Acum când bate-n uşă noul an
Cu ale sale căi necunoscute
Pe al trăirii zbuciumat ocean,
Vă-ncredinţez, punând în vers elan,
În braţul Ocrotirii absolute.
Şi El-Olam, El veşnic Dumnezeu
Să vă-nsoţească-n toată alergarea,
Sprijin şi adăpost în ceasul greu,
Şi-al biruinţei minunat trofeu
Vă fie-n viaţă binecuvântarea!
Vă mai doresc experienţe noi,
Ca-n clipele când viaţa-i o pustie
Şi abandonul tuturor e-n toi,
Să ştiţi că ochii Celui ce-i El Roi
Vă însoţesc cu o privire vie.
În mâna lui Yehova Ţidkenu
Vă-ncredinţez, prin rugi, pe mai departe
Şi-atunci când cu-al minciunilor atu
Răuvoitori vor face din „da”, „nu”,
El este Cel ce face-va dreptate.
Iar când primejdii vor ieşi în drum
Şi-nsinguraţi vă veţi lupta cu teama
Să nu descurajaţi, nu, nicidecum,
Ci să rostiţi: ca orişicând, şi-acum
Domnul este aici, Yehova Shama!
Când zbuciumul lucrarea lui şi-o face,
Aşa ca-n viaţa fiecărui om,
Şi când neliniştea în suflet zace,
Eu vă doresc s-aveţi eterna pace
Din Cel ce-i pacea, Yehova Shalom!
Vă mai urez ca-n lipsuri, în necaz,
În tristă, dureroasă păgubire,
Drepţi să rămâneţi sub acest talaz
Ştiind, în cugetul de-a pururi treaz,
Că se va îngriji Yehova Yire.
În casă stând alături, cot la cot,
Să nu lăsaţi duşmani să treacă pragul,
Să-i biruiţi prin Domnul Savaot
Şi-apoi să ridicaţi sus, sus de tot,
Prin Cel ce e Yehova Nissi, steagul!
Şi dacă-n anul care va veni,
Vreo boală vă va-nnegura cărarea,
Să se îndure Cel din veşnicii,
Cel ce a fost, ce este şi va fi
Yehova Rapha, El e vindecarea.
La uşă-i Anul Nou cu-al său alai,
Primiţi-l deci cu sufletul cucernic
Şi-n casa voastră, ca-ntr-un colţ de rai,
Eu vă doresc să fie El Shadai,
Cel ce e Dumnezeu atotputernic!
Simion Felix Marțian
Mult trâmbițata teorie a genului a devenit fundamentul propagandei leghebetc. Curios, însă, că propaganda merge înainte chiar dacă fundamentul se clatină. Pentru că această teorie a fost numită „invenție ideologică” de însuși părintele ei, Cristopher Dummit, care își face astfel mea culpa.
Dar activiștii nebuniei generalizate merg înainte, fără a ține seama de protestele iubitorilor de adevăr. Și acțiunea lor… prinde. Contestat, necontestat, sexul se… fluidizează. Germania are în certificatele de naștere o a treia rubrică pentru sex încă din 2013. La doar șase săptămâni după progresista Australia. Această rubrică se va completa definitiv când persoana se va hotărî ce vrea să fie.
E greu să ne imaginăm ce mai poate trece prin mințile bolnave care inițiază astfel de mișcări. Pentru că- iată!- după ce credeam că le-am văzut pe toate, apare și vârsta… fluidă. Dacă sexul nu este reflectat de adevărul biologic, vârsta de ce ar fi. Ai vârsta pe care o simți, spun ei.
Un cetățean olandez a încercat în 2018 să-și schimbe legal vârsta, pentru că îl încurca în relațiile cu femeile. Avea 69 de ani și voia să i se treacă în acte cu 20 ani mai puțin. Pentru că așa se simțea. Cu siguranță nu era interesat de pensie, îmi zic eu cu umor amar. Atunci i s-a respins cererea.
