu
Punând la ușa viselor zăvorul.

Avântul zace frânt într-un fotoliu,
În aripa de plumb uitându-și zborul,
Și-un virus proiectează viitorul
Pe planșa zilei îmbrăcată-n doliu.

Dușmanul invizibil ne răpune
Și-n țipete țâșnește neputința,
În bocete fierbinți de-ngropăciune.

Avem însă, din cer venind, credința
Pe care s-o-mpletim în rugăciune:
Dă, Doamne,-n lupta asta biruința!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 28 martie 2020