Triumful Vieţii

„Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.” (Ps.36:9)

Eu nu văzusem nicio dimineaţă,
Din cele câteva de la-nceput,
Când proaspătului chip făcut din lut
Tu îi suflai în nări un duh de viaţă.

Am tresărit în mâinile-Ţi divine
Şi cu ce-aveam de Tine-n mine pus
M-am luminat şi-am înţeles supus
Că viaţa izvorăște de la Tine.

Cu ceea ce-am primit, căci viaţa dar e,
Am curs prin mii de dimineţi şi seri,
Până la ceasul Sfintei Învieri
Când Viaţa a ieşit biruitoare.

Acolo viaţa s-a-ntâlnit cu Viaţa
Şi s-au unit în chip armonios,
Iar eu am înţeles că în Cristos
Eternităţii pot să-i scriu prefaţa.

Din ceruri, Doamne, viaţa mi-a fost dată
Când îi dădeai ţărânii chip ceresc,
Şi dacă lângă Fiul Tău trăiesc,
Cu El m-ascund în Tine, Sfinte Tată.

Simion Felix Marțian

Poezia dă titlul volumului de versuri apărut în anul 2013 la Editura „Metanoia”, Oradea

Sonetul primei brume

Stau faldurile toamnei peste lume
Cu frunze strânse-n hohotul gălbui,
Căci ard intens făcliile-n gutui
Și ferecă în aur noi albume.

Dar când răcoarea parcă face pui
Și-aduce-nfrigurarea primei brume,
Viața-n verde trece la postume,
Iar arborii, cu-argint, devin statui.

Cu brumă-n jur și uneori... pe cord,
Simțim, Părinte, vremii orice toană
Ca suflu rece de-nghețat fiord.

Dar dă-ne câte-o vară indiană
Cu toamna vieții în deplin acord,
Să ne-ncălzim cu flori de neprihană.

Simion Felix Marțian
Siegen, 4 octombrie, 2024