La moara lui Felix

Ca să vorbesc despre acest subiect, ar trebui să încep prin a-mi declina poziția față de ecologie, așa că mărturisesc răspicat că eu, iubitorul de natură, am fost dintotdeauna ecologist. Prin atitudine, manifestare și promovare. Atât de convins, încât în anul 1990 m-am înscris în Mișcarea Ecologistă din România, partid politic din acea vreme. M-am retras după doi ani, când am înțeles că politica n-are nicio treabă cu ecologia. Iar eu nu puteam să fac promisiuni fără acoperire. Adică să mint. A fost singura mea experiență politică. Dar ecologist am rămas.

De pe această poziție, ar trebui să mă bucure amploarea mișcării mondiale pro-ecologie. Cu toate ramurile ei, încă verzi. Dar rațiunea mă obligă să mă alătur celor care condamnă această isterie generală iscată în numele ecologiei. Pentru că asta este: isterie! Ne-au înnebunit cu prevestirea unor dezastre cauzate de „încălzirea globală” și „schimbările climatice”. Acestea sunt sloganele, chiar dacă cercetările științifice nu sunt foarte concludente.

Până unde poate merge nebunia asta? Până la :„Salvați planeta! Mâncați copiii!”. Sunt cuvintele unei activiste eco, la o întâlnire din New York organizată de democrata americană Alexandria Ocasio- Cortz, care-și promova proiectul „Green New Deal”. Da, copiii produc CO2 și asta duce la…„schimbări climatice”.

O altă manifestare delirantă a acestei isterii este declarația cercetătorului suedez Magnus Soderlung, care propune, tot pentru a evita „schimbările climatice”, consumul de carne de om. Reticența omului la canibalism, spune el, este o atitudine conservatoare, dar lucrurile se pot schimba. Halal, progresiști!

Dragi „ecologiști”, Dumnezeu a încredințat întreaga creație omului, spre administrare. Dacă s-a dovedit un administrator lacom, fără să-și respecte sursa de hrană, va avea de suferit. Dar nicidecum nu eliminăm oameni ca să facem loc mătrăgunii, doar pentru că asta nu produce bioxid de carbon.

Dumnezeu a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, UMPLEȚI pământul și supuneți-l…”(Genesa, 1:28) Așadar, nimic despre o eventuală criză de resurse. Ceea ce ar avea omul de făcut este să-și revizuiască atitudinea față de mediul înconjurător și să fie mai atent cu distribuirea echitabilă a resurselor.

Este injust ca undeva pe glob să se sufere de foame cronică, în timp ce în altă parte (și știm noi unde!) să se arunce milioane de tone de alimente.
Haideți să ne bucurăm de ceea ce avem, cu mulțumire, fără măsuri radicale, care ne depășesc. Viitorul planetei este în mâinile Celui care a creat-o.

Cât despre apocalipsă, ea nu vine după scenariul ecologiștilor alarmanți, ci al lui Dumnezeu. Iubiți natura cu inimi de ecologiști…sănătoși!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 10 octombrie 2019

Nu credeam că o să mai scriu despre Barnevernet. Am scris mai multe articole în urmă cu aproape patru ani, în timpul campaniei de susținere a familiei Bodnariu. Am și participat la proteste. Bucuria biruinței în acest caz am trăit-o intens, împreună cu oameni din toată lumea, și credeam atunci că Barnevernet va deveni amintire. Una urâtă.

Dar n-a foast așa, și au ajuns la noi vești despre alte familii cărora copiii le-au fost pur și simplu răpiți. Familii de români sau nu. Șarpele n-a fost zdrobit și-am înțeles și de ce: pentru că e vorba de bani! De mulți bani.

Vorbim atât de mult în ultima vreme despre corupție, încât am început să credem că e o „specialitate” românească. Nu este. Românească este găinăria generalizată, dar marea corupție n-are specific național. Și acolo unde este vorba de bani mulți, se ajunge mai greu la adevăr. De-aceea mai trăiește șarpele numit Barnevernet.

Se fac afaceri pe bani mulți cu copiii „protejați”, iar părinții plâng neputincioși. Aude cineva? Barnevernet a și pierdut la CEDO, dar prea puțin, având în vedere numărul mare de procese.

Așa că Barnevernet continuă să-și depună „ouăle” ideologice în cuiburile ONG-urilor plantate peste tot. Sună cunoscut? Da, pentru că sunt și în România. În Bulgaria deja scot pui. De altfel cele 152 de ONG-uri de la ei, cu finanțare externă, au propus încă de anul trecut o „strategie națională” care prevede că:

„-toți părinții sunt incompetenți și incapabili și sunt potențiali abuzatori pentru copiii lor (psihic și fizic)
-numai statul și ONG-urile au dreptul de a decide cu privire la copii și copiii se vor dezvolta în mod corespunzător și vor prospera numai sub îngrijirea experților.”

