La moara lui Felix

„Hannibal ad portas!” Acesta a fost strigătul de groază al romanilor, „Hannibal la porți”, când generalul cartaginez se apropia de Roma în fruntea armatei sale de pedestrași, călăreți și…elefanți, în timpul campaniei sale de cucerire.

Mi-am amintit de Hannibal, „părintele strategiei”, și de războaiele punice, citind zilele astea despre expoziția deschisă la Roma dedicată culturii și civilizației cartagineze. Asta dovedește că romanii de azi nu mai au resentimente, chiar dacă înaintașii lor foloseau numele lui Hannibal pentru a-și speria copiii când erau neastâmpărați.

Un lucru lăudabil, această expoziție. Doar că organizatorii au găsit cu cale să folosească statuia zeului Moloh ca piesă centrală, „atracția” forte. Este vorba de un zeu antic devorator de copii. El este menționat în Biblie, atât în Vechiul Testament (Levitic, Împărați, Ieremia), cât și în Noul Testament (Faptele apostolilor), prin interdicția stabilită de Dumnezeu de a i se aduce închinare.

Este zeul căruia i se aduceau ca jertfe copii, fiind aruncați în foc. Statuia zeului a fost ridicată inspirându-se dintr-un film italian din 1914(!). În film, în pântecele zeului era un cuptor de bronz în care ardea focul în care erau aruncați copiii aduși ca sacrificiu.

Nu poți, astfel, să nu pui întrebarea: Oare din tot ce înseamnă cultura cartagineză, acesta este lucrul cel mai semnificativ? Și încă ceva: statuia zeului a fost amplasată la intrarea în Colosseum! Ori acest loc, dincolo de a fi o atracție pentru turiștii iubitori de istorie și amatori de antichități, este și loc de pelerinaj pentru creștini.

Colosseumul este considerat loc sacru, amintind de miile de creștini care au murit aici în luptele cu gladiatori sau sfâșiați de fiare, în timpul valurilor de persecuție cunoscute. Un loc al martirajului și al comemorării, străjuit -iată!- de statuia unei zeități păgâne.

Nu este întâmplător, ci este un atac împotriva Bisericii creștine. Și acest lucru se întâmpă la Roma, cetatea care mai poartă ecoul pașilor apostolului Pavel. Și ai apostolului Petru.

Se-ntunecă orizontul, dar Lumina va fi cu atât mai vizibilă.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 22 noiembrie 2019

Paradoxul din titlu este unul dintre multele cu care încearcă să ne obișnuiască neomarxismul contemporan. Ce contează valoarea, în opinia lor, dacă nu este și „corect politic”. Acest concept de „political correctness” ne uimește atunci când este aplicat cu discriminare pozitivă, anumite minorități fiind „ținute în brațe”.

De ce…anumite? Bună întrebare. Citeam deunăzi că în Italia, țară creștină și democratică, creștinii evanghelici , minoritari fiind, sunt discriminați și li se închid bisericile. Se pare că minoritățile apărate, promovate și… impuse de progresiști în numele „corectitudinii politice” sunt doar cele care pot îndeplini rolul de factor destabilizator al unei societăți conservatoare, cu valori morale sănătoase.

Titlul mi-a fost inspirat de „cazul” Andrei Șerban, mult mediatizat în spațiul virtul în aceste zile. Nu știu câți români i-au urmărit cariera de succes ca regizor în SUA și profesor emerit la Universitatea Columbia, dar el a revenit în atenția publicului de curând, fiind invitat de către realizatoarea Eugenia Vodă la emisiunea „Profesioniștii”, pe TVR.

Un regizor și profesor de succes, având un contract pe viață cu amintita universitate, și-a dat demisia. Cauza? Întălnirea dureroasă cu propaganda neomarxistă. Și ne spune el cum, rămânând o catedră liberă, urma să angajeze un nou profesor. Iar indicațiile erau ca persoana angajată să aparțină OBLIGATORIU categoriilor „defavorizate”.

Nedumerit că se exclude criteriul valorii, Andrei Șerban a fost „pus la punct” de mai marii instituției. Și într-adevăr, n-a fost angajat cel mai bun, ci un altul care corespundea doar pentru că avea o orientare sexuală… deosebită.

Paharul s-a umplut când la o audiție pentru admitere, o persoană transexuală a ținut să prezinte monologul Julietei. Regizorul vedea în acest personaj, fata de 14 ani, ingenuă, așa cum a creat-o Shakespeare și nicidecum… altceva. Reticența sa n-a fost bine văzută de colegi, iar maestrul s-a retras.

