A mai trecut un an prin calendare Dar şi prin viaţa noastră a trecut Cu clipe dulci şi uneori amare, Dar nu ne-ngrijorează anul care Vine cu vălul de necunoscut,
Căci Dumnezeu a fost dintotdeauna La cârma bărcii şi va fi mereu, Chiar dacă valurile bat întruna. Cum să mă sperie, atunci, furtuna Când Cel ce e la cârmă-i Tatăl meu?
Nu ştim ce-aduce anul care vine Dar optimismul mi-e- mpletit în crez Căci Domnul este stâncă şi tărie, De-aceea-n mâna Lui, cu bucurie, Iubindu-vă, acum vă-ncredinţez.
La El cămările sunt veşnic pline Din care toarnă binecuvântări, La El găsim alin pentru suspine, Şi-n zbuciumul care adesea vine, Răspuns la nerostite întrebări.
La El e pace şi iubire sfântă, La El e vindecare în dureri, La El e bucuria care cântă, Şi tot ce Dumnezeu binecuvântă Va odrasli spre ceruri mângâieri.
Sunt multe, multe, sunt nenumărate… Cerul e plin de binecuvântări Şi pentru voi eu le doresc pe toate, Din mâna Celui care vrea şi poate, Într-un an nou pavat cu îndurări.
Îmi pătrunde iarna-n ochi, în gând și-n oase Și-mi îngheață-n fașă muguri de elan, Căci, purtând povara finelui de an, Duce zile multe, grele, cu angoase.
Din gâtlej de gheață șuieră sinistru Ca o știre nouă de telejurnal, Împingând în scenă actul… muzical Într-o croncănire de ciudat registru.
Dar arunc privirea peste gardul zilei Și zăresc aproape noul an, ca dar, Fără adnotații scrise-n calendar Și-având moliciunea caldă a argilei.
Zilele și viața pot fi modelate, Pot fi colorate vesel și apoi, Puse în lumina ce-o purtăm în noi, Să vedem că pot fi binecuvântate.
Acum iarna-mi pare zbor în armonie De beteală albă și de clopoței, Și-mbrăcat în albul din argintul ei Simt plesnind bobocii calzi de bucurie.
Doamne, un miracol mă înaripează, Și-l trăiesc în arta de a modela, Vreau să-mi fac viața după voia Ta, Cu uimirea vie: cel creat… creează!
Simion Felix Marțian Neunkirchen, 28 decembrie 2020
Cântă cocoşu-n noaptea de tăgadă Un cântec trist ce macină şi doare, Şi-ale regretelor fierbinţi plămadă Dă naştere la starea de spovadă Ţâşnind cu-ale căinţelor izvoare.
Cântă cocoşu-n noaptea lepădării, Iar cioburile-aducerii aminte Se strâng redând imaginea trădării; Cântă cocoşul cântecul chemării La hotărârile de dinainte.
Cântă cocoşul cântecul trezirii În noaptea neagră de apostazie, Când lepădarea-i straiul omenirii; Cântă cocoşu-n ceasul aţipirii Şi cântul lui rămâne mărturie.
Cântă cocoşul, lumea aţipită În noaptea lepădării de credinţă Mai poate auzi vocea şoptită: Vino la turmă, oaie rătăcită, Întoarce-te acum la pocăinţă !
Cântă cocoşul, bezna se răreşte Bătută în argint de raza lunii Şi câte-o conştiinţă se trezeşte, Câte un Petru trist se mai căieşte : M-am lepădat, dar iartă-mă, Rabuni !
Cântă cocoşul răscolind memorii, Zvâcnind în conştiinţe vinovate, Şi cântecul care aduce zorii Cheamă din negură lepădătorii : Veniţi acasă, Domnul e-n Cetate !
Din volumul „Triumful vieții”, Ed Metanoia, Oradea - 2013
Plouă vârtos, abrupt, cu ochii-nchiși,
Din norii suflecați gospodărește
Și pomii-s uzi și reci și interziși
Și frunza-ngălbenită răgușește.
Un univers de umezeală gri
Se-nstăpânește peste tot și toate
Și veșnicul „a fi sau a nu fi?”
