Când runele în scris s-au ascuţit, Fereastra, a mirare excesivă, Sprânceana şi-a săltat-o în ogivă Şi focul în vitralii s-a-nteţit. În ziduri piatra s-a gătit, festivă, Şi arcul frânt, părând încremenit, El însuşi zbor spre cer a devenit, Fiind cu închinarea deopotrivă. Acum adorm prin lume catedrale, Avându-şi coarda ruptă-n arcul frânt, Şi bezne în vitralii, abisale. Dar, Doamne, cât mai suntem pe pământ Ne fă săgeţi în arcurile Tale, Ducând cu noi cuvântul din Cuvânt! Simion Felix Marţian Neunkirchen, 24 mai 2019
La moara lui Felix 