Încotro se îndreaptă lumea? Și cine stă în spatele acestui neomarxism? Și încă o întrebare dureroasă: Dacă astfel de lucruri se întâmpă la „case mari”, ce va fi în țărișoara noastră, cu politicieni marionetă în mâinile progresiștilor? Mă întreb și eu, pentru că suntem în preajma alegerilor.

Doamne, dă-ne înțelepciune! Și Te mai rugăm ceva: Binecuvântează România!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 7 noiembrie 2019

Luptele politice sunt tot mai înverșunate, în toate țările lumii, iar arsenalul folosit este tot mai diversificat. Nu e surprinzător, deci, că se recurge la paranormal, chiar dacă deviza lumii contemporane este pragmatismul.

Ne este binecunoscută vâlva creată la noi, la alegerile din 2009, când s-a invocat folosirea „flăcării violet”, un concept ezoteric. Atunci, atât Mircea Geoană, cât și Traian Băsescu, au recurs la serviciile parapsihologului Aliodor Manolea, pentru folosirea acestei „tehnici” în alegeri.

Dacă termenii din esoterism au o sonoritate oarecum interesantă, ni se pare amuzant când auzim că se recurge la… vrăjitoare. Și totuși, ele sunt tot mai prezente în viața politică a Americii. Suprinzător, am putea spune. Dar sunt angrenate în războiul împotriva lui Donald Trump.

Nu sunt analist politic, și nu-mi exprim opinia asupra politicii lui Trump. Chiar dacă este cel mai puternic om de pe planetă. Sau, poate, tocmai de aceea. Dar subiectul este intruziunea vrăjitoarelor în viața socială, și încă la un asemenea nivel.

Acțiunea lor din 2017, împotriva lui Trump, a fost mult mediatizată, ele creând și un eveniment pe Facebook, numit „Mass Spell to Bind Donald Trump Feb. 24th”.
Un an mai târziu s-au mobilizat din nou, făcând ritualuri împotriva judecătorului conservator Brett Kavanaugh, care a fost numit de Trump la Curtea Supremă.

Și iată-ne în toamna anului 2019. Împărtășind opinia adversarilor politici ai Președintelui, vrăjitoarele au considerat că acesta trebuie să cadă. Și au hotărât să-l „lege” prin ritualuri oculte. În acest sens s-au coalizat din nou, pe 25 octombrie, în preajma festivalului satanic de „haloin”.

Curios, dar vrăjitoarele cred că fac bine. Adică fac un serviciu națiunii, Trump nefiind președintele potrivit. Dar, indiferent cum ar fi, sau ce ar face Trump, NICIODATĂ nu se poate obține ceva bun prin vrăjitorie. Acestea aparțin răului. Și ne mai mirăm că politica e murdară.

Totul ar putea fi bine și frumos, în America, în România și pretutindeni, dacă aceste „mijloace” a fi înlocuite cu rugăciuni. Sincere și fierbinți. Iar noi suntem la un pas de alegerile prezidențiale. Se vor folosi flăcări…colorate? Sau vrăjitorii? Haideți să ne rugăm, creștini!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 1 noiembrie 2019

La începutul săptămânii, premierul proaspăt desemnat, Ludovic Orban, a avut o întâlnire cu „societatea civilă”. Așa ne-au informat agențiile de presă. E de bine, am spune noi. Așa procedează un premier „nou-nouț”.

Ceea ce a omis, însă, presa să ne spună este fapul că invitațiile la consultări s-au trimis doar unor anumite ONG-uri, preferențial, și printr-o triere riguoasă. Care au fost criteriile alegerii, e vizibil prin ceea ce reprezintă organizațiile participante. Adică cele progresiste din zona „Accept”. Organizații pro- homosexualitate.

Au fost omise organizațiile din zona conservatoare, cele religioase, adică cele care reprezintă majoritatea covârșitoare a populației. Cele invitate reprezintă 0,5% din populație. Și dacă premierul se consultă cu organizații nereprezintative, pe cine reprezintă el, de fapt? Sau a fost redefinită democrația?

Și întrebările ar putea continua. Bunăoară: Ce mai este eșichierul politic, când un premier „de dreapta”(liberal) cântă în strună marxiștilor de „la stânga”? Sau ce mai este „culoarea politică”? Sau culorile au fost înghițite de pseudo-curcubeul celor care-i țin lesa premierului.

