Sonetul uitării

În vatra vieții moțăie tăciunii
Și flăcările-adorm ascunse-n spuză,
Lumina parcă sieși se refuză
Când beznele iau locul pasiunii.

Uitarea ne învăluie confuză
Și-i dăm tribut podoabe strânse-n funii,
Când, pâlpâind pe marginea genunii,
Lințoliul ei îl folosim ca scuză.

Curgând prin ani ne-mpovărăm cu toamne,
Și mult prea des uităm cu nepăsare
De focuri vechi ce pot să ne condamne.

Dar astăzi Te rugăm cu-nflăcărare:
Nu ne lăsa să dăm uitării, Doamne,
Îmbrățișarea Ta mântuitoare!

Simion Felix Marțian
Siegen, 15 februarie 2022

2 gânduri despre &8222;Sonetul uitării&8221;

  1. Nicolae Adriana 4 iunie 2022 / 7:49

    Prin largi ferestre colorate, de verde, albastru,negru, maroniu! Privesc ,măsor ascult și desfășor ,din mantia țesută cu de toate, fiindcă am mereu același dor! Și mă uimesc în fiecare zi prin fapte sau prin poezii, iar tamplele stau contempalte, să știu că sunt pentru când n-oi mai fi! Spre viitor îndrept catargul, din spate suflă vântul bun,si-n viață mă avânt cu toate să întâlnesc pe omul bun!Din inocență mă ascultă, și orice fac așa cum fac, din suflet fain mă mai împac, familia să fie Sfântă! Din veac in veac!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s