La moara lui Felix

„Banatu-i fruncea” spun și acum, cu făloșenie, bănățenii, folosind un dicton din străbuni. Or fi știind ei de ce. Iar Timișoara este, evident, steaua din frunte. Sau moțul. Pentru că este capitala acestei provincii.

Timișoara este orașul proeminent prin tot ce are. Prin frumusețea sa de ”oraș al rozelor”, prin spiritualitatea sa și prin istorie. Aici trăiesc în armonie etnii cu participare numerică consistentă.

Dar istoria recentă leagă în mod deosebit numele orașului de Revoluția din 1989. Pentru că de aici a început, iar Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism. Momentul este înălțător și emoționant, iar în memorie vor rămâne vii imaginile cu mii de timișoreni care se rugau îngenuncheați în stradă. Dar și sloganul de atunci: „Există Dumnezeu!”

Orașul de pe Bega a găzduit în anul 1991, în premieră în România, Marșul Învierii. Pentru că tot ne-a obișnuit Timișoara cu premierele sale istorice remarcabile. Așadar, despre acest oraș cultural, doar de bine. Cu bulina aferentă.

Asta până de curând. I-am înțeles deschiderea spre nou, spre progres, dar ceea ce se întâmplă acum la Timișoara cu această săptămână „Pride” (mândrie), nu mai este lăudabil. Nu mai este deschidere, ci o cedare în fața manipulării. Pentru că ceea ce se întâmplă nu este strict despre homosexuali, ci agresivitatea militanților „leghebete”.

Acești militanți, aparținând unui program de smintire a normalității, se folosesc de homosexuali pentru a crea confuzie, pentru a destabiliza. Cine este în spatele acestui program? Cum reușește o minoritate nesemnificativă numeric să se impună în acest fel, încât să primească girul forurilor timișorene (Primărie, Universitate, etc)? Și ce fac timișorenii, în marea lor majoritate creștini?

Știm că lucrurile nu se vor opri aici, dar nici nu putem tăcea. Și nu este vorba de „homofobie”, ci de apărare în fața acestui asalt împotriva normalității. A voii lui Dumnezeu. Homosexuali au existat dintotdeauna și vor exista. Să ne rugăm pentru ei și vindecara lor. Dar aici este vorba de un plan mai amplu, orchestrat de forțele întunericului.

Ne-am obișnuit să știm că aceste lucruri se petrec undeva departe de noi, dar iată-le și-n ograda noastră. Acum, la Timișoara. Dragi timișoreni, de data asta „nu vă laud”, vorba apostolului Pavel. Această „Pride” nu-i motiv de mândrie. Ba, dimpotrivă!

Și, cu părere de rău, îmi retrag și bulina oferită. Trebuia să lupți. Așteptăm vești bune. Ca să rămâi „fruncea”.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 7 iunie 2019

„Ba în luptă, că-i mai dreaptă”, spuneau eroii basmelor noastre atunci când, conflictul fiind inevitabil, erau provocaţi să-şi aleagă armele. Era o oarecare nobleţe în felul de a aborda lupta, deşi cu adevărat nobilă e…pacea! Dar nu în orice condiţii.

Mă îndoiesc că în Israel a avut loc, zilele astea, un astfel de dialog, înainte ca asupra teritoriului său să se lanseze din Gaza peste 400 de rachete. Situaţia este de multă vreme tensionată în zonă şi izbucnirea recentă nu e ceva nou.

„Filmul” evenimentelor a fost acesta: Israelul a impus o blocadă în Gaza pentru a stopa, spun ei, traficul de arme. Nemulţumiţi, cei din Gaza au început un protest, în timpul căruia un palestinian înarmat a deschis focul, rănind doi soldaţi israelieni aflaţi la graniţă. Israelul a ripostat energic, prin atacuri aeriene, fiind ucişi doi militanţi Hamas. Alţi doi palestinieni au fost ucişi în schimbul de focuri de la graniţă.

Aşa a început. Urmarea? În timpul înmormântării militanţilor Hamas, s-a declanşat atacul cu rachete asupra Israelului. Peste 400! O parte au fost interceptate de scutul antirachetă din Israel. Armata israeliană a răspuns cu raiduri aeriene. Bilanţul, 7 morţi şi 47 de răniţi. Dureros.

Poziţia oficială a Administraţiei Trump este: „SUA sprijină ferm dreptul Israelului de a se apăra şi facem apel la comunitatea internaţională să facă acelaşi lucru.” (Jason Greenblatt)

Nu este singurul loc „fierbinte” de pe Terra, dar evenimentelor de aici trebuie să le acordăm o atenţie deosebită, pentru că e vorba de împlinirea profeţiilor şi de vremea sfârşitului. Adică de venirea Domnului.

Ce ne mai rămâne de făcut este să ne pregătim, urmând şi acest îndemn al Scripturii: „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!” (Psalmii, 122:6) De altfel, este vorba despre cetatea pentru care Isus a plâns, şi care poartă în numele său, ca pe un blazon, pacea (shalom).

Simion Felix Marţian
Vulcan, 9 mai 2019

“Şoc în lumea modei”, “Doliu în lumea modei”, titrau paginile de ştiri. Recunosc că pentru mine această lume a modei este un univers paralel, care nu-mi stârneşte deloc interesul. Dar moartea într-un accident îngrozitor a unui bărbat de 43 de ani m-a înfiorat. Şi am ajuns la această ştire pentru că se insista asupra disputei cu Biserica.

