Libertatea de credință a fost un vis frumos. Un vis pe care l-au văzut împlinindu-se cei care au trăit anii democrației reale. Noi am atins acest vis doar tangențial, căci am ajuns în democrație la ora închiderii. Dar îmi amintesc de entuziasmul general de la sfârșitul lui 89, când românii îngenuncheau rugându-se în stradă. Mulțumind lui Dumnezeu că se pot ruga în libertate.
Bucuria ne-a fost de scurtă durată, căci noul marxism urmărește același scop: să ne bage pumnul în gură! Chiar dacă metodele lor sunt mai subtile (corectitudine politică, discursul urii, teoria ideologică a genului, etc) direcția este aceeași. Adică orientată împotriva lui Dumnezeu și a celor ce I se închină.
Și iată cum în Europa… creștină, seculariștii exaltați consideră creștinii ca fiind o problemă. Ministrul de interne al Franței, Gerald Darmanin, declara zilele trecute într-un interviu că „Evanghelicii sunt o problemă foarte importantă”. Este vorba de același ministru care cu o zi înainte spunea la radio France Inter: „Nu putem să stăm de vorbă cu oameni care refuză să scrie pe hârtie că legea Republicii este superioară legii lui Dumnezeu”. Serios, boierule? Matale n-ai auzit că cel căruia îi slujești a fost învins de Cristos?
Acestea sunt câteva dintre măsurile împotriva credinței luate în muribunda democrație europenă. Să privim, însă, la măsuri comuniste „tradiționale”. Fără masca de onorabilitate a rudelor lor din noul marxism. Și aflăm, astfel, că tovarășii chinezi interzic mersul la biserică tinerilor sub 18 ani.
Peste tot în lume sunt locuri, lucruri sau activități interzise minorilor. Și acest lucru se face pentru a-i proteja. Pentru a-i feri de ceva ce le-ar putea dăuna. Dar… mersul la biserică? Adică acolo unde sunt învățați să iubească și să trăiască în pace.
Ar putea să pară ciudat că în zone diferite, sisteme politice diferite par să-și de mâna, unindu-și forțele, pentru a lupta împotriva credinței. Ar putea părea, dar nu e. Pentru că vremurile acestea sunt profețite, iar lupta se va intensifica. Ar putea părea, de asemenea, ciudat că ceea ce avem de făcut este să ne rugăm pentru ei. Pentru cei care luptă împotriva credinței. Pentru a primi și ei lumină.
Și pentru că Biserica lui Cristos va fi, așa cum este scris, biruitoare, nu ne rămâne decât să strângem rândurile.
„Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!” (Psalmii, 118:25)
E-aici, și toate simțurile treze Tresar încinse, ca la un semnal; Primejdia e-n fiecare val Ce vrea, mugind din hău, să-nfricoșeze.
Parcă s-a frânt, căzând pe noi, tăria Cu nori de smoală grei și fioroși, Ce scriu cu foc și țipăt de-albatroși Pe-acest întins clocotitor urgia.
Mai e și bezna mirosind a moarte Și-n barcă suntem, Doamne,- așa de mici… Vrem să simțim că și Tu ești aici Și că limanul nu-i așa departe.
Tu poți să poruncești oricând furtunii Și-oceanul ne-ar surâde luminos, Sau poți să ne-ntărești, neîndoios, Să trecem de pericolul genunii. *** Sub norii negri ai apostaziei, A merge spre liman e tot mai greu, Însă la cârma bărcii-i Dumnezeu Și se zărește poarta veșniciei!
Simion Felix Marțian Neunkirchen, 7 februarie 2021
Cu toate glumele care s-au făcut pe seama derapajelor de memorie ale lui Joe Biden, iată că noul președinte al SUA nu a uitat de promisiunile făcute în campania electorală. Așa se face că în PRIMA sa zi de mandat a semnat un ordin executiv împotriva discriminării persoanelor din comunitatea leghebetetc.
Așa s-a rezolvat marea problemă a Americii contemporane: toaletele! Potrivit noului ordin, copiii care, fie confuzați de teoria genului, fie după o porție de iarbă, își uită sexul biologic, să meargă la care toaletă vor. Băieți, aveți liber de la tătuca Biden să intrați în toaletă la fete. Și la dușuri. Iar dacă vă este prea greu să vă antrenați în echipa băieților, puteți juca în echipa fetelor. Pentru că – nu-i așa? – genul este fluid.
Acestea erau angajamentele tovarășului Biden față de amintita colectivitate. Minoritate care se vrea „mai egală” decât toate celelalte segmente ale societății. Au obținut, prin activiști (toxico)energici, drepturi și libertăți. Dar vor mai mult. Vor să impună lumii întregi să cânte în gama lor.
