La moara lui Felix

Când timpul încă scârțâia-n țâțâni
Sub storul neguros de neiubire,
Zvâcnit-a doar o clipă a uimire
Istoria cu umerii bătrâni.

A fost momentul ei de strălucire,
Când tresăreau izvoarele-n fântâni
Și clipe se-mpleteau în săptămâni
Sub pași divini scriind cu nemurire.

Din iesle, spre Golgota și-Nviere,
Trecea al mântuirii Corifeu
Sădind iubirea care-n veci nu piere.

Și, semănând cu flori acest traseu,
El a suflat apoi, ca adiere:
Iubiți-vă cum v-am iubit și Eu!

Simion Felix Marțian
Siegen, 10 decembrie 2021