Când liniștea se-nchide, topindu-se în sfere,
Doar vântul mai aleargă eliberat de frâu
Și-și susură povestea prin spicele de grâu,
Dând macilor sărutul cu blânda-i adiere.

În susur cântă-n vale și undele din râu
Torcând ușor din caier fuior de netăcere,
Și-n salcie e murmur când trece-o adiere
Și-i pune cânt în frunze și-n fluierul din brâu.

Această melodie ce n-are-n timp răgaz
Aș vrea s-o simt în mine ca o-nchinare vie,
O curgere de cântec, de psalmi fără zăgaz.

De-aceea, Doamne, lasă ca Duhul să adie
Și inima-mi, cu frunza și undele din iaz,
Să murmure-ncontinuu: Divine, slavă Ție!

Simion Felix Marțian

Pe-al toamnei portativ cald, arămiu,
Stau note de... ciorchini, îmbietoare,
Dând largi acorduri simfoniei care 
Vibrează viu sub cerul siniliu.

Aceste boabe înmuiate-n soare
Ideii de-a rodi se circumscriu,
Și-n palma anotimpului târziu
Revarsă gust, miresme și culoare.

Vierul vede-n mine o mlădiță
Și-așteaptă ca în viață să rodesc,
Purtând aromă-n fiece bobiță.

Așa că, peste toate, îmi doresc
Să fiu o mladă ce rămâne-n Viță,
Luându-și seva din izvor ceresc!

Simion Felix Marțian
Siegen, 27 octombrie, 2023

Mi-e plină călimara de idei
Vibrând în fiecare picătură,
Cerneala-ar aflui peste bordură
Cu forța de-a crea-n esența ei.

Și am putea, pe-a filei țesătură,
Să facem lumi, cioplindu-le în stei,
Și soarelui să-i punem clopoței, 
Brodând în fantezii fără măsură.

Dar o strunesc și simt că se-nfioră 
Când îi aleg un drum spre infinit,
Iar rugăciunea mea spre ceruri zboară:

Părinte bun, Te rog acum, smerit,
Fă Tu ca eu și-umila-mi călimară
Să curgem într-un psalm fără sfârșit!

Simion Felix Marțian
Siegen, 20 octombrie, 2023

Cu pleoapa ridicată a candoare
Și brațele deschise către zări,
Fereastra poartă-n ochiul ei chemări
Și-aduce-n casă razele de soare.

Dar ea-i deschisă și spre depărtări
Și, cu larghețea ei cuprinzătoare,
Ne duce pe cărări strălucitoare,
Ne poartă în mirifice sondări.

Se lasă, Doamne, bezna peste lume
Sub storul greu de-atâta cazier,
Și zările n-au nici contur nici nume.

Speranțele fără lumină pier,
De-aceea, spre trezirea vechii hume,
Fă-ne ferestre spre și dinspre cer.

Simion Felix Marțian
Siegen, 13 octombrie, 2023

În largul vieții, ca în larg de gând,
M-avânt vâslind prin ceața de confuzii,
Și-n barca peticită cu iluzii
Dau aripi viselor ce vin la rând.

Însă curajul meu cere perfuzii
Și eroismul se înmoaie când
Se sparg de el talazuri spumegând,
Iar eu îmi trec în buletin... contuzii.

Se-nalță valurile către cer,
Purtându-mi disperarea-n clipe grele,
Dar aducându-mi un îndemn: să sper!

Am înțeles că pot umbla pe ele
Numai crezând, și-am început să cer:
„Ajută, Doamne, necredinței mele!”

Simion Felix Marțian
Siegen, 6 octombrie, 2023

Pe coarde nevăzute cântă astre
Și note se-mpletesc curgând prin spații,
Dând amplei simfonii adânci vibrații
Cu tonuri vii din galaxii sihastre.

Pământul, în lumina sfintei grații,
Prin păsări cântă-n zările albastre,
Prin vânt, izvor și... inimile noastre,
Unindu-se cu cel din constelații.

Ți-aduce Universul închinare
Cu muzică din slavă înspre slavă,
Iar eu sunt, Doamne, parte din cântare.

Dar vreau să ard pe-a cerului octavă,
La foc de psalmi topit cu-nflăcărare
Și închinarea-n Duh să-mi fie... lavă! 

Simion Felix Marțian

Din umbra unui gând neprietenos,
Dau pinteni la rostiri cuvinte grele,
Și fulgere din ochi, pornind cu ele,
Lovesc în țintă sigur, dureros.

Dar simt cum mușcă-n pieptul meu caiele
Din tropotul ce-mi frânge os cu os,
Într-un recul al vieții, sângeros,
Și simt că-i plata răutății mele.

Ajută-mă, preabunule Părinte,
În drumul meu prin al trăirii gang,
Să pot vibra și eu la cele sfinte.

Și, ca să scap de-al vieții bumerang,
Să simt, iubind, cum îmblânzesc cuvinte,
Ținând pe cele nârâvașe-n ștreang.

Simion Felix Marțian
Siegen, 22 septembrie, 2023

O, ce să-Ți cer când, Doamne, Tu-mi dai totul
Și-n mine curg izvoare vii de Rai, 
Mă-mbraci cu-al îndurării Tale strai
Și-n marea Ta de har învăț înotul!

Mă ungi cu mir și pacea Ta mi-o dai,
Și Tu dejoci dușmanilor complotul
Când vor să-mi zgâlțâie în piept chivotul
În care Tu pe tron de slavă stai.

Aș vrea să-Ți scriu acum pe îndelete,
Cu pana-n mulțumiri până-n plăsea,
Pe-ntregul gratitudinii perete.

Dar, totuși, o doriță-aș mai avea:
Să-mi dai un geamantan de... epitete,
Să pună foc în mulțumirea mea.

Simion Felix Marțian

Pe cerul toamnei săgetat de zbor
Se scrie-a despărțirii elegie,
Cu aripa, pe-albastra lui hârtie,
Muiată-n călimara vreunui nor.

Plecarea migratoarelor, târzie,
Ne sărăcește numai în decor,
Căci din pământul veșnic roditor
Țâșnește a recoltei bogăție.

Septembrie-nflorește cu ghiozdane
Și-și clopoțește frenezia-n școli
Pornind spre-ale cunoașterii filoane,

Dar, înnegrind ale-nvățării coli,
Mai dă-ne, Doamne, peste-orice canoane,
Și ai cunoașterii de Tine, soli.

Ciceu Giurgești, 9 septembrie 2016

E tot acolo, atârnat de cer,
Și-i greu de ceață și de nostalgie;
Nu mai e cuib, ci umbră cenușie,
Un ciob ce-adună-n el tristeți, stingher.

S-au dus, scriind pe zări cu poezie,
Părinți și pui, spre locuri fără ger,
Sorbiți de... cald, lumină și mister,
Cu spatele întors spre vijelie.

În toamna lumii, când clepsidre curg
Spre „undeva”, torcând tristeți, mosorul
Se desfășoară-ntr-un imens amurg.

Dar eu în cuibul meu deschid zăvorul
Și-n ruga mea spre Creator mă scurg:
În pragul iernii, dă-mi în aripi zborul!

Simion Felix Marțian