Poezii

Echinocțiu

sfmartian2 comentarii

Mi-ai pus în față răul lângă bine
Pe talerele prinse-n echinox,
Contrarii stând alături, pentru mine,
Deși, confuz, credeam că-i… paradox!
 
Blestemul lângă binecuvântare,
Viața și moartea pe același ring
Stăteau în față ademenitoare,
Să fac alegerea, să le ating.
 
Priveam spre-ngemănatele contraste
Formând un echinocțiu aparent,
Egale, chiar de-s faste și nefaste,
În echilibrul lor indiferent.
 
Un pas pecetluind eternitatea
Trecea peste al șovăielii zid
Când, Doamne, arătându-Ți bunătatea,
Mi-ai fost spre slava viitoare ghid.
 
Nu mă lăsa să mă gândesc cu groază
Ce-aș fi ales eu, fără să Te-ascult,
Căci Tu mi-ai dat o veșnică amiază
Și echinocțiul a pierit de mult.
 
Simion Felix Marțian

La mulţi ani, femeie!

sfmartian2 comentarii

La mulţi ani femeie, mamă şi soţie,
Prietenă, colegă, soră, orice-ai fi,
Iată că ofrandă ţi se-aduce ţie
Primăvara toată în această zi!
 
Tu eşti cea prin care-Atoatecreatorul
Şi-a-mplinit zidirea, dând la toate rost,
Când prin tine-n lume a-nflorit decorul
Lângă cel ce-ţi este soţ şi adăpost.
 
Înflorirea însăşi are sens prin tine
Şi ţi-e locul astăzi – iată! – între flori,
Iar când prin rodire bucuria vine,
Tu aduci în lume mari şi vii comori.
 
Azi e despre tine, dar tot anotimpul
Împletind iubire strâns e-ntr-un buchet,
Şi ca un omagiu te salută timpul
Vrând să-ţi curgă-n viaţă ceva… mai încet.
 
Primăvara toată e o reverie
Renăscând prin tine, cum a fost mereu,
La mulţi ani, femeie, şi… o veşnicie,
Tu eşti imnul vieţii, scris de Dumnezeu!
 
Simion Felix Marţian
Vulcan, 6 martie 2019

Pledoarie pentru crez

sfmartian2 comentarii

Derulez imagini dănțuind vivace
Dintr-o lume care pare-un carnaval,
Lume ce-ntr-un iureș face și desface
Sub deviza zilei: superficial!
 
Priponind gândirea de un „ce se poartă”
Dăm identității straie de angro,
Și în existența devenind deșartă
Strigă rațiunea: lume, încotro?
 
Se tocește, parcă, și-ascuțișul minții
Cu idei „de-a gata”, gânduri „la pachet”,
Și de starea asta ținem strâns cu dinții
Prinși de platitudini ca de un magnet.
 
Pojghița se poartă, sau poate spoiala,
Ascunzând dramatic drumul către miez,
Dar dezastrul vine doar atunci când boala,
Molima aceasta se-ntinde pe crez.
 
Fără profunzime, moartă ni-e credința,
Fără cunoștința tainelor adânci,
Fără înălțimea ce-o dă-n zbor voinţa,
Fără fermitatea neclintitei stânci.
 
Afirmându-ți crezul, ieși din lumea plată
Părăsind curentul uniformizant,
Lăsând „ce se poartă” la…„a fost o dată”
Pentr-o viață nouă și un trai vibrant!
 
Nu pentru senzații, nici adrenalină,
Nu pentru că-i trendy, super sau frumos,
Ci pentru trăire veșnică-n lumină
Cu Mântuitorul, Cu Isus Cristos!
 
Simion Felix Marțian

Spre liman

sfmartian2 comentarii

E-aici, și toate simțurile treze
Tresar încinse, ca la un semnal;
Primejdia e-n fiecare val
Ce vrea, mugind din hău, să-nfricoșeze.
 
