Pe albul filei, adăpat de gând,
Condeiul lasă azuria-i rază
Să curgă vie în cuvânt și-n frază,
Și rouă-n muguri de poeme dând.
Nu este el acel ce sonetează
Dar își urmează drumul rând cu rând,
Că pare de metafore flămând,
Și plin de importanța lui... vibrează.
Sunt un condei în mâna Ta, Divine,
Când cu iubire Tu prin mine scrii
Poemul sfânt al vieții care vine.
Vreau să Te simt cu mine-n poezii
Ca eu, lăsându-mă purtat de Tine,
Să scriu în inimi dor de veșnicii.
Simion Felix Marțian
Vulcan, 30 octombrie 2026
