La moara lui Felix

Era în 1997. Concesiunea Marii Britanii asupra Hong Kong- ului expirase, și s-a făcut transferul de suveranitate către China. S-au întâlnit atunci două sisteme, practic incompatibile: comunismul chinez, îngust și rigid, cu democrația de tip occidental dintr-un oraș aflat în top 10 mondial ca modernitate și pe locul 2 (după New York) la numărul de miliardari.

S-a recurs la o soluție de compromis: „o țară, două sisteme”. Astfel li s-ar fi asigurat locuitorilor din Hong Kong același mod de viață de până atunci, fără să li se impună condițiile din China continentală. Și asta pentru următorii 50 de ani.

Dar China n-are răbdare. A dovedit aceasta cu proiectul de lege din acest an, privitor la extrădare. Cei din Hong Kong au sesizat pericolul acestei legi, care ar fi îngrădit libertatea de care se bucuraseră. De aceea au recurs la proteste încă din primăvară, care s-au intensificat pe parcursul verii.

Și cum suprimarea unor libertăți ar însemna și restrângerea celor religioase, creștinii s-au alăturat protestatarilor. Iar imnul „Cânt aleluia lui Isus”, cântat de ei în mijlocul milioanelor de nemulțumiți, a devenit imnul neoficil al mișcării de protest.

În China, libertatea religioasă este limitată, și monitorizată excesiv, iar cei din Hong Kong știu asta. De aceea protestează. Și dacă protestele lor au înfierbântat vara, iată că nici toamna nu aduce răcorire. Pentru că amenințarea de la Beijing „fără clemență” pare să se materializeze, căci blindatele chineze se aliniază gata de atac.

Un început de toamnă trist pentru cei din Hong Kong, dar și pentru toți cei care privesc cu îngrijorare acest atac asupra drepturilor și libertăților cetățenești. Credincioșii de acolo vor să se închine în libertate. Iar când polițiștii, auzindu-le cântecul, le-au zis: „Spuneți-I lui Isus să coboare!”, ei au răspuns: „Isus este aici!”

Să ne rugăm pentru libertatea pe care și-o doresc. Pentru o închinare liberă, „made în Hong Kong”. Dar și pentru cea „made în China”.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 6 septembrie 2019

Cine se ascunde, oare, în spatele campaniei tot mai agresive a activiștilor pro-homosexualitate? Nu poți să nu-ți pui o astfel de întrebare, când vezi că-și asociază numele cu a unor companii cu mare greutate, cum este Coca Cola, lider mondial în domeniul băuturilor răcoritoare.

Dar se mai naște, în mod firesc, și întrebarea: câți bani sunt puși la bătaie? Căci altfel cum s-ar angrena în joc Coca Cola, sfidând o majoritatate covârșitoare și asumându-și astfel riscul de a pierde mulți consumatori. Pentru ca aceste pierderi, previzibile de altfel, să fie compensate, e nevoie de sume uriașe.

Și totuși Cola a intrat în joc, cu temele făcute, lansând campania ”Zero zahăr, zero prejudecăți”. Numărul celor care primesc o astfel de campanie cu brațele deschise este mic, evident, dar ea merge înainte datorită nepăsării celor mulți. Dar nu și în Ungaria.

Nemulțumirea cetățenilor s-a materializat într-o petiție cu peste 40000 de semnături, prin care cereau autorităților să îndepărteze afișele apărute în Budapesta și să împiedice răspândirea unor astfel de reclame.

Este salutară inițiativa cetățenilor, dar poate fi aplaudat și sprijinul politic, vizibil în atitudinea lui Boldog Istvan, purtătorul de cuvânt al formațiunii Fidesz, partidul premierului Viktor Orban. Acesta a cerut cetățenilor să boicoteze Coca Cola afirmând că el nu va mai consuma produsele lor.