Are soluția-n… umiditate. De-atâta rece și de-atâta sur
A zgribulit și aripa nădejdii,
Făcând din zbor doar un târâș obscur
Sub ramuri dezbrăcate de odăjdii.
Pătrunde umezeala până-n miez,
În oase-i frig și-n suflet burnițează,
Și pe pământul îmbibat, obez,
Doar deprimantul plumburiu tronează.
Și, ca o frunză, prins de ramul meu,
Simt că sunt victima acestei toamne
Căzând în gol, dar strig la Dumnezeu:
Mă prăbușesc, întinde-mi mâna, Doamne!
Un suflu numai și a fost deajuns
Ca să dispară-această apăsare,
Și-am înțeles al Cerului răspuns:
Deasupra norilor e veșnic Soare!
Simion Felix Marțian
Când am plecat, sedus de vraja lumii, De cântecul sirenelor, sonor, Eu nu vedeam nici marginea genunii Nici adâncimile deşertăciunii, Ci totul îmi părea strălucitor.
Durerea Ta îmi urmărea plecarea Şi nepăsarea mea o adâncea; Mi-ai urmărit cu ochii trişti cărarea, Dar m-a-nghiţit cu lăcomie zarea Când înaintea mea se deschidea.
M-a înşelat fragila poleială, A fost o cursă clinchetul de-argint, Trăiam într-o lumină ireală Şi îmi minţeam privirea cu beteală, Dar inima nu am putut s-o mint.
Căci am simţit că lumea nu-ţi oferă, Oricât ai vrea plăceri din ea să storci, Decât un act pe-o scenă pasageră Iar când decorul, foaie efemeră, Se schimbă brusc, primeşti un rol la porci.
A fost contactul cu realitatea, A fost prohodul viselor murind Şi am rămas în toată nuditatea Pierzându-mi straiul ce e demnitatea, Când am privit la roşcove cu jind.
Mai este pentru mine îndurare? Mai poate sfidătorul fi iertat? Mi-e foame, Tată! Mi-e şi frig şi doare Această-ntunecată depărtare, Primeşte-mă, te rog, să-ţi fiu argat!
Veneam sfios, un om bătut de soartă Trăind doar la un pas de „prea târziu", Dar Tu mă aşteptai de mult la poartă, Odrasla Ta care fusese moartă Venea argat, dar o primeai ca fiu.
Mi-ai pus pe umeri, Tată, haină nouă, M-ai încălţat şi mi-ai dat şi inel, Îmi încolţea în geană bob de rouă Când m-ai cuprins cu mâinile-amândouă, Tăind apoi şi cel mai gras viţel.
Cine-ar putea iubi la fel ca Tine Şi cine ar putea la fel ierta? Eu m-am întors de pe cărări străine, Dar m-ai primit aşa cum se cuvine Unui moştenitor din casa Ta.
Mă arde o dorinţă, Sfinte Tată, Că celelalte-n faţa ei pălesc: Aş vrea ca de acum, viaţa-mi toată Trăită în slujire ne-ncetată Să fie un continuu... MULŢUMESC!
Se cern tristeți tivite-n cenușiu
Din cerul toamnei care-adânc ne doare,
Brăzdat în lung de păsări călătoare,
Și-un vânt ne suflă-n suflet a pustiu.
Ducând pe aripi vara care-a fost,
Ne iau și diadema bucuriei,
Lăsându-ne iar pradă nostalgiei
Pe scena cu decor tot mai anost.
Ne-apasă dureros plecarea lor,
Dar toamna noastră lor le e străină
Și zboară spre căldură și lumină,
Spre-un astru-al zilei mai strălucitor.
Rămași într-un amurg violaceu,
Lipsiți de-a cântecelor armonie,
Putem să medităm la veșnicie
Și-o rugă să-nălțăm spre Dumnezeu:
E-aproape, Doamne,-al vremii act final,
Pornește Tu în noi deșteptătorul,
Să nu ratăm în toamna lumii zborul,
Știind că Tu ne-aștepți la terminal.
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 8 septembrie 2020
La moara lui Felix 