Între timp lucrurile s-au mai schimbat. Am mai „evoluat”. Chiar așa, cine suntem noi să-i spunem cuiva câți ani are? Și iată că zilele trecute, în Mexic, Curtea Supremă de Justiție a Națiunii a aprobat dreptul persoanelor de a-și schimba data de naștere în documente oficiale ca drept fundamental la identitatea personală.
Dacă omenirea era până de curând în declin vizibil, acum este în cădere liberă. Este vremea deciziilor pentru eternitate.
Văzând toată această nebunie, orice om sănătos la cap se întreabă: Ce se va alege de copiii noștri? Și mai e o întrebare arzătoare: Cât vei mai tolera, Doamne?
Când timpul încă scârțâia-n țâțâni
Sub storul neguros de neiubire,
Zvâcnit-a doar o clipă a uimire
Istoria cu umerii bătrâni.
A fost momentul ei de strălucire,
Când tresăreau izvoarele-n fântâni
Și clipe se-mpleteau în săptămâni
Sub pași divini scriind cu nemurire.
Din iesle, spre Golgota și-Nviere,
Trecea al mântuirii Corifeu
Sădind iubirea care-n veci nu piere.Și, semănând cu flori acest traseu,
El a suflat apoi, ca adiere:
Iubiți-vă cum v-am iubit și Eu!
Simion Felix Marțian
Siegen, 10 decembrie 2021
„Dacă ignorăm faptul că Isus n-a fost alb, putem crede la fel de bine că Fecioara Maria avea barbă, de ce nu?”- au fost cuvintele ce însoțeau fotografiile care au făcut vâlvă în mediul virtual zilele trecute. Ele aparțin lui Ricardo Simonetti, reprezentant al parlamentului european pentru drepturile LGBT.
Acum când lumea creștină se pregătește să întâmpine Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, acest… și-atât a găsit cu cale să facă o ședință foto și să posteze fotografii în care apare în chip de Fecioara Maria (cu barbă) ținând în brațe Pruncul. O atitudine sfidătoare, pe deplin condamnabilă.
Dacă ar fi fost glumă, era una prostească. Dar… nu a fost. Atunci nu rămâne decât fie să fi fost tâmpit, fie să facă un act deliberat, dirijat, susținut. Nu am avut nefericirea să-l cunosc pe acest personaj toxic, dar mă îndoiesc că ar fi tâmpit. Așadar, cine stă în spatele acțiunii sale?
Ce om politic ar răni sentimentele religioase a sute de milioane de oameni, bătându-și astfel cuie în talpă? Asta ar fi sinucidere politică. Dar nu și în Europa post-democratică. Aici poți să aduci ofense majorității, dacă aparții micro-minorității favorizate. Adică scoasă „la înaintare” de propaganda marxistă.
Se pare că asta s-a urmărit. Să batjocorească creștinătatea și crezul creștin, așteptând reacții. Care, în mod firesc, ar apărea. Și apoi să se plângă, cât mai sonor posibil, că este atacat, adică… discriminat. De ce n-a încercat o astfel de măgărie cu musulmanii? Să vadă cum e când te pupă Kalashnikov.
Dar pantru că Pruncul, devenit între timp Christosul înviat, e gata să-l ierte, și creștinii îl vor ierta. Dar nu și la urne. El și politica celor ca el trebuie să aibă o dezaprobare consistentă. Pentru că Europa ÎNCĂ este creștină. Sau, nu?
Pregătiți-vă, cu pace în inimă, de Sărbătoarea care se apropie. Cât despre cei ca RS, să ne rugăm pentru ei, ca Dumnezeu să-i lumineze.
Părând un crâng de râset clopoțit,
Se-ntrec printre nămeți colindătorii,
Și-omătul sângerează cu bujorii
Aprinși pe chipuri coborând din mit.
Copii și fulgi în curgerea ninsorii,
Și pacea albă cu ecou șoptit,
Dau sens la „bine” și la „fericit”
Cum dă arcușul un temei viorii.
Ducând și „dalbe flori” și „leru-i ler”
Își toarnă-n clinchete de-argint solia
Ce arde ca o flacără în ger:
Aprindeți-vă-n inimi bucuria,
Cântând cu corul îngeresc din cer,
Căci, oameni dragi, ni S-a născut Mesia!