Scăpat astfel de „fanaticii religioși”, Ludovic Orban s-a întreținut cu oengiștii prezenți, care n-au pierdut vremea de pomană. Sunt grăbiți. Au pus deja problema parteneriatului civil, cerând o adoptare de urgență. Și încă o durere a lor este că încă nu a fost condamnat nimeni pentru „limbajul urii”. Adică orice discurs care este pentru apărarea normalității.

Și pentru astfel de obrăznicii nesimțite nu-i pune nimeni la colț. Da, faceți-le pe plac, că dă bine în Europa! Puneți la zid pe părinții care se ridică să-și apere copiii de nebunia sexualizării! Pentru că asta numiți „limbajul urii” (heate speech).

E dureros că atacurile împotriva normalității există, dar este dezastruos când acestea sunt încurajate de cei din fruntea țării. O țară creștină și democratică.

Binecuvântează, Doamne, România!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 24 octombrie 2019

 

Aparent, între cele două noțiuni n-ar fi nicio legătură. Dar există, și încă una solidă. Este vorba de rcompensa pentru aceleași fapte. Aceleași merite. Aceeași acțiune susținută în slujba păcii.

În binecunoscuta Predică de pe munte, Isus îi „fericește”, printre alții, pe „făcătorii de pace”. Pe cei împăciuitori. (Matei, 5:9) Fericiți pentru că, drept răsplată, Dumnezeu îi va numi fii ai Săi. Aceasta este recompensa divină.Ce-și poate dori mai mult un muritor?

Există însă și o recompensă umană pentru astfel de acțiuni. Atunci când ele iau o amploare mai mare, în conjuncturi deosebite, cu rezultate impresionante, răsplata este Premiul Nobel pentru Pace. Acest premiu a fost instituit prin testament de Alfred Nobel, fiind acordat pentru prima dată în anul 1901.

În acest an, premiul i-a fost acordat lui Abiy Ahmed Ali, premierul Etiopiei. Deși a preluat funcția în urmă cu doar un an și jumătate, demersurile sale au reușit să stingă vechiul conflict cu Eritreea, iar pe frontiera dintre cele două țări, care a fost însângerată de cele 80.000 de victime ale conflictului, este acum pace.

În plan religios, a acționat în sensul reconcilierii celor două ramuri ale Bisericii Ortodoxe Etiopiene, despărțite încă din anul 1991. Vorbind aici și despre apartenența sa religioasă, se poate spune că este creștin practicant,din zona evanghelică. Penticostal, mai exact.

Aceasta ne amintește de cel care a luat același premiu, pe anul 2018: Denis Mukwege. Pentru că acest medic din Congo este tot penticostal. Deci, oameni care știu că dincolo de această onorantă recompensă, care mai este și substanțială, este recompensa divină. Adică să fii numit fiu de Dumnezeu!

Cu sau fără premii acordate de oameni, recompensa divină rămâne. Iar a face pace, a căuta împăcarea, ne este tuturor la îndemână. De altfel, această atitudine trebuie să fie în structura oricărui creștin. În „adeneul” său.

Pentru că Isus a zis: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea.”(Ioan, 14:27)

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 17 octombrie 2019

Ca să vorbesc despre acest subiect, ar trebui să încep prin a-mi declina poziția față de ecologie, așa că mărturisesc răspicat că eu, iubitorul de natură, am fost dintotdeauna ecologist. Prin atitudine, manifestare și promovare. Atât de convins, încât în anul 1990 m-am înscris în Mișcarea Ecologistă din România, partid politic din acea vreme. M-am retras după doi ani, când am înțeles că politica n-are nicio treabă cu ecologia. Iar eu nu puteam să fac promisiuni fără acoperire. Adică să mint. A fost singura mea experiență politică. Dar ecologist am rămas.

De pe această poziție, ar trebui să mă bucure amploarea mișcării mondiale pro-ecologie. Cu toate ramurile ei, încă verzi. Dar rațiunea mă obligă să mă alătur celor care condamnă această isterie generală iscată în numele ecologiei. Pentru că asta este: isterie! Ne-au înnebunit cu prevestirea unor dezastre cauzate de „încălzirea globală” și „schimbările climatice”. Acestea sunt sloganele, chiar dacă cercetările științifice nu sunt foarte concludente.

