La moara lui Felix

Căderea Constantinopolului a fost una dintre cumpenele marcante ale istoriei, una dintre „orele astrale ale omenirii” cum avea să se exprime Stefan Zweig în cartea sa având acest titlu. Aceasta se petrecea în anul 1453, iar strălucitoarea capitală a Imperiului Roman de Răsărit a devenit Istanbul, capitală a Imperiului Otoman cuceritor.

Printre comorile arhitecturale ale orașului, la loc de cinste, având întâietate, era Catedrala Hagia Sophia, a cărei construcție a fost finalizată în anul 537, în timpul domniei lui Iustinian I. Impresionat de grandoarea construcției, Mehmed II nu recurge la demolarea ei, ci la schimbarea destinației. Și astfel Catedrala strălucitoare, măreț simbol al creștinismului timp de aproape un mileniu, a devenit moschee.

Și pentru a corespunde noii destinații, i s-au adăugat patru minarete. Timp de aproape o jumătate de mileniu aici a fost loc de închinare pentru musulmani, până în anul 1935, când Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, a transformat-o în muzeu. A fost o măsură înțeleaptă, o abordare conciliantă, astfel că de frumusețea mărețului edificiu au putut să se bucure turiști din lumea întreagă, indiferent de religie.

Dar recenta hotărâre a președintelui turc Erdogan îi va reda statutul de moschee! De ce? Greu de răspuns. Se speculează doar că ar vrea să abată atenția poporului de la criza economică. Dar gestul său gratuit,  de buldog care-și marchează teritoriul, este un afront adus lumii întregi și poate afecta relațiile internaționale.

Nu ne așteptăm la reacții de împotrivire din partea UE, pentru că Europa „creștină” își închide ea însăși bisericile, sub avalanșa adusă de noul trend marxist. Dar SUA? Dar Rusia ortodoxă? Pentru că Erdogan nu a recurs la această măsură din nevoia de spațiu de închinare. A făcut-o doar sfidător.

Am subliniat și cu altă ocazie că e nevoie de creștinism real, de credință sinceră, mai mult decât de clădiri. Dar tocmai această credință, șubrezită vizibil, se află între atacul islamului dinspre est și al ateismului marxist dinspre vest.

Nu elogiem nici construcții, nici constructori, rămânând doar la aspectul spiritual al problemei. Și este dureros să constatăm cum creștinismul este într-un declin fără precedent. Acest lucru ne amintește de cuvintele Mântuitorului: „Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?” (Luca, 18:8)

Da, mântuirea este personală, dar nu putem rămâne indiferenți la ceea ce se întâmplă. La mântuirea semenilor. „Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa, 22:20)

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 16 iulie 2020