La moara lui Felix

Mult trâmbițata (și controversata) Lege a vaccinării a primit aviz favorabil din partea Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, luni, 2 martie. Încă un pas până ne va fi bătută în poartă în cel mai curat stil totalitar. Așadar, vaccinarea devine obligatorie.

Personal nu am nimic împotriva vaccinurilor, fiind și eu vaccinat, dar o lege care să impună asta, pute. Ce e cu de-a sila e viol, oricum am interpreta-o. Și având în vedere că în țară părerile sunt împărțite, ar fi fost necesare dezbateri publice.

În locul dezbaterilor, însă, am avut „dialogurile” de pe rețelele de socializare. Cu limbajul și atitudinea specifice unei peluze giuleștene când e meci în zi cu ploaie. Iar legiuitorii și-au văzut de ale lor.

De ce nu se întreabă, oare, domniile lor ce-or avea oamenii împotriva vaccinării? Pentru că nu e vorba nici de concepte filozofice, nici de dogme religioase, așa cum se insinuează. Este vorba de lipa de încredere a oamenilor atât în vaccinuri, cât și în sistemul sanitar. Da, oamenii, vaccinați de altfel, au auzit și despre experimentele cu viruși de laborator, și despre tendința de control asupra populației, dar și despre nepăsarea celor răspunzători de sănătate.

Și sunt informați, de asemeni, și despre războiul miliardelor de dolari din spatele companiilor farmaceutice. De aceea omul care s-a vaccinat atunci când vaccinul era vaccin, refuză să-și facă din copil un cobai.

Să ne amintim despre nenorocitul virus HIV, care între anii 1989-1992 a infectat ÎN SPITAL peste 13.000 de copii. Prin „înțepare” căci așa se transmite. A rămas un mister, știindu-se doar din ce a „transpirat” că e vorba de un virus din laborator. Și, evident, un experiment. Ce-o fi căutat pe la noi?

Jumătate dintre acești copii au murit. Și acum du-te matale, legiuitorule, într-o casă în care tronează portetul îndoliat al unui copil, și explică familiei că ai un experiment nou-nouț și ești în căutare de alți cobai. Poate experimentezi și sărutul cu toporul.

Cât despre încrederea în sistem, să amintim scandalul Hexi Pharma. Firma furniza dezinfectanți în peste 100 de spitale din țară, cu care avea contract. Dar pentru că în toate e vorba de bani, au diluat soluțiile, făcând „economie” de substanță activă, făcându-le, astfel, ineficiente.
Câți oameni or fi murit din cauza infecțiilor, pentru că că se folosea „apă de ploaie”? Pe cine interesează, căci produsele erau avizate de Direcția de Sănătate Publică. Și vă mirați că oamenii sunt neîncrezători?

Ar fi de dorit să aveți o preocupare sinceră pentru sănătatea publică, domnilor, dar e vizibil că este vorba doar de bani. Cum poți obliga un om să fie… sănătos? De ce v-ar crede părinții sceptici că sunteți interesați de sănătatea copiilor lor, când voi încurajați avortul, iar în spitale se moare de infecții intraspitalicești.

Potrivit noii legi, vaccinarea copiilor devine obligatorie. Părinții care refuză vaccinarea au la dispoziție un an în care sunt „consiliați”, încercându-e lămurirea lor, și dacă nici după acest termen nu sunt de acord, sunt amendați. Deci, 10.000 de lei și scapi de ceea ce n-ai dorit. Așa că până la urmă tot de bani este vorba.

Era nevoie de o lege a vaccinării? Unii spun că „da”, alții spun că „nu”. Dar este cert că e nevoie de o vaccinare a legii. Pentru sănătatea ei în adevăr și dreptate. Adică pentru vindecarea ei de corupție. Doamne, lumineză-ne Tu!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 5 martie 2020

Nu se putea să scriu ceva la rubrica ”Evenimentul săptămânii” și să ignor subiectul cel mai fierbinte al momentului: coronavirusul Covid-19. Încerc să analizez situația cu luciditate, căutând echilibrul dintre cele două extreme ale știriștilor. Unii ne îndeamnă la calm, spunându-ne că pericolul nu e nici pe departe atât de mare pe cât se spune. E merituos că încearcă să ne liniștească, dar știu că exagerează.

Așa cum exagerează și profesioniștii senzaționalului, care titrează cu litere de-o șchioapă doar știri alarmiste. Parcă le-ar face plăcere să creeze panică. Și rezultatul se vede. Oamenii se îmbrâncesc să-și facă provizii, golind rafturile magazinelor.

Deocamdată singurele măsuri de împiedicare (sau încetinire) a răspândirii virusului sunt carantina și igiena riguroasă. Care trebuie aplicate cu seriozitate, fiind vorba de viață și moarte.

Având în vedere situația creată, s-au impus și în biserici măsuri speciale de prevenire a contaminării. Astfel, Patriarhia BOR recomandă să se renunțe în această perioadă la sărutatul icoanelor în Biserică, dar și la folosirea linguriței comune pentru Împărtășanie.

Arhiepiscopia Romano-Catolică ia și ea măsuri, recomandând enoriașilor să evite aghiazmatarele și să nu dea mâna unii cu alții la Liturghie. Sunt măsuri necesare, stabilite la sfatul medicilor.

Există o astfel de preocupare în Biserică, de aceea a creat tulburare afirmația lui Andrei Caramitru că bisericile trebuie închise. Dacă ar fi fost grija sinceră pentru sănătatea semenilor, s-ar fi referit cu precădere la spații mult mai aglomerate și, deci, mult mai supuse riscului.