Susținerea religioasă a boicotului o vedem în atitudinea pastorului Sandor Nemeth, liderul Bisericii Credinței, care sugerează, privitor la această campanie, că o companie străină, cum este Coca Cola, pune sub semnul întrebării însăși Constituția Ungariei, care definește fără echivoc familia ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Boicotul a dat rezultate, Coca Cola retrăgându-și reclamele incriminate de pe piață. Dar ne întrebăm, din nou: Oare, până când? A fost un atac contracarat printr-o împotrivire hotărâtă, demnă de urmat. Ce va urma?

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 23 august 2019

A avut doar 37 de ani. A fost soț. Și a fost tată. Da, a avut doi copii minori. Și a mai fost și…fiu, pentru că nici durerea părinților nu poate fi ignorată. Totul la trecut. Acestea sunt elementele esențiale ale tragediei. Celelalte sunt detalii.

Marian Ciocan a fost prezbiter în Sighișoara, absolvent al ITPB. Slujea la Apold, oficiind un botez, atunci când i-a venit sfârșitul hotărât de Dumnezeu. Acea hotărâre divină care ne ia prin surprindere, ne tulbură profund și naște în noi întrebări. Dar voia Lui este decizională.

Astfel de tragedii se simt până departe de epicentrul lor, mișcând inimi, storcând lacrimi și născând rugăciuni. Pentru mângâierea, pentru întărirea celor direct implicați. Dar sunt și reacții mai puțin… sănătoase. Cele ale „zvonacilor”.

S-a crezut inițial, în mod eronat, că moartea lui Marian a fost provocată de curentul electric de la microfon. Așadar, electrocutare. Ce schimba acest lucru în ansamblul problemei? Păi, se vorbea de improvizații, se căutau vinovați. Și, tropăind, „zvonacii” se întreceau în a răspândi știrea.

Este cel puțin ignobil să bați din picioare într-o sală de spectacol când pe scenă se joacă o tragedie. În viață e cu atât mai grav. Dar se pare că ne lipsește cultura solidarizării prin empatie.

S-a dat un comunicat oficial privind cauza decesului, ca fiind „infarct miocardic acut”. Acesta era menit să stopeze zonurile. Dar nu și să închidă gura cârcotașilor. Pentru că au fost și reacții negative, privind formularea acestui comunicat. Cum că ar fi trebuit scris…altfel. Și astea în timp ce focul tragediei ardea în tăcere.

Știm că totul este hotărât de Dumnezeu, dar suntem oameni. Și durerea se simte omenește. Tragediile au propria lor amărăciune, iar atitudinile nepotrivite o accentuează.

Dumnezeu a îngâduit această grea încercare în familia Ciocan și tot El poate aduce mângâiere. Și pentru aceasta să ne rugăm. Ar fi contribuția noastră la neutralizarea amărăciunii.

Doamne, întide-Ți brațul care binecuvântează!

Simon Felix Marțian
Neunkirchen, 16 august 2019

S-a sărbătorit zilele trecute Semicentenarul aselenizării. Deși pare uimitor, au trecut-iată!-cincizeci de ani de când omul a făcut primul pas pe satelitul natural al Terrei. „Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire” avea să spună Neil Armstrong, omul care a făcut acest pas.

Succesul misiunii Apollo 11 a fost mult mediatizat și la noi la vremea aceea, cu toate că era o realizare a „imperialiștilor”. Dar era folosit și ca propagandă ateistă, atât de înflăcărat folosită de comuniști, considerând că prin cucerirea spațiului se dovedește că Dumnezeu nu e nicăieri. O, ce naivitate!

Și mai era mediatizat evenimentul, îmi amintesc bine, și pentru că liderul României, Nicolae Ceaușescu, era pe atunci în grațiile americanilor. De altfel, pe discul de silicon lăsat pe Lună cu această ocazie, și pe care erau înregistrate mesaje ale șefilor de state, era și un mesaj al acestuia.

