Când rătăceşti la vest de sentimente
Şi amurgeşti mereu, uitându-ţi zorii,
Trasezi meridiane iluzorii
Pe longitudini veşnic repetente.
În căutarea vie a culorii
Şi a simţirilor adânci, ardente,
Busolele sunt insuficiente,
Iar hărţile devin contradictorii.
Dar este-un apogeu plin de lumină,
Al plăsmuirii punct şi-al devenirii,
Şi-aceasta este dragostea divină!
Şi astfel punem capăt rătăcirii,
Mergând spre-mpărăţia ce-o să vină,
Ghidaţi de Dumnezeul mântuirii!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 7 septembrie 2018
La moara lui Felix 