( 3 februaria 1922 – 3 februarie 2022, 100 ani de la naștere)
Cânta privighetoarea pe Siret
În sălciile verzi și trestii frânte,
Și parcă lunca murmura încet
Când începea Culai și el să cânte.
Acest copil cu chipul luminos
A îndrăgit încă de mic cântarea,
Dar pentru că-L iubea mult pe Christos,
În cânt și-a pus si crezul și-nchinarea.
A dus în viață cântecul cu elLa cei spre care revărsa iubire,
Și lângă note-a pus în cânt și zel,
Știind că munca lui este zidire.
Dar a văzut, slujind neîncetat,
Că nu-i ușoară calea pocăinței,
Căci zbirii răi, cu chip întunecat,
I-au dat un... „Sfânt cuptor al suferinței”.
Cinci ani de închisoare, ani de chin,
Departe de cei dragi și de-nchinare,
Dar, întărit de Cer sub... „Cer senin”,
El a cântat și-a scris și-n închisoare.
Mii de cântări vibrează și acum
În inimi care pentru Domnul cântă,Căci Niculiță ne-a lăsat un drum
Și prin cântare o lumină sfântă.
Prin tot ce-a scris el e prezență vie
Și ce-a cântat e Cerului prinos,
Căci viața lui a fost o simfonie
Și a fost dirijată de Christos!
Simion Felix Marțian
Siegen, 18 ianuarie 2022
Nu mi-e cald, nu mi-e frig, nu mi-e sete, cumva
Mi-e, aşa, o simţire aparte;
Am găsit! Da, mi-e… alb, şi aceasta-i ceva
Mai presus de viaţă şi moarte.
Mi-este alb ca-n zăpezi sărutate de ger
Sau în puf luminos de columbă,
Ca-n culori care vin despletite-n eter
Şi în spectrul solar se îmbumbă.
Da, mi-e alb ca în spuma adusă de val
Sau în laptele-adus de la stână,
Îmi e alb ca-n corole de crin, alb floral,
Şi mi-e alb cum e albul de lână.Copleşit sunt de... alb şi de ceea ce simt,
Şi-nţeleg că această simţire
E îndemnul divin ca trăind să consimt
Să mă-mbrac în strai alb de sfinţire.
Tu îmbracă-mă, Doamne, în haină de in,
Ca să port neprihana în mine
Ca o horbotă albă, din albul divin,
Alb ca dorul curat după Tine!Simion Felix Marțian
Vulcan, 4 ianuarie 2019
Acum când bate-n uşă noul an
Cu ale sale căi necunoscute
Pe al trăirii zbuciumat ocean,
Vă-ncredinţez, punând în vers elan,
În braţul Ocrotirii absolute.
Şi El-Olam, El veşnic Dumnezeu
Să vă-nsoţească-n toată alergarea,
Sprijin şi adăpost în ceasul greu,
Şi-al biruinţei minunat trofeu
Vă fie-n viaţă binecuvântarea!
Vă mai doresc experienţe noi,
Ca-n clipele când viaţa-i o pustie
Şi abandonul tuturor e-n toi,
Să ştiţi că ochii Celui ce-i El Roi
Vă însoţesc cu o privire vie.
În mâna lui Yehova Ţidkenu
Vă-ncredinţez, prin rugi, pe mai departe
Şi-atunci când cu-al minciunilor atu
Răuvoitori vor face din „da”, „nu”,
El este Cel ce face-va dreptate.
Iar când primejdii vor ieşi în drum
Şi-nsinguraţi vă veţi lupta cu teama
Să nu descurajaţi, nu, nicidecum,
Ci să rostiţi: ca orişicând, şi-acum
Domnul este aici, Yehova Shama!
Când zbuciumul lucrarea lui şi-o face,
Aşa ca-n viaţa fiecărui om,
Şi când neliniştea în suflet zace,
Eu vă doresc s-aveţi eterna pace
Din Cel ce-i pacea, Yehova Shalom!
Vă mai urez ca-n lipsuri, în necaz,
În tristă, dureroasă păgubire,
Drepţi să rămâneţi sub acest talaz
Ştiind, în cugetul de-a pururi treaz,
Că se va îngriji Yehova Yire.