Simion Felix Marțian
Siegen, 3 decembrie 2021
Nu-mi era dor să scriu despre corectitudinea politică, acest concept neomarxist menit să ne otrăvească viața prin uzurparea normalității, dar Comisia pentru Egalitate a UE a… comis-o. Din nou.
În numele unei egalități prost înțelese, se recomandă evitarea folosirii cuvintelor „doamnelor și domnilor” și înlocuirea lor cu altceva. Încă nu s-a recurs la „dragi tovarăși”. Dar se caută alte formule. Asta pentru a nu răni sentimentele mult prea răsfățatei minorități leghebete-etc. Adică, știți dumneavoastră, cei cu genul fluid. Sau ghiduș. Sau cum i-o mai fi zicând.
Dar punctul forte al documentului (care nu a mai fost depus, datorită presiunii Vaticanului și altor factori) rămâne Crăciunul. Crăciunul este, dincolo de orice analiză a originii sale, o sărbătoare creștină și Îi este dedicată Mântuitorului Isus. Se sărbătorește Nașterea Sa.
Dar pentru că nu toți europenii sunt creștini, în opinia comisarului european Helena Dalli nu ar mai trebui să vorbim de Crăciun nici ca perioadă de referință a anului. Deci, nu perioada Crăciunului ci perioada vacanței. Nu sună cunoscut? Comuniștii ni l-au adus pe Moș Gerilă și pomul de iarnă. Tot pentru a camufla Crăciunul. Istoria se repetă, dar cu zonele ei întunecate.
În România nu s-au prea văzut reacții. Doar Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a luat atitudine. Probabil Biserica nu a mai apucat. Dar nu poți să nu te întrebi: Cine sunt acești întunecați care cred că pot să șteargă cultura milenară a unui continent întreg doar printr-o… propunere.
Și mai era ceva în documentul amintit: Numele de Ion și Maria, care se fac „vinovate” de a avea rădăcini creștine, să fi înlocuite cu mai neutrele Malika și Julio. Oare, la Bruxelles nu se mai coc bostanii?
Visul comisarilor europeni de a decreștiniza Crăciunul nu este departe de împlinire. Căci în prezent sărbătoarea este mai mult comercială decât religioasă. Dar nu se mulțumesc cu atât. Până și denumirea îi zgârie la urechi. Nu am auzit creștini care să spună că sunt deranjați de Ramadan, sărbătoare a musulmanilor, care sunt minoritari în Europa.
Doar Crăciunul este luat în colimator. Sau, mai degrabă, este vizat Christos. Și atunci cine este în spatele acestor hotărâri?
Nu știu cum se vor desfășura la Alba Iulia manifestările prilejuite de Sărbătoarea Națională, amprentate de restricțiile impuse. Dar asta nu e totul. Mai e și fenomenul care ia amploare al antinaționalismului. Influențați sau nu de globalizare, mulți consideră că e o rușine să fii patriot.
Istoria învățată de generația noastră e pusă la zid ca fiind falsificată. Exagerată. Se poate, dar cosmetizarea istoriei nu este o meteahnă românească. La toate popoarele lumii, „mihaii” erau viteji și „ștefanii” erau mari. Așa se scria istoria. Iar respectul datorat înaintașilor ar trebui cultivat în continuare, doar n-o să o facă Netflix.
Nu știu, deci, câți vor fi la Alba Iulia la Sărbătoarea UNIRII, dar momentul este unul special. Pentru că vorbim de unire când românii sunt profund învrăjbiți. O molimă nenorocită ne amenință pe toți și asta ar trebui să ne apropie, dar atitudinea față de ea ne divizează. Și această stare este întreținută de presă.
Poate că vor fi și patrioți sinceri în pelerinaj la Alba, nu doar politicieni cu discursuri sforăitoare. Poate va fi entuziasm și simțire românească. Nici pe astea nu le putem prevedea. Dar ar fi de dorit să învățăm ceva de la un popor multimilenar care nu și-a pierdut NICIODATĂ identitatea națională. Israel! În istoria sa zbuciumată a fost împrăștiat prin toată lumea, de la ei venind și termenul diasporă.