Parcă s-a frânt, căzând pe noi, tăria
Cu nori de smoală grei și fioroși,
Ce scriu cu foc și țipăt de-albatroși
Pe-acest întins clocotitor urgia.
 
Mai e și bezna mirosind a moarte
Și-n barcă suntem, Doamne,- așa de mici…
Vrem să simțim că și Tu ești aici
Și că limanul nu-i așa departe.
 
Tu poți să poruncești oricând furtunii
Și-oceanul ne-ar surâde luminos,
Sau poți să ne-ntărești, neîndoios,
Să trecem de pericolul genunii.
***
Sub norii negri ai apostaziei,
A merge spre liman e tot mai greu,
Însă la cârma bărcii-i Dumnezeu
Și se zărește poarta veșniciei!
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 7 februarie 2021

De ziua mea (1 ianuarie)

sfmartian4 comentarii

Se-agită calendare pe pereţi
Când anii schimbă-n miez de noapte garda,
Afară gerul  îşi ascute barda
Şi-omătul ţipă galben în sticleţi.
 
Mai stăruie miros de cozonac
Şi cetina mai dăinuie prin case,
Dar parcă şi-a-nceput de drum miroase,
A visuri noi luate în rucsac.
 
Sunt iar la start, c-un an mai… împlinit,
Dar mai întinerit prin idealuri,
Şi-s gata-iată!-să m-arunc în valuri
Mânat de un elan nebănuit.
 
Pornesc entuziast pe drumul meu,
Dozându-mi optimismul pentru cursă,
Dar tot curajul meu are o sursă:
Pe drumul vieţii merg cu Dumnezeu!
 
Simion Felix Marţian
 

Urări de Anul Nou

sfmartian2 comentarii

A mai trecut un an prin calendare
Dar şi prin viaţa noastră a trecut
Cu clipe dulci şi uneori amare,
Dar nu ne-ngrijorează anul care
Vine cu vălul de necunoscut,
 
Căci Dumnezeu a fost dintotdeauna
La cârma bărcii şi va fi mereu,
Chiar dacă valurile bat întruna.
Cum să mă sperie, atunci, furtuna
Când Cel ce e la cârmă-i Tatăl meu?
 
Nu ştim ce-aduce anul care vine
Dar optimismul mi-e- mpletit în crez
Căci Domnul este  stâncă şi tărie,
De-aceea-n mâna Lui, cu bucurie,
Iubindu-vă, acum vă-ncredinţez.
 
La El cămările sunt veşnic pline
Din care toarnă binecuvântări,
La El găsim alin pentru suspine,
Şi-n zbuciumul care adesea vine,
Răspuns la nerostite întrebări.
 
La El e pace şi iubire sfântă,
La El e vindecare în dureri,
La El e bucuria care cântă,
Şi tot ce Dumnezeu binecuvântă
Va odrasli spre ceruri mângâieri.
 
Sunt multe, multe, sunt nenumărate…
Cerul e plin de binecuvântări
Şi pentru voi eu le doresc pe toate,
Din mâna Celui care vrea şi poate,
Într-un an nou pavat cu îndurări.
 
Simion Felix Marțian

Modelând viața

sfmartian3 comentarii

Îmi pătrunde iarna-n ochi, în gând și-n oase
Și-mi îngheață-n fașă muguri de elan,
Căci, purtând povara finelui de an,
Duce zile multe, grele, cu angoase.
 
Din gâtlej de gheață șuieră sinistru
Ca o știre nouă de telejurnal,
Împingând în scenă actul…  muzical
Într-o croncănire de ciudat registru.
 
Dar arunc privirea peste gardul zilei
Și zăresc aproape noul an, ca dar,
Fără adnotații scrise-n calendar
Și-având moliciunea caldă a argilei.
 
Zilele și viața pot fi modelate,
Pot fi colorate vesel și apoi,
Puse în lumina ce-o purtăm în noi,
Să vedem că pot fi binecuvântate.
 
