Albise lumea de atâta nins,
Cu horbota de-argint sclipind pe geamuri,
Și clinchet dădeau țurțurii pe ramuri,
Purtând scântei de curcubeu aprins.

La sănii telegarii iernii-n hamuri
Scriau cu zurgălăi pe necuprins,
Și-n albul pur o pace dinadins
Trecea prin cetini picurând balsamuri.

Trezit brutal, m-a înțepat un gând:
O iarnă poate fi așa ca-n vise?
Ba chiar mai mult, șopti un susur blând,

Căci la acestea toate, circumscrise
Sunt bucuriile ce vin vibrând
Cu Sărbătoarea Nașterii promise!

Simion Felix Marțian

Pe bolta nopții ce-a plesnit cu stele
Sub roți neunse de la Carul Mic,
Ivitu-s-a... așa, ca din nimic,
Un astru-ghid ce se-ntrecea cu ele.

Lucind de sus spre vastul mozaic,
A tot țesut cărări sub urme grele,
Ducând trei magi, bogați în toate cele,
Spre Betleem, al cerului portic.

Ne-mbie astăzi stele la răscruce
Cu susurul ispitei, monoton,
Curgând prin ale zilelor uluce.

Dar, Doamne, Tu, cu steaua fanion,
Ne du spre ieslea cu miros de cruce
Și nu spre... târgurile de sezon.

Simion Felix Marțian

În urmă am lăsat frunze uscate
Și-n față primii fulgi ne cad pe gene;
Albim încet pășind înspre troiene
Cu storurile vieții ridicate.

Un cerc ce pare-o lacomă avenă
Se-nchide cu-anotimpuri numărate,
Cortina-și lasă faldurile mate
Și iarna stinge lămpile pe scenă.

Asta e tot? – ne-am întreba cu groază
Sub valul beznei ca o catifea,
De n-am întrezări venind o rază.

Este credința că mai e ceva
Dincolo de tăcerea ce se-așază: 
Ești, Doamne, Tu și primăvara Ta!

Simion Felix Marțian
Siegen, 11 decembrie 2025

Se-aprinde văpaia în noaptea de smoală
Când fulgerul mușcă din beznă cu sete,
Iar marea, mugind într-un cor de trompete,
Azvârle cu valuri, mușcând din zăbală.

Vuiește adâncul din hăuri secrete
Cu spaime ce fac încleștarea brutală,
Și-n miezul furtunii ce naște-ndoială
Rămâne doar Stânca, cu forme concrete.

Când zorii tivesc orizontu-n rubine,
Deși vijelia mai dăinuie încă,
Smulgându-mă fricii  ce stăruie-n mine,

Din suflet înalț rugăciunea adâncă:
Vreau, Doamne, să stau zi de zi lângă Tine,
Simțind siguranța trăirii pe Stâncă!

Simion Felix Marțian

Tresare alb aducerea aminte
Când, sub pavilion argonaut,
Pășim iscoditori înspre trecut,
Privind pe scocul vieții spre sorginte.

De-acolo curge „azi”-ul cunoscut,
Țesut din fapte, stări și simțăminte,
Spre încă tainice deznodăminte,
Spre cataracta în... necunoscut.

Și când dilema își ațâță jarul
Dând vâlvătăi pe-al dubiilor foc,
Cuvântul veșnic își aprinde farul.

Acum se vede, fără echivoc,
Că Cel ce-a dus o cruce cât Calvarul
E-acolo sus, ne pregătește loc.

Simion Felix Marțian

Dușman lăptos, insinuat perfid,
Se-așterne ceața, alăptând confuzii,
Și-n zvon zvâcnind sonor se nasc iluzii
Iar ochi privind cunoașterea se-nchid.

Adoarme-adânc lumina, în perfuzii,
Și pare și-adevărul invalid
Când hărți ducând spre el înghit avid
Minciuni plutind pe marea de aluzii.

Avem un singur țel și-un singur drum
Ducând spre viața dincolo de viață,
Dar par adesea-nvăluite-n fum.

De-aceea, Doamne, Te rugăm ne-nvață,
Lăsând lumina Ta, aici, acum,
Să navigăm biruitori și-n ceață!

Simion Felix Marțian

Mirajul libertății, ca un drog,
Ne toarnă zbor în suflet și-adiere,
Și vii chemări ce par din alte sfere
Rescriu cu zări al drumului prolog.

Iluzii doar, căci dincolo de vrere,
De visuri colorate strânse-n stog,
Avem pe idealuri pus zălog,
Zăbrele-n gând și-n carne bariere.

Captivi aici în limitare-albastră,
Cu sacra slobozenie-n răspăr,
Privim uimiți spre-a cerului fereastră.

Și înflorim ca ramura de măr
Când auzim, spre luminarea noastră:
Vreți libertate? E în Adevăr!

Simion Felix Marțian
Siegen, 7 noiembrie 2025

Un strop de apă-n boțul de pământ
E primul pas spre noua-nfățișare,
Apoi, primind a roții-mbrățișare,
Porni-va către ținta lui cu-avânt.

Sub mâini măiestre înălțat spre soare,
Cu grația din noul lui veșmânt,
Ulciorul ars și răcorit de vânt
Va duce către cei setoși... izvoare.

Dacă sunt, Doamne, greu de prelucrat,
Mai udă-mă, Te rog, cu sentimente,
Și fă-mă moale pentru frământat.

Purtând apoi divinele-Ți amprente,
Să simt nevoia celui însetat
Și din Cuvântul Tău să duc... torente.

Simion Felix Marțian

Încearcă toamna, cu zălog pe clipă,
Să-mi scoată bruma vieții la mezat,
Dar eu încă mai am de parfumat
Și cu miresme fine fac echipă.

Mai am un sân de piersici, nard curat,
Și-n coș, ca sub o tainică aripă,
Mai port gutui și pere puse-n pripă,
Să-mpart arome cu un gând curat.

Când toamna vieții ne triază crud,
La numărul de ani luând aminte,
Iar pașii... trecerii mai clar se-aud,

Mai lasă-ne-n desagi arome sfinte
Ce-n flacăra iubirii se includ,
Spre slava Ta să-nmiresmăm, Părinte!

Simion Felix Marțian
Siegen, 24 octombrie 2025

Când  viața mușcă hulpav de călcăi
Și umerii mi-i frânge cu povara,
Cobor spre malul îndurării scara
Să intru-n valul dorului dintâi.

Un dor ce-i umple inimii cămara,
Și vieții îndulcite cu... lămâi
Îi schimbă piatra de la căpătâi
Și-i taie pentru totdeauna gheara.

E dorul care pune peste clipă
Altoi de viață cu luciri de stea
În care veșnicia se-nfiripă.

E, Doamne, dorul meu de a gusta
Din tihna de pe-a cerului aripă,
Și de-a mă cuibări în palma Ta.

Simion Felix Marțian
Siegen, 17 octombrie 2025