Democrație „made în China”

DSC_0937

Istoria recentă a Hong Kong-ului este uimitoare. Aflat în administrare britanică, a urcat vertiginos în top, ocupând poziții fruntașe la traficul aerian, cel maritim, schimburi comerciale. Orașul cu 7 milioane de locuitori, centru financiar internațional, mai este în top 10 la modernitate și pe locul 2 (după New York) la numărul de miliardari.

Transferul de suveranitate către China, în anul 1997, în urma expirării concesiunii britanice, părea greu de realizat. Se întâlneau două sisteme incompatibile: comunismul chinez, îngust și rigid, cu democrația de tip occidental. Soluția a fost una de compromis: o țară, două sisteme. Li se garantau astfel locuitorilor din Hong Kong aceleași libertăți de până atunci, pentru următorii 50 de ani.

China consideră însă că orașul cosmopolit, cu relațiile și deschiderea sa spre Occident, constituie o breșă în sistemul său de securitate. De aceea a lansat încă de anul trecut un proiect de lege în acest sens, urmând ca, pentru securitatea întregii țări, să fie aplicată și în fosta colonie britanică.

Proiectul a fost întâmpinat cu manifestații de protest de mare amploare. China continentală nu este împresionată, și în această săptămână, Congresul Național al Poporului a adoptat controversata lege. Altfel spus, se va institui un control riguros în toate activitățile din Hong Kong. Adică, adio democrație!

Vor urma îngrădiri ale libertăților democratice, dar și represalii împotriva opozanților. Cum ar fi manifestanții de anul trecut. Ce se va întâmpla cu creștinii din Hong Kong în noile condiții? Ei bine, vor fi tratați ca cei din partea continentală a Chinei.

În China este o Biserică oficială, autorizată de stat și strict controlată, dar este și una subterană, care se sustrage monitorizării comuniste. Și mai există persecuție. Aceasta îi așteaptă pe creștinii din Hong Kong. Și au mai participat și la protestele de anul trecut. Ba chiar au făcut din cântecul lor „Cânt aleluia lui Isus” imnul neoficial al mișcării de protest.

Aceasta este „democrația” chinezească, și va fi greu de digerat pentru locuitorii din HK. Când vorbim despre libertatea de credință, însă, pare-se că și democrația occidentală ațipește. Căci lanțul se strânge. Da, e un semn.
Domnul să ne dea putere în apărarea credinței. Și să ne rugăm pentru credincioșii din Hong Kong.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 28 mai 2020

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s