Așa se explică atacul cu bombă de sâmbătă, de la Biserica Baptistă First Works din El Monte, California. Pastorul Bruce Mejia a depus încă de la începutul lunii un raport la poliție privind o amenințare în acest sens. Care s-a materializat acum.
Motivul? Învățătura Bisericii privitoare la căsătoria persoanelor de același sex nu le este favorabilă acestora. Adică este una biblică, așa cum ar trebui să fie în TOATE bisericile creștine. Se aude și la Vatican? De altfel, biserica aceasta era încă din 2019 pe lista neagră a organizației de extremă stângă Southern Poverty Law Center. Așadar, ori le spui ce le place, ori… bomba. Aceasta este noua „democrație”.
În America mijesc zorii noului marxism, iar când se va împleti cu cel european… adio libertate! Cândva fugeam din Est spre libertatea Occidentului. Acum, când și aici democrația apune, mă întreb: încotro? Și cu umor amar îmi răspund: China sau Coreea de Nord.
Ne rămâne, însă, libertatea generată de cunoașterea Adevărului. Adică a lui Cristos. Doamne ajută!
A mai trecut un an prin calendare Dar şi prin viaţa noastră a trecut Cu clipe dulci şi uneori amare, Dar nu ne-ngrijorează anul care Vine cu vălul de necunoscut,
Căci Dumnezeu a fost dintotdeauna La cârma bărcii şi va fi mereu, Chiar dacă valurile bat întruna. Cum să mă sperie, atunci, furtuna Când Cel ce e la cârmă-i Tatăl meu?
Nu ştim ce-aduce anul care vine Dar optimismul mi-e- mpletit în crez Căci Domnul este stâncă şi tărie, De-aceea-n mâna Lui, cu bucurie, Iubindu-vă, acum vă-ncredinţez.
La El cămările sunt veşnic pline Din care toarnă binecuvântări, La El găsim alin pentru suspine, Şi-n zbuciumul care adesea vine, Răspuns la nerostite întrebări.
La El e pace şi iubire sfântă, La El e vindecare în dureri, La El e bucuria care cântă, Şi tot ce Dumnezeu binecuvântă Va odrasli spre ceruri mângâieri.
Sunt multe, multe, sunt nenumărate… Cerul e plin de binecuvântări Şi pentru voi eu le doresc pe toate, Din mâna Celui care vrea şi poate, Într-un an nou pavat cu îndurări.
Au rămas pentru noi personaje învăluite în mister, pentru că evanghelistul Matei nu a insistat pe amănunte. Erau magi și asta avea legătură cu preocuparea lor pentru pătrunderea tainelor stelelor. Să fi fost preoți? Sau împărați? Vechile tradiții îi plasează când pe o poziție când pe alta.
Rămânând însă la ceea ce știm cu certitudine, putem spune că înțelegeau mersul astrelor și semnificația semnelor care se arătau. Citeau în stele ca în gazeta de dimineață, cu deosebirea că stelele, neavând nevoie de creșterea tirajului, nu mințeau.
Dumnezeul lui Israel nu încuraja cititul în stele. Ba dimpotrivă. El vorbea poporului Său prin proroci. Dar magii nu-L cunoșteau pe Dumnezeu. Nu încă.
Nici numărul magilor nu-l știm. Tradiția vorbește de trei, pornind de la numărul darurilor: aur, tămâie și smirnă. Dar nici acest amănunt lipsă nu are importanță. Important este că au înțeles și au ajuns acolo unde a trebuit să ajungă. Și, mai ales, să se închine.
La celălalt pol al cunoașterii erau păstorii. Ei își ridicau ochii spre boltă doar să vadă dacă nu vine ploaia. Semnele astrelor nu era treaba lor. Ei aveau îndeletniciri mult mai practice: să asigure semenilor hrană și îmbrăcăminte. Vitale.
Dar Vestea bună era și pentru ei, așa că Dumnezeu a ales să le vorbească printr-un înger. Și chiar dacă s-au înfricoșat, au înțeles mesajul.
Mesia trebuia să vină în lume, potrivit profețiilor, și semnele confirmau împlinirea acestora. Alte profeții vorbesc despre revenirea Fiului lui Dumnezeu, și împlinirea lor este precedată de semne. Și acestea profețite. Cu claritate. Și atât de vizibile astăzi.
Dacă sărbătoarea Nașterii înseamnă pentru noi doar înfrumusețarea cu detalii colorate a istoriei magilor, n-am înțeles nimic. Noi trebuie să ne concentrăm asupra semnelor vremii noastre. Sunt vizibile și grăitoare.
Revenirea Fiului lui Dumnezeu nu mai înseamnă o întâlnire la iesle. Sau acasă. De data asta are o altă dimensiune. Și pentru întâlnirea aceast trebuie să ne pregătim. Semnele actuale nu sunt pentru magi. Sunt pentru toată lumea.
La moara lui Felix 