Răzvan Ciobanu, cunoscut creator de modă, a murit într-un accident de maşină ale cărui cauze sunt deocamdată învăluite în mister. Nu e greu să ne imaginăm durerea sfâşietoare a celor apropiaţi. Şi era singur la părinţi. Dar oricât ar fi durerea de profundă, lucrurile trebuie să meargă pe făgaşul lor. Aşa că, în mod firesc, urma înmormântarea.

Dar, fapt la care nu se aşteptau, un preot le-a spus că decedatul nu poate fi înmormântat “creştineşte”, având în vedere orientarea sexuală a acestuia şi faptul că ar fi declarat în repetate rânduri că el “nu este fiu de Dumnezeu”.

Nu ştiu dacă este doar opinia preotului sau dacă este poziţia oficială a BOR, dar dacă este poziţia Bisericii, o înţeleg şi…n-o înţeleg. O înţeleg, pentru că trebuie să existe un regulament, un statut după care funcţionează, şi regulile lui se aplică pentru toţi cei care apelează la serviciile ei.

Şi n-o înţeleg atunci când refuzul înmormântării este susţinut prin invocarea păcatului celui decedat. Păi, dacă nu îngropăm pacătoşi, nu văd pe cine am putea îngropa, pentru că îngerii n-au nevoie de astfel de servicii.

Pe de altă parte, e greu să-i înţelegi şi pe cei care trăiesc departe de Biserică, nu doar ignorând-o, ci chiar sfidând-o, şi la sfârşit apelează la serviciile ei. Poate din dorinţa de a mai rămâne în lumina reflectoarelor, unde un sobor de preoţi…dă bine. Ceva de genul : “şoul” continuă.

Înmormântarea a vut loc. Se pare că s-a ajuns la un consens, sau, mai degrabă, un compromis. A fost o împăcare cu Biserica. Dar cu Dumnezeu?

Tragicul sfârşit al acestui bărbat este resimţit dureros de cei din jurul său, dar rănile lor se vor cicatriza. Tragedia, însă, nu s-a sfârşit, căci rămâne întrebarea: Dacă nu suntem pregătiţi nici pentru întâlnirea cu Biserica, cum ne vom întâlni cu Dumnezeu?

Căci îndemnul Scripturii este: “Pregăteşte-te să-L întâlneşti pe Dumnezeul tău!”(Amos, 4:12).

Simion Felix Marţian
Vulcan, 3 mai 2019

N-am scris tragedii, dar nu cred să fie greu. Îţi struneşti fantezia şi creezi personaje cărora le trasezi destinele. Mai greu e să scrii DESPRE tragedii. Despre cele reale. Nu poţi să scrii cu detaşarea celui care scrie procese verbale, atunci când e vorba de sute de vieţi curmate. Când încă eşti sub puternica impresie a imaginilor care au inundat internetul ca un talaz dureros.

Scena: Sri Lanka. Acţiunea: atac terorist sinucigaş. Bilanţ: 359 morţi ( dintre care 45 copii) şi circa 5oo de răniţi. Aceasta e matematică, dar inimii nu-i poţi servi aşa ceva. Pentru că fiecare OM cuprins în aceste cifre constituie o dramă. Dureroasă.

Dincolo de cifre e durerea sfâşietoare. Şi marea de lacrimi. Plângem cu ei, plângem pentru ei. Şi ne rugăm. Dar nu putem să nu vedem scena în ansamblul ei. Un război dus împotriva Adevărului. Adică a lui Cristos. Şi a celor ce sunt ai Lui.

A fost aleasă întâmplător ziua de Paşte? Nicidecum. E sărbătoarea Învierii, evenimentul care a generat, de altfel, creştinismul. Şi împotriva creştinismului se luptă. Dar se vorbeşte doar despre „victime” şi „atentatori”. Poate că nu e „corect politic” să se spună că este atacul furibund, plin de ură al islamului. Dar conceptul neomarxist al „corectitudinii politice” este făcut din zale de lanţ. Este politica pumnului în gură. Oricum, ISIS şi-a revendicat atentatele.

Oare chiar nu se vede amploarea persecuţiei de care au parte creştinii în acest mileniu trei? Păpuşarii lumii, cei care trag sforile în politica mondială, sunt în zona „creştină” a planetei, dar interesele lor sunt altele. Şi slujesc altcuiva, pentru că nu există neutralitate .N-ar trebui să ne mire, ştiind că „sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape” (1Petru, 4:7), iar acestea sunt semnele venirii Domnului.

Sri Lanka putea să ne rămână în atenţie doar ca o dorită destinaţie de vacanţă, dar a fost îndoliată- iată!-de această cumplită tragedie. Imaginile cu un convoi de sicrie sunt sfâşietoare. Vulcanul urii a erupt în ziua în care se sărbătorea Învierea. Sărbătoarea dragostei divine. Şi ne întrebăm din nou: întâmplător?

Cristos, Domnul Păcii, are un singur duşman, iar cei care luptă împotriva Lui sunt acoliţii acestuia. Declaraţi sau nu.

Doamne, îndură-Te şi lasă mângâiere Ta!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 26 aprilie 2019