La moara lui Felix

Ai faultat urât, Barnevernet. Ești rugat să părăsești terenul. Sună, oricum, mai bine decât „ieși afară!” N-a fluierat arbitrul? Știu. Federația de la Oslo tace? Și asta știu. Dar tu nu auzi publicul? Nu auzi tribunele din toată Europa, dar și din America? Nici tribunele din Asia și Australia? Un jucător fără public e mort, indiferent de poziția vreunei federații.

Se pare că nu e jocul tău, Barne. (Pe la noi se folosesc nume de alint pentru jucători. Chiar și când nu ne plac.) N-ai fost antrenat pentru jocul de-a „protecția copilului”. Ai apărut pe teren ca un jucător de sumo care se trezește la un campionat de gimnastică artistică.

Îți sugerez să te apuci de dresură de rechini. Poate s-ar dovedi utili toți psihologii tăi cibernetici. Cei cu gândirea pe diode. Și fără sentimente. Când un astfel de psiholog îți spune că unui copil îi este mai bine undeva, aiurea, decât lângă părinți, e grav. Un astfel de pion al tău este ori tâmpit, ori nebun, ori de o răutate diabolică.

E timpul să te retragi la vestiar, Barne. Să-ți schimbi echipamentul cu sacul și cenușa căinței. Ai faultat urât, și dacă încă mai ignori publicul care te huiduie, nu poți să-L ignori pe Dumnezeu. Vei fi fiind tu ateu, dar cred c-ai auzit vorbindu-se de „lumina ochilor Lui” (Biblia, Zaharia 2:8). De care te-ai atins.

Când penalizează Dumnezeu niciun sistem nu-ți poate sări în ajutor. Și ustură.
Reorientează-te, Barne, spre alt sport, sau învață să joci. Învață că interesul copilului (nu superior ci absolut) este să crească lângă părinți. Și joacă fără să faultezi.
Dumnezeu să te lumineze!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 11 ianuarie 2016