Acum iarna-mi pare zbor în armonie
De beteală albă și de clopoței,
Și-mbrăcat în albul din argintul ei
Simt plesnind bobocii calzi de bucurie.
 
Doamne, un miracol mă înaripează,
Și-l trăiesc în arta de a modela,
Vreau să-mi fac viața după voia Ta,
Cu uimirea vie: cel creat… creează!
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 28 decembrie 2020

Marea Unire

sfmartian4 comentarii

S-a ridicat Istoria-n picioare
La început de iarnă și de veac,
Și-a decretat, maiestuoasă-n frac:
”De azi Carpații nu mai sunt hotare!”

”Căci pe a Daciei străveche vatră
Ceea ce  astăzi voi numiți Carpați
Sunt mâini de frați întinse către frați,
Îmbrățișare milenară-n piatră.”

Acest ucaz menit s-alunge ulii
Și norii de pe cerul românesc
A strâns, într-un elan sărbătoresc,
Pe fiii Țării-n poala Albei Iulii.

Și unde a intrat Mihai Viteazul
Cu tot alaiul său voievodal,
Intra acum, la fel de tiumfal,
Poporul ce-și scotea din jug grumazul.

S-a-nfăptuit atunci Marea Unire
Pe care astăzi o sărbătorim,
Dar o perpetuăm doar când trăim
Uniți cu toți în cuget și simțire.

S-au dus acei ce-au fost pe metereze,
Dar idealul lor e-n noi mereu,
Când ne rugăm cu toți lui Dumnezeu
Ca Țara-n veci s-o binecuvânteze.

Și-I mulțumim că România-i mare
Și că în viitor la fel va fi
Prin sfântă voia Lui, și că-ntr-o zi
S-a ridicat Istoria-n picioare!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 27 noiembrie 2014

Dor de armonie

sfmartianUn comentariu
Când pe-al Genezei amplu portativ
Și-a așezat Divinul partitura,
În toate i-a desăvârșit măsura,
Cu armonia la superlativ.

Și sub bagheta tainicei Puteri
Un cor imens era zidirea toată,
Cântând în „bun major”, înaripată,
Și în „frumos diez”, cu adieri.

Dar suflul răului a răvășit
De pe stativ întreaga partitură,
Cu dezacorduri semănate-n ură,
Și armonia a luat sfârșit.

Azi cântă corul lumii dureros,
Nu mângâind, ci zgâriind timpane,
Căci de pe partitură, dintre game,
Lipsește „bun”, lipsește și „frumos”.

Iar cântecul pe care-l auzim
Este scrâșnit pe note de blesteme,
Și-n corzi de viață suferința geme
Căci corul are scena-n țintirim.

Un dor după pierdute armonii
Începe tot mai mult în piept să ardă,
Dar acordând a închinării coardă
Le vom trăi din plin în veșnicii.

De-aceea, Doamne, astăzi Te rugăm
Lovește Tu, în Duh, diapazonul
Că să-nțelegem bine care-i tonul,
Și armonia Ta s-o căutăm.

Vulcan, 25 februarie 2017

Copilărie perpetuă

sfmartian2 comentarii

În piept, la ușa sălii de tezaur,
Lumina ațipită se trezește,
Și-n umăr urma aripii zvâcnește
Cu nostalgia anilor de aur.
 
Purtăm copilăria ca pe-o zestre
Și,-mbrățișați de amintirea ei,
Ne risipim ades în porumbei
Și-n suflet ni se aburesc ferestre.
 
Că-i dorul de părinți sau dor de joacă,
Ori de porumbul copt pe jar de visuri,
De zborul avântat peste abisuri,
Ea e în noi și de aici nu pleacă.
 
Simțindu-i prin mireasma ei prezența
Și împletind din amintiri dantele,
Să încercăm ca, inspirați de ele,
Să cultivăm în viață inocența.
 
Căci este scris că viața viitoare,
În veșnicia de splendoare plină,
E pentru cei ce răspândesc lumină,
Fiind mereu copii și prin… candoare.
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 11 noiembrie 2020