Pe ghergheful lumii pâlpâie târziul Și, scâncind, culoarea tremură și ea, Ca o ghilotină cade cenușiul Retezând speranța de-a se înziua.
Parcă sărbezirea le-a cuprins pe toate Și s-au stins arome și-au pierit culori, Vatra ne oferă focuri înghețate, Noi ducând troiene mari la subsuori.
Lumea e bolnavă fără Tine, Doamne, Căci iubirea-n oameni pare că s-a stins, Viața însăși este un șir lung de toamne Gâlgâind cu ploaie, parcă, înadins.
Clipele pulsează-n clocot de lumină Doar prin Tine, Doamne, și prin harul Tău, Când îi pui trăirii aură divină Cu scântei țâșnite din sfântu-Ți ilău.
Împletim din zile preambulul slavei, Dar purtăm în inimi blocuri de iglu, Dă-ne sentimente de culoarea lavei Căci iubire, Tată, ești și fi-vei Tu.
Și aprinde-n oameni dragostea ca focul, Flacăra trezirii fiind un trofeu, Iar în inimi calde să-și găsească locul Dorul de vecie, dor de Dumnezeu.
Mă țin de coama frazei când pe valuri Îmi scriu incandescentul manifest, Strigând spre nord și sud, spre est și vest Spre cei ce se sfidează de pe maluri.
De ce nu-s punți? – mi-e țipătul funest, Când am putea, cu-aceleași idealuri, Să împletim sub ale zilei voaluri Un pod din „noi” spre „voi” în mod onest.
Din cer ne-ai dat, Părinte,-un râu divin Cu undele cunoașterii de Tine, Dar fără punți mai mult ne învrăjbim.
Din mal în mal, pe apele-i senine, Un pod ne-ar trebui, către sublim, Făcut din setea de celest și bine.
Dacă „sângele martirilor este sămânța creștinismului”, putem spune de-al lui Ștefan că a udat o brazdă însetată și fertilă, dând un rod bogat. Știm, din cele relatate de Luca în Fapte (cap 6-7), că a murit ucis cu pietre, în urma unui simulacru de proces.
Derulând evenimentele, nu ne este greu să ne formăm imagini clare despre cele două părți: acuzat și acuzatori. Despre acuzatorii lui Ștefan, aflăm: „au pus la cale niște oameni să zică…”(6:11), „Au întărâtat norodul, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el…”(v 12), „au scos niște martori mincinoși…”(v13)
Dar și: „scrâșneau din dinți împotriva lui”(7:54), „au început să răcnească…s-au năpustit asupra lui”(v 57). Iar în final, „L-au târât afară din cetate și l-au ucis cu pietre”(v 58)
Care este imaginea acuzatului? Iată: „fața lui li s-a arătat ca fața de înger”(6:15), „și-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”(v 55). Iar la urmă: „a îngenuncheat și a strigat cu glas tare: <<Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta!>>”(v 60)
Lucrurile sunt limpezi, iar vinovăția acuzatorilor este evidentă.Pentru asta, în tribunalul lui Dumnezeu vor sta în boxa acuzaților. Dar dincolo de ceea ce vedem a fi binele și răul, mai este o a treia poziție, prin atitudinea unui personaj care apare în versetul 58: „Martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.”
Ca să se poată desfășura în agresivitatea lor, au renunțat la o parte din haine, pe care nu le puteau lăsa, însă, la întâmplare. Iar Saul, cel care avea să devină apostolul Pavel, s-a oferit să le păzească hainele. N-a dat cu pietre!
Era Saul mai puțin vinovat? Nicidecum, pentru că, după transformarea lui, el însuși și-a recunoscut vina: „atunci când se vărsa sângele lui Ștefan, martorul Tău, eram și eu de față, îmi uneam încuvințarea mea cu a celorlalți…”(Fapte, 22:20)
Ne ascundem adesea în spatele declarației „N-am dat cu piatra!”, ignorând vinovăția care se ascunde în umbra pasivității. A nu lua atitudine, înseamnă în multe situații a încuviința. Și este condamnabil.
În lupta dintre BINE și RĂU nu este neutralitate. Pasivitatea nu ne situează în afara câmpului de bătălie, ci în tabăra…răului. Așadar, mereu în lumină, cu Cristos. Luptând pentru Adevăr.
Citeşti în mine, Doamne, ca-ntr-o carte Căci înainte-Ţi nu-i nimic ascuns, De ochiul Tău nimic nu-i prea departe Şi nici măcar vreun ciob de gânduri sparte Nu poate-avea taine de nepătruns.
Mă răsfoieşti cu interes, Părinte, Pe care nu vrei să-l disimulezi, Dar când găseşti greşeli printre cuvinte Sau intriga din carte-i prea fierbinte, Te văd cum, lecturând, Te întristezi.
Nu-s, Doamne, tocmai cartea potrivită Pentru lectura care Ţi-o doreşti, Dar corectată şi retipărită Această carte poate fi primită Pe rafturi în biblioteci cereşti.
Rescrie, Doamne, frazele greşite, Refă capitole întregi, sau părţi, Dându-le alte titluri, inedite, Dar vreau să figurez la „favorite" Pe lista Ta cu numeroase cărţi.
Citeşti în mine ca-ntr-o carte, Tată Şi urmăreşti cu degetul pe rând, Când vezi greşeli le strângi într-o erată Să fiu o carte bună, corectată, Sfinţit de Tine-n faptă şi în gând.
Citeşti ca într-o carte, Doamne,-n mine, O carte ce-n iubire renăscu Scrisă cu pana dragostei divine; Citeşti în mine, Doamne, despre Tine Căci personajul principal eşti Tu.
