Cu Adam şi Eva la referendum

Lum 1a

Istoria Creaţiei e fascinantă. Atunci când nu o vezi ca pe o poveste, ci aşa cum este: revelaţie divină! Dumnezeu a zis „Să fie!”, şi s-a înfăptuit.

Nu întâmplător, plăsmuirea omului este diferită de restul creaţiei. Aici, Dumnezeu nu a folosit doar Cuvântul înfăptuirii, ci l-a modelat El Însuşi, suflându-i apoi „în nări suflare de viaţă”. L-a creat după chipul Său, punând în el forţă creatoare. Creativitate.

Omul constituie astfel încununarea lucrării de creaţie divină, fiind şi singurul element din întreaga zidire asupra căruia Dumnezeu revine. „Domnul Dumnezeu a zis: <<Nu este bine ca omul să fie singur >>” (Geneza 2:18) Şi Atoateziditorul a făcut FEMEIA. Pe Eva, care urma să-i fie omului, lui Adam, „un ajutor potrivit”. “Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: <<Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l!>>” (Genesa 1:28)

Dumnezeu a instituit, deci, familia. De-a lungul timpului, omul a trăit în acest univers al lui, şi fie că I-a slujit lui Dumnezeu, sau s-a răzvrătit, fie că L-a ignorat cu bună ştiinţă sau a trăit în bezna necunoaşterii, şi l-a conservat, apărându-l.

Asta până de curând, când a dat-o pe sminteală. Nu suntem surprinşi, ştiind că diavolul îşi va intensifica atacurile în vremea din urmă, dar nu ştiu ce explicaţie ar găsi cei care refuză să creadă în lupta spirituală. Cum ar putea explica, scoţând din ecuaţie duhurile întunericului, că o minoritate absolut nesemnificativă din punct de vedere numeric, se impune în faţa majorităţii covârşitoare? Pentru că nu sună bine nici matematic nici…democratic.

Încă mai avem acces la pârghiile democraţiei, prin vot, şi sperăm să nu fie doar amăgire. De aceea, dragi români, toţi cei care sunteţi născuţi dintr-o MAMĂ şi-un TATĂ, care aţi conceput COPII sau urmează s-o faceţi, haideţi la vot. Pentru a asigura un climat sănătos de dezvoltare urmaşilor noştri.

Haidţi la vot! Vor fi acolo Adam şi Eva. Ion şi Maria. Gheorghe şi Floarea. Vor fi acolo toţi cei care vor ca familia să rămână ceea ce ea este de milenii. Ceea ce a hotărât Dumnezeu.

Simion Felix Marţian
Vulcan, 11 septembrie 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s