Dar având în vedere culoarea lui politică și dintele pe care progresiștii îl au împotriva Bisericii, graba lui de a închide bisericile se explică altfel. N-ar fi rău ca în România să fie aglomerație la Biserică, dar nu prea e. Așa că stai liniștit, domnule Caramitru, și așteaptă o altă ocazie pentru a pune lacăt.

Și încă ceva, tinere politician: Dacă bisericile ar fi într-adevăr pline, și acolo ar fi rugăciuni sincere și fierbinți, virusul le-ar evita. Fie el și… Covid-19.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 27 februarie 2020

Scriam săptămâna trecută la această rubrică despre nou înființata Alianță Internațională pentru Libertate Religioasă. Scriam cu durerea de a nu găsi și numele României printre țările care au aderat la ea. Este nevoie de o astfel de alianță? Este nevoie de o luptă susținută pentru amintita libertate?

Răspunsul este „DA”! O spun cu certitudine, deși nu mi-aș fi dorit ca realitatea să-mi ofere argumente pentru asta. Dar mi-a oferit. Argumente dureroase. Tragedii greu de imaginat. Să aruncăm o privire spre Burkina Faso, țară saheliană din vestul Africii.

Cu câteva zile în urmă (duminică, 16 februarie), a fost atacată Biserica din satul Pansi, aflat în nordul țării, de către grupările jihadiste. Au lăsat în urma lor 24 morți și 18 răniți, luând și câțiva ostatici. Poate că cifrele le asimilăm ușor, dar să ne imaginăm ce este în spatele lor. Să ne imaginăm durerea de acolo. Strigătele, lacrimile. Răniții au fost duși la spitalele din zonă, iar morții îngropați în aceeași zi. Du-re-ros!

Acesta pare să fie cel mai recent atac, dar cu doar 6 zile înaintea acestuia, pe 10 februarie, a mai avut loc unul la Sebba, capitala provinciei. Atunci, atacatorii au intrat în casa unui pastor, răpind 7 persoane. Trei zile mai târziu, au fost găsite cadavrele a 5 dintre ele, inclusiv al pastorului.

Ce au de spus guvernanții de acolo? Dar opinia publică internațională? Asistăm, oare, neputincioși la această sângeroasă vânătoare de creștini? Pentru că ea tinde să se generalizeze, chiar dacă nu se folosesc aceleași arme peste tot. În lumea „civilizată” atacurile împotriva Bisericii sunt… ideologice. Dar fac victime.

În spatele tuturor acestor atacuri, de orice formă, stau oameni care, conștienți sau nu, fac lucrarea diavolului. Dar tot spre tabăra lui înclină și cei morți în nepăsare. Spre deoebire de cei morți ca martiri, care sunt ai lui Cristos.

Să ieșim, deci, din nepăsarea care tinde să ne cuprindă, luptând. Pe genunchi, așa cum îi stă bine creștinului. Pentru că nu știm cât ne vom mai bucura de libertatea asta fragilă. Și pentru că, da, trăim vremurile de pe urmă. Iar venirea Domnului nu va întârzia și nici nu va ține seamă de părerea scepticilor.
Doamne, îndură-Te de noi!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 20 februarie 2020

Sau, cu lacrimi despre absența ei. A libertății religioase. Ori, cel mai potrivit, despre absența noastră din Alianța Internațională pentru Libertate Religioasă. Dar cu lacrimi. Pentru că libertatea a fost visul dintotdeauna al omului, chiar dacă uneori s-a fâstâcit în a o defini.

Ar părea un subiect străin de timpul nostru, de mileniul trei. Un timp al democrației (aproape) generalizate. Al tuturor libertăților. Ar părea, doar. Pentru că persecuția religioasă există, chiar dacă nu e în atenția televiziunilor, care au alte priorități. Pentru că există suferință în numele credinței. Pentru că se moare pentru ea. Aude cineva?

Secretarul de stat al SUA, Myke Pompeo, a lansat această Alianță săptămâna trecută, la ea aderând alte 26 de țări. Ar fi fost de dorit (și de așteptat) ca România să se numere printre ele. Dar… nu!

Această poziție a țării mele mă adâncește în confuzie, nemaiștiind dacă în România este președinte Macron și premier Merkel, sau viceversa. De capitală m-am lămurit, e la Bruxelles, orașul strălucitor care pentru a primi temenelele supușilor, le frânge coloana. Celor cu care-i merge, evident. Și cu România îi merge.

Potrivit directivelor de la „centru”, politicienii noștri înțeleg democrația doar prin prisma corectitudinii politice și a drepturilor unor minorități cu manifestări ciudate, care vor să smintească normalitatea. În rest, trăiască alegătorii! Ne mai asmut pe unii împotriva altora, periodic, arătându-ne culorile de pe tricou.

Se pare că nici îndemnul repetat al Imnului nu mai dă deșteptarea în țara asta. Nu vreau să mă las cuprins de silă, pentru că asta ar deveni o formă a acceptării. Prefer să sufăr, să plâng, pentru că asta înviorează. Și poate reușesc să transmit această înviorare.

România, ești de nerecunoscut în dezastrul economic cu care te înfățișezi, dar salvează-ți măcar spiritualitatea. Și arată interesul meritat credinței. Și apărării ei. Întoarce-te la Dumnezeu, care dă înțelepciune la cerere. Așa e scris! Și ai mare nevoie, pentru a lua decizii. Deșteaptă-te, România!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 13 februarie 2020