Zvâcnesc în verde întomnate spasme,
Prezentului dând aer amurgit,
Și-arama pare că s-a-nstăpânit
Pe crengi ce-mboboceau entuziasme.
Mă simt, în pas cu toamna, desfrunzit,
Imun, însă, la geruri și sarcasme,
Căci nu-mi trag seva vieții din fantasme,
Ci sunt în Trunchiul veșnic altoit.
De-aceea mi-e amurgul luminos,
Și-n mine lăstărește bucuria
Sădită-acolo de Isus Cristos.
Da, port ca pe-o hlamidă mărturia
Și mi-este anotimpul grandios,
Căci toamna mea sărută veșnicia.
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 2 octombrie 2020
La moara lui Felix 
👋👍
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A republicat asta pe Ciprian I. Bârsan.
ApreciazăApreciat de 1 persoană