A trecut și mult așteptatul Întâi Decembrie. Adică Ziua Națională a României. S-a sărbătorit, evident. Doar că în condiții de pandemie. Adică fără fast, fără paradă, fără… fasole cu ciolan.
Poate cu discursuri politice. Nu știu, nu urmăresc emisiunile de gen. Sunt alergic la fanfaronadă. Am urmărit, în schimp, mesajele românilor pe social media. Fierbinți. Emoționante. Și mult, mult… tricolor.
Să fi fost exagerate, cum afirmau unii? Poate, dar emoția era evidentă. Mai ales că multe veneau din diaspora. De la oameni aflați de mai multă sau mai puțină vreme departe de țară. Și care mai simt românește.
Deschiderea granițelor am văzut-o toți ca pe o mare binecuvântare. Cei care am trăit închiși în spatele frontierelor cunoaștem senzația de sufocare, de apăsare a gândului că ceea ce înveți la geografie rămâne doar vis. Și am trăit eliberarea.
Dar nu a fost așa cum am dorit-o. Am visat o circulație liberă. Ne-am dorit să vedem lumea cu ochii noștri. Dar nu să ne dezrădăcinăm. Ideal ar fi fost să ne bucurăm de bunăstare, de împlinire materială, în România. Și să ne permitem să vizităm lumea în vacanțe exotice. Ar fi fost ideal, pentru fiecare din noi. Și pentru recent sărbătorita Românie.
Văzând astfel lucrurile, ce putem spune despre decizia românilor de a pleca din țară? A fost una deliberată? Teoretic, da. Practic, sub amenințarea spectrului sărăciei dintr-o țară… bogată. Paradoxal.
Și pentru că întrebarea „De ce?” este stăruitoare, o analogie cu diaspora evreiască este binevenită. Pentru că de la ei ne-a rămas și termenul diasporă.
Ei s-au dispersat prin toată lumea pentru că Dumnezeu voia să Se facă cunoscut. Și voia să aducă la cunoștința oamenilor planul Său de mântuire. Evreii au plecat purtând credința în ei și mărturisindu-L pe Dumnezeu.
Și dacă n-au avut Templu, au înființat sinagoga. Și oamenii L-au cunoscut. Iar când S-a născut Mântuitorul, oamenii nu erau străini de ceea ce se prorocise. A urmat apoi lucrarea apostolică, rezultănd un creștinism extins. Adică lumină mântuitoare.
În 1989, românii trăiau eliberarea și redescopereau RUGĂCIUNEA! Se eliberaseră și de ateismul IMPUS de doctrina comunistă. De ce să nu vedem plecarea creștinilor români prin Europa ca o iluminare a unui continent aflat în declin spiritual?
Este îmbucurător faptul că românii din diaspora și-au construit biserici. Și acestea nu sunt doar locuri de întâlnire pentru comunitate, ci adevărate faruri călăuzitoare, într-o lume pe cale să se întunece.
Dumnezeu este cu voi, diasporeni! Dar și cei din țară trebuie să vegheze la păstrarea credinței. A luminii mântuitoare. Pentru că semnele venirii Domnului sunt tot mai evidente.
Doamne, binecuvântează România!
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 2 decembrie 2020
La moara lui Felix 