Cu Evanghelia… „pe mute”

DSC_7012

Ca să definești stările „de urgență” și „de alertă” nu e tocmai ușor. Trebuie analizate punct cu punct hotărârile legiuitorilor rămase în picioare în urma dezbaterilor, comparate, disecate. Și apoi apreciat în ce măsură cea de-a doua aduce relaxarea mult dorită. Căci azi e ziua cea mare, ziua așteptată.

Ceea ce presa evită să sublinieze este că o mare parte a populației așteaptă, de la această relaxare a măsurilor de restricție, redeschiderea locașurilor de cult. Reluarea activității bisericilor, a programelor religioase. Iar măsurile impuse nu sunt tocmai îmbucurătoare.

Slujbele religioase se vor putea ține doar afară. În curtea bisericii. Oare s-a avut în vedere prognoza meteo? Sau faptul că multe biserici nu au nici măcar parcare, darămite… curte. Că se intră direct din stradă. Se pare că nu este considerată o activitate prioritară. Deși este VITALĂ!

Nu ne mai putem îndoi că cei ce vor să reducă Evanghelia la tăcere se folosesc din plin de situația creată. S-au bucurat oamenii de transmisiuni religioase live sau reluări on-line, dar se încearcă și oprirea acestora. Punere lor „pe mute”.

În această săptămână, pe 12 mai, Facebook a blocat pagina Prodocens Media în timpul unei emisiuni cu tema „Creștinii față în față cu politicile și ideologiile anticreștine”. Fără nicio explicație. Iată ce spune Cătălin Vasile, cel care administrează această platformă: „N-am crezut că se va ajunge la acest nivel când un live transmis din studioul Prodocens Media să fie oprit chiar în momentul desfășurării și mai ales să-mi fie tăiat accesul total la contul personal și la paginile pe care le administrez, totul fără nici un mesaj de avertisment sau o explicație.”

Dacă nici măcar nu se sinchisesc să dea explicații, cu siguranță în spatele lor sunt „greii” ideologiei neo-marxiste. Și Cătălin Vasile mai adăuga: „Probabil subiectele pe care le discutăm nu sunt tocmai pe placul unora dintre activiștii neo-marxiști care în mod temeinic ne raportează postările în fiecare zi.”

Va fi tot mai greu să trăiești credința și s-o mărturisești. Dar este cert că Biserica lui Cristos va rămâne vie, chiar dacă se vor închide clădiri, se va impune izolare și distanțare și, mai nou, vor fi „tăiate” microfoanele. Vor fi puse pe mute.

Isus a zis: „Dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” (Luca, 19:41) El nu se lasă fără mărturie, iar cei ce umblă la sonor nu știu împotriva cui luptă.
Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă! (Psalmii, 118:25)

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 15 mai 2020

Un gând despre &8222;Cu Evanghelia… „pe mute”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s