Până unde poate merge nebunia asta? Până la :„Salvați planeta! Mâncați copiii!”. Sunt cuvintele unei activiste eco, la o întâlnire din New York organizată de democrata americană Alexandria Ocasio- Cortz, care-și promova proiectul „Green New Deal”. Da, copiii produc CO2 și asta duce la…„schimbări climatice”.

O altă manifestare delirantă a acestei isterii este declarația cercetătorului suedez Magnus Soderlung, care propune, tot pentru a evita „schimbările climatice”, consumul de carne de om. Reticența omului la canibalism, spune el, este o atitudine conservatoare, dar lucrurile se pot schimba. Halal, progresiști!

Dragi „ecologiști”, Dumnezeu a încredințat întreaga creație omului, spre administrare. Dacă s-a dovedit un administrator lacom, fără să-și respecte sursa de hrană, va avea de suferit. Dar nicidecum nu eliminăm oameni ca să facem loc mătrăgunii, doar pentru că asta nu produce bioxid de carbon.

Dumnezeu a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, UMPLEȚI pământul și supuneți-l…”(Genesa, 1:28) Așadar, nimic despre o eventuală criză de resurse. Ceea ce ar avea omul de făcut este să-și revizuiască atitudinea față de mediul înconjurător și să fie mai atent cu distribuirea echitabilă a resurselor.

Este injust ca undeva pe glob să se sufere de foame cronică, în timp ce în altă parte (și știm noi unde!) să se arunce milioane de tone de alimente.
Haideți să ne bucurăm de ceea ce avem, cu mulțumire, fără măsuri radicale, care ne depășesc. Viitorul planetei este în mâinile Celui care a creat-o.

Cât despre apocalipsă, ea nu vine după scenariul ecologiștilor alarmanți, ci al lui Dumnezeu. Iubiți natura cu inimi de ecologiști…sănătoși!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 10 octombrie 2019

Nu credeam că o să mai scriu despre Barnevernet. Am scris mai multe articole în urmă cu aproape patru ani, în timpul campaniei de susținere a familiei Bodnariu. Am și participat la proteste. Bucuria biruinței în acest caz am trăit-o intens, împreună cu oameni din toată lumea, și credeam atunci că Barnevernet va deveni amintire. Una urâtă.

Dar n-a foast așa, și au ajuns la noi vești despre alte familii cărora copiii le-au fost pur și simplu răpiți. Familii de români sau nu. Șarpele n-a fost zdrobit și-am înțeles și de ce: pentru că e vorba de bani! De mulți bani.

Vorbim atât de mult în ultima vreme despre corupție, încât am început să credem că e o „specialitate” românească. Nu este. Românească este găinăria generalizată, dar marea corupție n-are specific național. Și acolo unde este vorba de bani mulți, se ajunge mai greu la adevăr. De-aceea mai trăiește șarpele numit Barnevernet.

Se fac afaceri pe bani mulți cu copiii „protejați”, iar părinții plâng neputincioși. Aude cineva? Barnevernet a și pierdut la CEDO, dar prea puțin, având în vedere numărul mare de procese.

Așa că Barnevernet continuă să-și depună „ouăle” ideologice în cuiburile ONG-urilor plantate peste tot. Sună cunoscut? Da, pentru că sunt și în România. În Bulgaria deja scot pui. De altfel cele 152 de ONG-uri de la ei, cu finanțare externă, au propus încă de anul trecut o „strategie națională” care prevede că:

„-toți părinții sunt incompetenți și incapabili și sunt potențiali abuzatori pentru copiii lor (psihic și fizic)
-numai statul și ONG-urile au dreptul de a decide cu privire la copii și copiii se vor dezvolta în mod corespunzător și vor prospera numai sub îngrijirea experților.”

De aici până la schimbarea legislației n-a mai fost decât un pas, iar bulgarii s-au trezit în fața unor decizii de genul:
-echipe de polițiști, psihologi și asistenți sociali pot intra în casă fără ordin judecătoresc, luând copiii chiar și numai pe baza unor denunțuri anonime.
-pot fi dați spre adopție în întreaga lume, fără ca familia biologică să mai știe ceva de ei (datele personale vor fi modificate).

Astfel de cuiburi numite ONG-uri, în care Barnevernet a depus ouă, sunt și la noi. Ce facem? Așteptăm să iasă puii prin legi smintite, ca în Bulgaria? Prin legea divină copiii au fost încredințați părinților, care i-au primit ca binecuvântare.

Părinți, protejați-vă copiii de „protecția” otrăvită. Protestând împotriva cuiburilor. Demontându-le.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 3 octombrie 2019