Lună: decembrie 2020

Creștinism și martiraj contemporan

sfmartian3 comentarii

  Indonezia ocupă locul 38 într-un nefericit clasament al persecuției creștinilor. Partidele politice din această țară își dau mâna cu grupările islamice radicale în lupta împotriva creștinismului, iar actele de violență sunt tot mai frecvente și se soldează cu numeroase victime.

  Acțiunile teroriștilor însemnă incendieri, demolări, răpiri, ucideri. Un astfel de atac a avut loc săptămâna trecută, pe 27 noiembrie, într-un sat din provincia Sulawesi, unde se află un centru al Armatei Salvării.

  Din cele relatate de International Christian Concern, teroriștii au incendiat mai întâi Biserica, apoi alte șase case ale credincioșilor. Tragedia atinge punctul culminant prin moartea a patru persoane: trei tăiate în bucăți și una incendiată.

 În urma cercetărilor, poliția a concluzionat că de acest atac se face vinovată gruparea Mujahedinii din Estul Indoneziei (MIT), care a jurat credință Statului Islamic. Toate acestea se întâmplă în secolul XXI. Ce mai urmează?

 Plângem și ne rugăm pentru familiile (tot mai multe) îndoliate din Indonezia și din alte părți ale lumii, unde oamenii mor martirizați pentru credința lor în Cristos. Ce am mai putem aștepta de la oameni, fie ei și „mai marii” lumii, când creștinismul pare să fie pus la zid peste tot în lume?

 În USA, țară creștină și etalon al democrației, tovarășul Biden nici nu s-a instalat la Casa Albă și declară că va suspenda libertățile religioase susținute de Trump, pentru a fi pe placul leghebetiștilor.

  Despre Europa… ce să mai vorbim. Leagănul civilizației creștine se năruie sub presiunea adoratorilor lui Marx. Și această stângă toxică și-a întins tentaculele „progresiste” și în România.

   Analiștii pot să-și dea cu părerea despre evenimentele actuale și direcția în care merge lumea. Pentru că istoria, oricum, nu le va mai consemna. Nu va mai avea când. „Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape.”(1 Petru, 4:7). Adică începutul veșniciei.

  Eroii Revoluției din 1989 scandau în fața gloanțelor: „Vom muri și vom fi liberi!” Ce ar putea spune crștinii în fața acestor atacuri? „Vom muri și vom… trăi! Veșnic!”

  Doamne, dă-ne putere să luptăm până la sfârșit!

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 3 decembrie 2020

Dumnezeu și diaspora românească

sfmartianLasă un comentariu

  A trecut și mult așteptatul Întâi Decembrie. Adică Ziua Națională a României. S-a sărbătorit, evident. Doar că în condiții de pandemie. Adică fără fast, fără paradă, fără… fasole cu ciolan.

  Poate cu discursuri politice. Nu știu, nu urmăresc emisiunile de gen. Sunt alergic la fanfaronadă. Am urmărit, în schimp, mesajele românilor pe social media. Fierbinți. Emoționante. Și mult, mult… tricolor.

  Să fi fost exagerate, cum afirmau unii? Poate, dar emoția era evidentă. Mai ales că multe veneau din diaspora. De la oameni aflați de mai multă sau mai puțină vreme departe de țară. Și care mai simt românește.

 Deschiderea granițelor am văzut-o toți ca pe o mare binecuvântare. Cei care am trăit închiși în spatele frontierelor cunoaștem senzația de sufocare, de apăsare a gândului că ceea ce înveți la geografie rămâne doar vis. Și am trăit eliberarea.

  Dar nu a fost așa cum am dorit-o. Am visat o circulație liberă. Ne-am dorit să vedem lumea cu ochii noștri. Dar nu să ne dezrădăcinăm. Ideal ar fi fost să ne bucurăm de bunăstare, de împlinire materială, în România. Și să ne permitem să vizităm lumea în vacanțe exotice. Ar fi fost ideal, pentru fiecare din noi. Și pentru recent sărbătorita Românie.

  Văzând astfel lucrurile, ce putem spune despre decizia românilor de a pleca din țară? A fost una deliberată? Teoretic, da. Practic, sub amenințarea spectrului sărăciei dintr-o țară… bogată. Paradoxal.

 Și pentru că întrebarea „De ce?” este stăruitoare, o analogie cu diaspora evreiască este binevenită. Pentru că de la ei ne-a rămas și termenul diasporă.

Ei s-au dispersat prin toată lumea pentru că Dumnezeu voia să Se facă cunoscut. Și voia să aducă la cunoștința oamenilor planul Său de mântuire. Evreii au plecat purtând credința în ei și mărturisindu-L pe Dumnezeu.

  Și dacă n-au avut Templu, au înființat sinagoga. Și oamenii L-au cunoscut. Iar când S-a născut Mântuitorul, oamenii nu erau străini de ceea ce se prorocise. A urmat apoi lucrarea apostolică, rezultănd un creștinism extins. Adică lumină mântuitoare.

  În 1989, românii trăiau eliberarea și redescopereau RUGĂCIUNEA! Se eliberaseră și de ateismul IMPUS de doctrina comunistă. De ce să nu vedem plecarea creștinilor români prin Europa ca o iluminare a unui continent aflat în declin spiritual?

  Este îmbucurător faptul că românii din diaspora și-au construit biserici. Și acestea nu sunt doar locuri de întâlnire pentru comunitate, ci adevărate faruri călăuzitoare, într-o lume pe cale să se întunece.

 Dumnezeu este cu voi, diasporeni! Dar și cei din țară trebuie să vegheze la păstrarea credinței. A luminii mântuitoare. Pentru că semnele venirii Domnului sunt tot mai evidente.

 Doamne, binecuvântează România!

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 2 decembrie 2020