Cântă cocoşu-n noaptea de tăgadă Un cântec trist ce macină şi doare, Şi-ale regretelor fierbinţi plămadă Dă naştere la starea de spovadă Ţâşnind cu-ale căinţelor izvoare.
Cântă cocoşu-n noaptea lepădării, Iar cioburile-aducerii aminte Se strâng redând imaginea trădării; Cântă cocoşul cântecul chemării La hotărârile de dinainte.
Cântă cocoşul cântecul trezirii În noaptea neagră de apostazie, Când lepădarea-i straiul omenirii; Cântă cocoşu-n ceasul aţipirii Şi cântul lui rămâne mărturie.
Cântă cocoşul, lumea aţipită În noaptea lepădării de credinţă Mai poate auzi vocea şoptită: Vino la turmă, oaie rătăcită, Întoarce-te acum la pocăinţă !
Cântă cocoşul, bezna se răreşte Bătută în argint de raza lunii Şi câte-o conştiinţă se trezeşte, Câte un Petru trist se mai căieşte : M-am lepădat, dar iartă-mă, Rabuni !
Cântă cocoşul răscolind memorii, Zvâcnind în conştiinţe vinovate, Şi cântecul care aduce zorii Cheamă din negură lepădătorii : Veniţi acasă, Domnul e-n Cetate !
Din volumul „Triumful vieții”, Ed Metanoia, Oradea - 2013
La moara lui Felix 