În casă stând alături, cot la cot,
Să nu lăsaţi duşmani să treacă pragul,
Să-i biruiţi prin Domnul Savaot
Şi-apoi să ridicaţi sus, sus de tot,
Prin Cel ce e Yehova Nissi, steagul!
Şi dacă-n anul care va veni,
Vreo boală vă va-nnegura cărarea,
Să se îndure Cel din veşnicii,
Cel ce a fost, ce este şi va fi
Yehova Rapha, El e vindecarea.
La uşă-i Anul Nou cu-al său alai,
Primiţi-l deci cu sufletul cucernic
Şi-n casa voastră, ca-ntr-un colţ de rai,
Eu vă doresc să fie El Shadai,
Cel ce e Dumnezeu atotputernic!
Simion Felix Marțian
Nu-i veacul acesta un timp de lumină,
Chiar dacă țâșnesc irizări de neon
Din nimbul de care cu fală se-anină,
Iar laserul-rege se urcă pe tron.
Cunoașterea crește, prin rupte perdele
Vedem mai departe, privind îndrăzneț,
Pășim demolând ruginite zăbrele
Și credem că veacul acesta-i măreț.
Dar nu-i decât zbaterea noastră prin care
Confortului dăm din trăire tribut,
Și spiritul uită, da, uită să zboare
Căci aripa frântă lipită-i de lut.
Cum poate fi veacul acesta lumină
Când Cel ce-i Lumină e-acum părăsit,
Când punem la zid pe acei ce se-nchină,
Iar El e din nou printre noi răstignit.
Se trag pe lumina scripturilor storuri
Și vechi adevăruri sunt prinse-n peceți,
Iar candele oarbe primesc azi onoruri,
Cu umbrele negre jucând pe pereți.
Se moare în beznă, spre moartea eternă,
În veacul prezent ce se vrea luminos,
Și steagul luminii e astăzi în bernă
Când nu e lumină venind din Cristos.
„Voi sunteți în lumea aceasta lumină”
Ne spune Lumina pe care-o iubim,
Deci bezna de-acuma și care-o să vină,
Putem, prin trăire, să o risipim!
Simion Felix Marțian
Azi, în toamna lumii, aplecați spre iarnă,
Și „prognoza” Cărții ignorând total,
Oamenii adună fără să discearnă
Naturalul vieții de-artificial.
Cu decoruri ample, grele de culoare,
Vor să-mpodobească viața cu frumos,
Dându-i curcubeie, floare lângă floare,
Fără să se-ntrebe: de ce n-au miros?
Imităm natura cu... naturalețe,
Încât viața însăși pare surogat,
Și, oricum, ce facem n-are „bătrânețe”,
N-are rădăcină, nici timp de udat.
Dureros e, însă, că din închinare
Scoatem naturalul în același mod,
Și uităm că floarea e și fi-va floare
Cu miros puternic, cu polen și... rod!
Udă-ne, Părinte, din înalt cu Duhul,
Fluturi să atragă și albine-n roi
Floarea închinării și, tăind văzduhul,
Să ne ducă-n slavă, Doamne, și pe noi!
Simion Felix Marțian
Când cobor zdruncinat din acest carusel
Care-i zbucium diurn clopoțind ascuțit,
Încă simt dureros contopirea cu el
Și în gândul confuz, și-ntr-un mers târșâit.
Mă așez hămesit pentru-a prinde puteri
Și cu ochi obosiți mă târăsc prin meniu:
În tocana de azi e acreala de ieri,
Cu amarul sleit înflorind cenușiu.
Toate astea mă dor, mă înțeapă cumva,
Și punând îndrăzneală-n dorința mea, cer:
Aș putea să primesc, măcar azi, altceva?
Îmi doresc foarte mult o felie de... cer!
Știu că are aromă de pace din plin,
Și iubirea-i dă gust, iar speranța culori,
Că adânci bucurii din izvor cristalin
Fac decorul final peste-aceste splendori.
Am primit ce-am cerut, și-universul meu tern
A-nflorit luminos, dar aș vrea să-nțeleg:
Cum va fi în vecii, la ospățul etern,
Când felia de-acum va fi... cerul întreg?