Dar pentru că Dumnezeu le poruncise să țină sărbătorile, se întorceau de peste tot cu acest prilej, pentru a sărbători la Templul din Ierusalim. Pentru a se închina și a aduce jertfe. Cu siguranță îi măcina și pe ei dorul de meleagurile natale, de cei rămași în țară, dar întoarcerea avea altă motivație: întâlnirea cu Dumnezeu!
Românii se vor întâlni în Cetatea Unirii, atât căt le va fi îngăduit. Dar dacă vor bate clopotele doar pentru a anunța ora exactă, evenimentul va fi doar subiect de presă. Fără efect real asupra unității naționale, chiar dacă vorbim de meridianul Unirii.
Dacă, însă, glasul clopotelor ar fi o chemare la rugăciune colectivă, lucrurile s-ar schimba. În bine, evident. Pentru că este scris: „…dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.”( 2 Cronici, 7:14)
În această săptămână am avut… Miercurea Roșie. Da, ultima zi de miercuri din luna noiembrie. Ce-o fi aia? Bună întrebare! În dorința de a mă documenta, am căutat date despre eveniment, apelând la Google. Evident, în limba română. NIMIC! Mi-a dat Miercurea Ciuc. Chiar așa, de ce s-ar ocupa presa românească de așa ceva.
Acțiunea specifică acestei zile este iluminarea în roșu a unor biserici și clădiri guvernamentale și este o inițiativă a Bisericii Catolice. A apărut în Brazilia în 2015, dar s-a extins repede în alte țări din jur, dar și în America de Nord sau vestul Europei. De altfel, a depășit și granițele confesionale, fiind îmbrățișată de numeroase biserici baptiste.
Scopul este acela de a atrage atenția asupra persecuției creștinilor în multe țări din lume. Pare greu de crezut că mai există o astfel de persecuție, avându-se în vedere că o treime din populația globului a îmbrățișat această religie, care este pe primul loc ca număr de adepți.
Cu toate astea, Societatea Internațională pentru Drepturile Omului, cu sediul la Frankfurt, anunța încă din 2009 că 80%dintre actele de persecuție religioasă sunt îndreptate împotriva creștinilor.
Așadar, iluminarea în culoarea sângelui a unor clădiri în ultima miercuri din noiembrie sau, potrivit hotărârii parohiilor, în alte zile ale lunii, vrea să-i trezească pe cei care pot face ceva în această privință, dar aleg să rămână nepăsători.
Politicienii lumii „creștine” au cu totul alte priorități. Cum ar fi îngrășarea lăcustelor pentru iarnă, pentru că porcul e demodat. Se moare pentru credință, iar lumea „civilizată” își rumegă indolența.
Nu știu dacă lumina roșie îi va trezi pe cei care trag sfori în teatrul politicii mondiale, dar ne putem trezi noi. Pentru că nici confortul nostru nu va dura la nesfârșit. Și dacă nu putem interveni pentru schimbarea lucrurilor, să ne rugăm mai mult pentru ei. Pentru cei care dovedesc că sunt gata de sacrificiul suprem pentru Christos.
Cu gândul ascuțit, făcut foreză,
Desferec bezne, cu un viu îndemn,
Să caut al iubirii vechi însemn
Pe-abruptele istoriei faleze.
Și-n tâmpla vremii răsărind solemn,
Văd, pe a veșniciilor simeză,
O palmă mare, grea cât o... geneză,
Făcând din pironirea morții semn.
Uimirea mea țintește crucea care,
Primind lumina slavei ca trofeu,
Cu roua pleoapei picură iertare.
Seninul cuibărit în duhul meu
Îmi dă răspuns la ampla-mi căutare:
Izvorul e aici, e... Dumnezeu!
Simion Felix Marțian
Siegen, 12 noiembrie 2021
La moara lui Felix 