De aici până la schimbarea legislației n-a mai fost decât un pas, iar bulgarii s-au trezit în fața unor decizii de genul:
-echipe de polițiști, psihologi și asistenți sociali pot intra în casă fără ordin judecătoresc, luând copiii chiar și numai pe baza unor denunțuri anonime.
-pot fi dați spre adopție în întreaga lume, fără ca familia biologică să mai știe ceva de ei (datele personale vor fi modificate).

Astfel de cuiburi numite ONG-uri, în care Barnevernet a depus ouă, sunt și la noi. Ce facem? Așteptăm să iasă puii prin legi smintite, ca în Bulgaria? Prin legea divină copiii au fost încredințați părinților, care i-au primit ca binecuvântare.

Părinți, protejați-vă copiii de „protecția” otrăvită. Protestând împotriva cuiburilor. Demontându-le.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 3 octombrie 2019

Era în 1997. Concesiunea Marii Britanii asupra Hong Kong- ului expirase, și s-a făcut transferul de suveranitate către China. S-au întâlnit atunci două sisteme, practic incompatibile: comunismul chinez, îngust și rigid, cu democrația de tip occidental dintr-un oraș aflat în top 10 mondial ca modernitate și pe locul 2 (după New York) la numărul de miliardari.

S-a recurs la o soluție de compromis: „o țară, două sisteme”. Astfel li s-ar fi asigurat locuitorilor din Hong Kong același mod de viață de până atunci, fără să li se impună condițiile din China continentală. Și asta pentru următorii 50 de ani.

Dar China n-are răbdare. A dovedit aceasta cu proiectul de lege din acest an, privitor la extrădare. Cei din Hong Kong au sesizat pericolul acestei legi, care ar fi îngrădit libertatea de care se bucuraseră. De aceea au recurs la proteste încă din primăvară, care s-au intensificat pe parcursul verii.

Și cum suprimarea unor libertăți ar însemna și restrângerea celor religioase, creștinii s-au alăturat protestatarilor. Iar imnul „Cânt aleluia lui Isus”, cântat de ei în mijlocul milioanelor de nemulțumiți, a devenit imnul neoficil al mișcării de protest.

În China, libertatea religioasă este limitată, și monitorizată excesiv, iar cei din Hong Kong știu asta. De aceea protestează. Și dacă protestele lor au înfierbântat vara, iată că nici toamna nu aduce răcorire. Pentru că amenințarea de la Beijing „fără clemență” pare să se materializeze, căci blindatele chineze se aliniază gata de atac.

Un început de toamnă trist pentru cei din Hong Kong, dar și pentru toți cei care privesc cu îngrijorare acest atac asupra drepturilor și libertăților cetățenești. Credincioșii de acolo vor să se închine în libertate. Iar când polițiștii, auzindu-le cântecul, le-au zis: „Spuneți-I lui Isus să coboare!”, ei au răspuns: „Isus este aici!”

Să ne rugăm pentru libertatea pe care și-o doresc. Pentru o închinare liberă, „made în Hong Kong”. Dar și pentru cea „made în China”.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 6 septembrie 2019

Cine se ascunde, oare, în spatele campaniei tot mai agresive a activiștilor pro-homosexualitate? Nu poți să nu-ți pui o astfel de întrebare, când vezi că-și asociază numele cu a unor companii cu mare greutate, cum este Coca Cola, lider mondial în domeniul băuturilor răcoritoare.

Dar se mai naște, în mod firesc, și întrebarea: câți bani sunt puși la bătaie? Căci altfel cum s-ar angrena în joc Coca Cola, sfidând o majoritatate covârșitoare și asumându-și astfel riscul de a pierde mulți consumatori. Pentru ca aceste pierderi, previzibile de altfel, să fie compensate, e nevoie de sume uriașe.

Și totuși Cola a intrat în joc, cu temele făcute, lansând campania ”Zero zahăr, zero prejudecăți”. Numărul celor care primesc o astfel de campanie cu brațele deschise este mic, evident, dar ea merge înainte datorită nepăsării celor mulți. Dar nu și în Ungaria.

Nemulțumirea cetățenilor s-a materializat într-o petiție cu peste 40000 de semnături, prin care cereau autorităților să îndepărteze afișele apărute în Budapesta și să împiedice răspândirea unor astfel de reclame.

Este salutară inițiativa cetățenilor, dar poate fi aplaudat și sprijinul politic, vizibil în atitudinea lui Boldog Istvan, purtătorul de cuvânt al formațiunii Fidesz, partidul premierului Viktor Orban. Acesta a cerut cetățenilor să boicoteze Coca Cola afirmând că el nu va mai consuma produsele lor.

Susținerea religioasă a boicotului o vedem în atitudinea pastorului Sandor Nemeth, liderul Bisericii Credinței, care sugerează, privitor la această campanie, că o companie străină, cum este Coca Cola, pune sub semnul întrebării însăși Constituția Ungariei, care definește fără echivoc familia ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Boicotul a dat rezultate, Coca Cola retrăgându-și reclamele incriminate de pe piață. Dar ne întrebăm, din nou: Oare, până când? A fost un atac contracarat printr-o împotrivire hotărâtă, demnă de urmat. Ce va urma?

