În vatra vieții moțăie tăciunii
Și flăcările-adorm ascunse-n spuză,
Lumina parcă sieși se refuză
Când beznele iau locul pasiunii.
Uitarea ne învăluie confuză
Și-i dăm tribut podoabe strânse-n funii,
Când, pâlpâind pe marginea genunii,
Lințoliul ei îl folosim ca scuză.
Curgând prin ani ne-mpovărăm cu toamne,
Și mult prea des uităm cu nepăsare
De focuri vechi ce pot să ne condamne.
Dar astăzi Te rugăm cu-nflăcărare:
Nu ne lăsa să dăm uitării, Doamne,
Îmbrățișarea Ta mântuitoare!
Simion Felix Marțian
Siegen, 15 februarie 2022
„Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea! Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.” (Ps. 84: 5-6)
Aleargă mieii îmbătați de iarbă,
Scăldați în verde ca-ntr-un heleșteu;
Corolele se prind în curcubeu
Și în bujori dă sângele să fiarbă.
E cerul, de prea mult albastru, greu,
Și ochii zilei caută să-l soarbă,
Până vor curge penele de coarbă
Pe umeri de amurg violaceu.
Rostogolindu-mi primăveri prin vine,
Cu frumusețea la superlativ,
Vreau să mă-nchin cu versul meu, Divine.
Și-n el să încrustez, ca laitmotiv,
Mesajul viu al dragostei de Tine,
În care să-nfloresc... definitiv!
Simion Felix Marțian
Siegen, 6 mai 2022
„Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării și se aude glasul turturicii în câmpiile noastre.” (Cântarea cântărilor 2:12)
Gerul se resoarbe și, ieșind din scenă,
Scutură dramatic al cortinei fald,
Iar din rădăcina timpului, perenă,
Primăvara intră îmbrăcată-n cald.
Este grea lumina însolzată-n aur,
La fereastra vieții năvălind șuvoi,
Și-mpărțind regește din acest tezaur
Înveșmântă lumea toată-n straie noi.
N-am deajuns ferestre să primesc lumină,
Nu-mi ajung doar ochii, mă deschid prin pori
Să trăiesc minunea de culoare plină
Când pământul râde către noi cu flori.
Doamne, ce minune! Câtă bogăție!
Curge viu culoarea dând luminii rost,
Înflorirea însăși, strop de veșnicie,
Învățându-și, iată, rolul pe de rost!
Sărutăm corole, inspirând culoare,
Și ne curge-n vene timpul înflorit
Când, dorind fierbinte, cerem cu ardoare
Înflorire sacră, trai neprihănit.
Doamne, dă-mi petale, înflorindu-mi viața,
Ca să port în cupă roua de cleștar
Și, spre veșnicie rămânând cu fața,
Să iubesc ca Tine, revărsând nectar!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 9 aprilie 2017
„Considerând toate dovezile împreună, nu este prea mult să afirmăm că nu există niciun alt eveniment în istorie care să fie susţinut mai bine sau prin dovezi mai variate decât învierea lui Cristos din morţi.” (Brooke Foss Westcott, erudit englez)
Sărbătorită din convingere sau nu, Învierea nu poate trece neobservată în lumea creştină, ba dimpotrivă. Şi cât mai stăruie încă ecourile manifestărilor ocazionate de eveniment, am putea medita la modul în care ne raportăm la sărbătoare şi Sărbătorit.
Fără să privim la arealul altor religii, ci rămânând în ograda noastră, vom remarca cu uşurinţă trei categorii de oameni, în funcţie de crezul lor în ceea ce priveşte Învierea. Surprinzător, pentru că suntem tentaţi să împărţim oamenii în două: credincioşi şi necredincioşi. Numai că între aceste două categorii există o a treia: „credincioşii”. Diferenţa faţă de primii e dată de ghilimele („”), şi este vizibilă. Ei bine, aceştia sunt majoritari.
Credincioşii sun cei care, cercetând Scripturile, au primit lumină asupra Adevărului şi se închină în consecinţă. Mergeţi înainte, Cristos a înviat!
Dintre necredincioşi se remarcă ateii, printre care unii sunt sinceri şi de bun simţ, care au căutat adevărul, şi atitudinea lor este dată de concluzia momentului. Continuaţi cercetările, oameni buni, fără idei preconcepute, şi Dumnezeu vă va lumina. Dovezile istorice sunt multe şi elocvente. Cristos a înviat!
În această categorie intră şi cei care se declară atei, pentru că e comod. Sau trendy. Dar n-au fost niciodată interesaţi de adevăr. Cristos a înviat, oameni buni!
Categoria cea mai numeroasă rămâne cea a „credincioşilor”. Ei îşi apără cu îndârjire „credinţa”, dar Biblia le este străină, iar Cristosul, Înviatul, este un personaj mai degrabă mitologic. Ritualuri care nu au nicio legătură cu Cristos sau învăţătura Lui, se împletesc cu vagi învăţături biblice într-un amalgam pe cât de ciudat pe atât de toxic.
Importanţa sărbătorii nu este negată de cei din această categorie, dar învăţătura care ar trebui să susţină evenimentul se reduce la „ce am voie să fac” şi „ce nu am voie să fac” în ziua de Paşte. Bunăoară, nu am voie să-mi tai unghiile, dar este recomandat, fiind sărbătoare, să-i trag un chef de pomină. Tragică înşelătorie.
Oameni buni, Cristos a murit pentru păcatele noastre şi, înviind, S-a dus să ne pregătească un loc în cer. Şi ca să fim cu El nu trebuie decât să facem voia Lui. Iar voia Lui ne este cunoscută de pe paginile Scripturii. Haideţi să căutăm lumina! Cu ochii deschişi.
La moara lui Felix 