Spre locu-I din ceruri plecase Isus, Și ei, ucenicii,-n furtună Simțeau că-i prea rece odaia de sus, Și singuri sunt chiar și-mpreună. Prin Duhul promis mai dădeau vieții sens Tivind cu-ntrebările visul, Ce dau pâlpâire misterului dens: El cine-i? Și cum e Promisul? Și cine-ar putea să Îi țină Lui loc, Când Domnul străbate văzduhul? Iar cerul răspuns-a cu limbi ca de foc: Acesta-i Divinul, e Duhul! Duh Sfânt ce-a încins mii de inimi atunci Turnându-Și din ceruri fluidul, Iar ei, pietre vii șlefuite-n porunci, Bisericii pusu-i-au zidul. Și-n curgerea ei zbuciumată prin ani Spre zborul final și nemoarte, Crescut-a în ciuda atâtor dușmani, De noi Cincizecimi având parte. Putere din cer? Da, putere din cer E Duhul din Sfânta Treime, Turnând în etern ce părea efemer, Bisericii dând Cincizecime. Spre locu-I din ceruri plecat-a Isus Tăind ca un fulger văzduhul, Dar astăzi e cald și-n odaia de sus Și-n inimi e cald, căci e Duhul! Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 