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 23 august 2019

A avut doar 37 de ani. A fost soț. Și a fost tată. Da, a avut doi copii minori. Și a mai fost și…fiu, pentru că nici durerea părinților nu poate fi ignorată. Totul la trecut. Acestea sunt elementele esențiale ale tragediei. Celelalte sunt detalii.

Marian Ciocan a fost prezbiter în Sighișoara, absolvent al ITPB. Slujea la Apold, oficiind un botez, atunci când i-a venit sfârșitul hotărât de Dumnezeu. Acea hotărâre divină care ne ia prin surprindere, ne tulbură profund și naște în noi întrebări. Dar voia Lui este decizională.

Astfel de tragedii se simt până departe de epicentrul lor, mișcând inimi, storcând lacrimi și născând rugăciuni. Pentru mângâierea, pentru întărirea celor direct implicați. Dar sunt și reacții mai puțin… sănătoase. Cele ale „zvonacilor”.

S-a crezut inițial, în mod eronat, că moartea lui Marian a fost provocată de curentul electric de la microfon. Așadar, electrocutare. Ce schimba acest lucru în ansamblul problemei? Păi, se vorbea de improvizații, se căutau vinovați. Și, tropăind, „zvonacii” se întreceau în a răspândi știrea.

Este cel puțin ignobil să bați din picioare într-o sală de spectacol când pe scenă se joacă o tragedie. În viață e cu atât mai grav. Dar se pare că ne lipsește cultura solidarizării prin empatie.

S-a dat un comunicat oficial privind cauza decesului, ca fiind „infarct miocardic acut”. Acesta era menit să stopeze zonurile. Dar nu și să închidă gura cârcotașilor. Pentru că au fost și reacții negative, privind formularea acestui comunicat. Cum că ar fi trebuit scris…altfel. Și astea în timp ce focul tragediei ardea în tăcere.

Știm că totul este hotărât de Dumnezeu, dar suntem oameni. Și durerea se simte omenește. Tragediile au propria lor amărăciune, iar atitudinile nepotrivite o accentuează.

Dumnezeu a îngâduit această grea încercare în familia Ciocan și tot El poate aduce mângâiere. Și pentru aceasta să ne rugăm. Ar fi contribuția noastră la neutralizarea amărăciunii.

Doamne, întide-Ți brațul care binecuvântează!

Simon Felix Marțian
Neunkirchen, 16 august 2019

S-a sărbătorit zilele trecute Semicentenarul aselenizării. Deși pare uimitor, au trecut-iată!-cincizeci de ani de când omul a făcut primul pas pe satelitul natural al Terrei. „Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire” avea să spună Neil Armstrong, omul care a făcut acest pas.

Succesul misiunii Apollo 11 a fost mult mediatizat și la noi la vremea aceea, cu toate că era o realizare a „imperialiștilor”. Dar era folosit și ca propagandă ateistă, atât de înflăcărat folosită de comuniști, considerând că prin cucerirea spațiului se dovedește că Dumnezeu nu e nicăieri. O, ce naivitate!

Și mai era mediatizat evenimentul, îmi amintesc bine, și pentru că liderul României, Nicolae Ceaușescu, era pe atunci în grațiile americanilor. De altfel, pe discul de silicon lăsat pe Lună cu această ocazie, și pe care erau înregistrate mesaje ale șefilor de state, era și un mesaj al acestuia.

Sărbătorirea acestui eveniment epocal ne aduce noutăți și după cincizeci de ani. Aflăm acum lucruri legate de aselenizare care au fost trecute sub tăcere. Și unul dintre acestea, deloc lipsit de importanță, a fost ascuns datorită ateismului… american. Pentru că lupta împotriva credinței este aceeași, indiferent de spoiala politică. Și erau prezenți și pe-acolo.

Care este această noutate…veche? Ei bine, primul act petrecut pe Lună, înainte de a părăsi modulul, a fost ÎMPĂRTĂȘANIA! Buzz Aldrin a citit din Biblie și a celebrat împărtășania, cu ceea ce adusese de pe Pământ, de la împărtășania de dinaintea lansării.

Ei erau conștienți că au nevoie pretutindeni de însoțirea divină și că nu se află în spațiu pentru a-L izgoni pe Dumnezeu din locurile cercetate. Sau din credința oamenilor. De altfel, Dumnezeu a fost prezent în tot programul spațial Apollo, prin manifestări ale credinței celor participanți la program.

„Prăpastia” dintre știință și credință este o iluzie întreținută artificial de dușmanii credinței. Inspirați de…știm noi cine. Oamenii onești, chiar dedicați științei, nu luptă împotriva lui Dumnezeu. Ei își fac treaba cerând lumină divină.

Prin Apollo 11 S-a proslăvit Dumnezeu. Ca și prin tot ce ne înconjoară. Aleluia!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 2 august 2019