Sărbătorirea acestui eveniment epocal ne aduce noutăți și după cincizeci de ani. Aflăm acum lucruri legate de aselenizare care au fost trecute sub tăcere. Și unul dintre acestea, deloc lipsit de importanță, a fost ascuns datorită ateismului… american. Pentru că lupta împotriva credinței este aceeași, indiferent de spoiala politică. Și erau prezenți și pe-acolo.

Care este această noutate…veche? Ei bine, primul act petrecut pe Lună, înainte de a părăsi modulul, a fost ÎMPĂRTĂȘANIA! Buzz Aldrin a citit din Biblie și a celebrat împărtășania, cu ceea ce adusese de pe Pământ, de la împărtășania de dinaintea lansării.

Ei erau conștienți că au nevoie pretutindeni de însoțirea divină și că nu se află în spațiu pentru a-L izgoni pe Dumnezeu din locurile cercetate. Sau din credința oamenilor. De altfel, Dumnezeu a fost prezent în tot programul spațial Apollo, prin manifestări ale credinței celor participanți la program.

„Prăpastia” dintre știință și credință este o iluzie întreținută artificial de dușmanii credinței. Inspirați de…știm noi cine. Oamenii onești, chiar dedicați științei, nu luptă împotriva lui Dumnezeu. Ei își fac treaba cerând lumină divină.

Prin Apollo 11 S-a proslăvit Dumnezeu. Ca și prin tot ce ne înconjoară. Aleluia!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 2 august 2019

Faptul că în SUA, Camera Reprezentanților a cerut o investigație privitoare la boala Lyme și eventuala implicare a Pentagonului în răspândirea ei, prin experimente care urmau să transforme căpușele în arme biologice, n-a avut la bază simple zvonuri. De altfel, Willy Burgdorfer însuși, cel care a descoperit patogenul Lyme, a afirmat că epidemia este rezultatul unui experiment militar.

Nu putem anticipa rezultatul investigației, și cu atât mai puțin măsurile care se vor lua, dar nu putem să nu ne gândim la ceea ce Biblia numește „sfârșitul veacului”. Isus, vorbindu-le ucenicilor despre semnele care vor preceda sfârșitul, vorbea printre altele și de…EPIDEMII! (Matei 24:7)

Ce epidemii, omule?- ar spune scepticii. Și ar continua: bolile care provocau epidemii devastatoare au fost eradicate, iar cele actuale, cu potențial epidemic, sunt ținute sub control de știința modernă. Oare?- aș răspunde eu. Pentru că la această știință contemporană invocată , are acces și… întunericul.

Și dacă omul a învins ciuma, pesta, câteva forme de gripă și nimicitoarea variolă, se confruntă acum cu epidemii „moderne”: Lyme, Ebola, HIV- SIDA… Despre cea din urmă știm o mulțime de lucruri, cum ar fi și faptul că a făcut și face milioane de victime. Ceea ce nu știm este cine a „lansat” acest virus. Și, mai ales, DE CE.

E firesc ca atunci când se produce un virus în laborator, să se producă și un vaccin. Dar dacă virusul este folosit pentru a ucide în masă, e puțin probabil că vaccinul ni se va pune la dispoziție.

Și iată cum căpușele, până mai ieri aproape inofensive, devin dușmani de moarte ai omului. Sau, mai degrabă, arme mortale. Nu știm ce ni se mai pregătește, dar e cert că aceste epidemii, pentru care nu suntem pregătiți, completează decorul de pe scena sfârșitului. Este unul din semne.

Dar, în același capitol 24 din Evanghelia după Matei, Isus mai spune: „…când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape, este chiar la uși.” (vers. 33) Așadar, cu sau fără căpușe, cu sau fără arme biologice, cu sau fără epidemii, noi să-L așteptăm.
Vino, Doamne Isuse!

Simion Felix Mrțian
Neunkirchen, 18 iulie 2019