Simion Felix Marțian
Se coboară psalmii pe cărări celeste
Ca-ntr-o împletire tainică de punţi,
Când privirea-ntreabă vinetele creste:
Oare, ajutorul vine de la munţi?
Dar pe mâna dreaptă se aşaz-o umbră
Şi din încordare- iată!- mă destind,
Când cu fâlfâire sură starea sumbră
Pleacă de la mine, eu înmugurind.
Şi mi-e ferm piciorul pe poteci abrupte,
Căci Acel ce este din vecie Domn
Fi-va lângă mine, ne-ncetând să lupte,
Pavăză fiindu-mi veşnicu-I nesomn.
Temerile toate, ca nişte hăţişuri,
Cad când stau la umbra Celui Preaînalt
Şi se duc la vale peste grohotişuri,
Eu primind tăria stâncii de bazalt.
Tu eşti din vecie dragoste, Părinte,
Şi-am văzut ce-nseamnă lângă Tine-a sta,
De aceea, Doamne, te rugăm fierbinte:
Peste toţi şi toate lasă umbra Ta!
Simion Felix Marţian
„Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!” (Psalmii, 122: 6)
Atâtea tragedii ai cunoscut
Sub apăsarea marilor imperii
Încât istoria ţi-e plâns durut,
Izvor de lacrimi trist, neîntrerupt,
Ca un dezgheţ în streaşina durerii.
Deşi ai pacea-nscrisă pe blazon,
Istoria s-a dovedit rapace
Legându-te cu zbucium de pripon,
Iar pentru tine a rămas doar zvon,
Un vis neîmplinit, râvnita pace.
Istoria ţi-a înlesnit cândva
O întâlnire-n ziua cercetării,
Când Dumnezeu plângea la poarta ta
Prin Cel ce-aduce pace, pacea Sa,
Cristos chema, dar n-ai răspuns chemării.
Ierusalim, n-ai pace nicidecum
Şi-mrpejurările îţi sunt ostile
Căci iată cum îţi bate-n porţi, acum,
Venind întunecată de pe drum,
Istoria-ncălţată cu şenile.
Te răvăşesc rachete zile-ntregi
Şi pacea iluzorie se curmă.
Tu o doreşti dar nu poţi să-nţelegi
Că Domnul păcii vrea ca să-L alegi,
Iar profeţiile te-ajung din urmă.Le vezi plesnind în muguri de smochin
Şi-n verdele ce vara o vesteşte,
E vremea ta, străvechi Ierusalim,
Să Îl primeşti pe-al păcii Prinţ divin
Căci El domnia păcii pregăteşte.
Shalom aleihem* şi acum şi-n veci,
Iar peste zbucium să se-aşeze praful
Şi de-ţi mai bate-n porţi, cu gheare reci,
Venind pe tenebroasele-i poteci,
Războiul să îşi scrie epitaful.
*Shalom aleihem(aleichem)- Pacea să fie cu voi(ebr.)
Simion Felix Marțian
Vulcan, martie 2009
Înfipt în anotimp până-n plăsele
Mă împrimăvărez în verde viu,
Şi-nseninat de cerul azuriu
Sorb seve noi, dorind să scriu cu ele.
Mă năpădesc cuvintele nescrise
Când primăverii îi plătesc tribut,
Căci frumuseţea nu-i doar atribut
Ci viaţă nouă afluind prin vise.
Şi văd, înfăşurat în foi de viaţă,
Că primăvara nu-i doar anotimp,
Este o stare dincolo de timp,
Este trezire, este dimineaţă.
E învierea simţurilor toate
Spre bine, spre frumos, spre adevăr,
E neprihana florilor de măr
De roua dimineţii sărutate.
Trăind, deci, primăvara ca o stare,
Ca înviere, ca dorit dezgheţ,
Văd scrisul îndurării mai citeţ
Şi-aud mai clar a cerului chemare.
Iar inima-mi, Părinte, vrea să-Ţi ceară,
Cu un demers cu totul exploziv:
Condamnă-mă, Te rog, definitiv
La o eternă, sfântă primăvară!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 12 aprilie 2014