Vulcan, februarie, 2008 Din volumul „Triumful vieții”, Ed Metanoia, Oradea 2013
Mă pregăteam să „atac” o filă nouă în word, pentru… meditația de miercuri, când am constatat cu uimire că lipsește rigla (ruler) din pagină. Se poate scrie și în absența riglei, important e să ai „ce”. Și „cum”. Dar nu am făcut-o. Simțeam că nu am control asupra paginii. Adică a scriiturii mele. De ce, mă întrebam, pentru un eventual ultim cuvânt să mă azvârle pe pagina următoare? Cu ajutorul riglei îmi făceam loc, iar gândurile MELE se așterneau acolo unde voiam EU.
Îmi aminteam că mi s-a mai întâmplat, dar nu și cum se rezolvă. Ce-i de făcut? Apelezi la generația care a crescut odată cu computerul. Și când ai copii…
Mi s-a cerut să cedez controlul asupra computerului, prin programul necesar (fiind departe), și am făcut-o. Dar am simțit, pentru o clipă doar, un oarecare discomfort. Eram în familie, eu eram acolo și totul era în beneficiul meu. Și, oricum, în computer nu este nimic secret. Scrierile mele sunt publice (în cărți, reviste, bloguri), ca și o mică parte din zecile de mii de fotografii adunate prin stocări zilnice. (Vivat Nikon!)
Așadar, oricine se poate „plimba” prin computerul meu fără să-mi dea emoții. Și, totuși, a fost clipa aceea. Mă gândesc la ea și sunt… mulțumit. Aceasta este vigilență. Nu era niciun pericol în acest caz, dar nu poți încredința controlul fără să te gândești. Controlul asupra gândurilor, trăirilor… Asupra ta.
Problema s-a rezolvat, dar meditația mea a rămas agățată de acest subiect. Control. Manipulare. Atât de prezente în lumea noastră. Îmi amintesc de felul în care visam la democrație, trăind în comunism. Am fost revoluționar, doream schimbare și, în mod deosebit, să votăm după bunul plac. Toate au venit, la pachet cu dezamăgirile. Oare câți mai cred astăzi, ținând ștampila ca pe un trofeu, că aleg candidatul potrivit? Cel pe care-l doresc. Fără să înțeleagă că îl văd potrivit pentru că așa li s-a sugerat în mod perfid. Eficiența manipulării prin mass media este cunoscută. De aceea se dă bătălia pe trusturile de presă. Și aceste practici se întâlnesc în toate domeniile de activitate.
Dar dacă putem trăi, totuși, încercând să le ignorăm, există un domeniu în care lipsa vigilenței, cedarea controlului, ne afectează nu doar viața ci și veșnicia. Și acesta este cel spiritual. Începând de la controlul oamenilor asupra deciziilor noastre, până la stăpânire diabolică asupra minții.
Numărul celor total dezinteresați de componenta spirituală a ființei, cea eternă, este tot mai mare. (Cândva, îngroșam și eu acest număr) Iar manipularea este prezentă și aici. Dacă un om are o experiență deosebită, o revelație care să-l apropie de Dumnezeu, este suficient dușul rece oferit de cei din jur: „Numai proștii cred în Dumnezeu.” Și nimeni nu vrea să treacă drept prost. De aceea formula „numai proștii” dă rezultate în campania electorală, la mitinguri, etc. Și oamenii merg în direcția dorită de cei „deștepți”.
Dar chiar dacă au trecut de acest prag, căutând să se apropie de Dumnezeu, oamenii nu sunt în siguranță. Pentru că sunt credincioși și „credincioși”. Și pot primi o porție de manipulare și în mijlocul fariseilor. Devin, astfel, luptători pentru „adevăr” din ceea ce li s-a spus, fără să cunoască Adevărul. Soluția este vigilența, ancorarea în Cuvânt și, cu precădere, încredințarea controlului in mâna lui Dumnezeu. Pentru călăuzire în lumină. Apostolul Pavel le scria credincioșilor din Corint: „Noi demolăm argumentele și orice înălțime care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu și orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.” (2 Corinteni, 10:5) Am folosit o traducere actualizată (VBD 2007), pentru cei mai puțin familiarizați cu limbajul biblic.
Chiar cunoscând Cuvântul, este dificil de ținut frâul drept în mijlocul atâtor tentative de manipulare. Soluția este să i-L încredințăm lui Dumnezeu. Pentru că El ne oferă și protecție și ghidare în siguranță spre destinația stabilită de El.
Doamne, vreau controlul Tău, nu al oamenilor, asupra vieții mele!
Pe scena lumii ies prea des la rampă Orori ce nici măcar nu se fardează, Negarea e în fiecare frază Și umbrele se-nghesuie pe lampă.
Grotescul bate pasul de paradă În cor lătrat de note fără lesă, Și pare c-a pierdut orice adresă Această insolită mascaradă.
Mi-e dor, însă, așa, un dor... ce doare, Să văd frumosul cucerind pământul, Fiindu-i și esența și veșmântul, Mi-e dor de frumusețea ca o stare.
Să-l știu prezent în vorbe și în gânduri, În gesturi și-n surâsuri delicate, Să-l văd în cărți, cu aripi avântate, Pe pagini scrise, „în” și „printre” rânduri.
Frumosul, miez și țel? Poate în vise, Spun scepticii pătrunși de îndoială, Dar eu, lăsând în suflet, cu sfială, Spre Dumnezeu ferestrele deschise,
Am înțeles că, generând frumosul Și oferindu-l cu luciri divine, Sunt printre noi azi oamenii de bine În care Și-a pus chipul Său Hristosul!
Se poate astfel decora planeta, Cu armonie de Eden în toate, Dacă vom rezona în unitate Și-I vom lăsa lui Dumnezeu bagheta.
