Să fie… vindecare!

 

DSCF6853

Călătoreau de trei zile sub soarele arzător al deșertului și nici urmă de apă. Este ușor de imaginat extazul lor când au văzut apele de la Mara. Bucurie de scurtă durată, urmată de o cruntă dezamăgire: apa nu era potabilă. Era amară!

Faptul că, în aceste condiții, s-au răzvrătit, cârtind, este explicabil. Ba chiar ne-am putea arăta îngăduitori. Dar, totuși… Totuși ei Îl văzuseră pe Dumnezeu acționând în favoarea lor. Cum să cârtești după ce ai trecut prin Marea Roșie ca pe uscat? Pentru că asta se întâmplase. Pentru acest popor numărând 600.000 doar adulți, la care se adăuga numărul mare de copii, Dumnezeu a despicat marea.

Acum cârtirea lor nu ne mai pare atât de ușor… scuzabilă. Cum să te îndoiești de Dumnezeu după ce I-ai văzut minunile. Cel ce a despicat marea nu poate să dea și apă? Dar meteahna aceasta, a îndoielii și cârtirii s-a perpetuat până în zilele noastre.

Sub presiunea maselor, Moise apelează la Dumnezeu, așa cum era de așteptat. Și a primit soluția. A luat un lemn, l-a aruncat în apă „și apa s-a făcut dulce”. (Exodul, 15: 25)

La Mara L-au cunoscut pe Domnul ca Dumnezeu al vindecării (Iahve Rafa), pentru că acolo le-a spus: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exodul, 15: 26)

Așadar, ascultarea de Dumnezeu… imunizează. Adică poporul ascultător este ferit de epidemii. La ce ne-am putea, deci, aștepta noi? Și pentru că boala vine, pentru că-i simțim arsura, există și soluția… ulterioară. Cea a întoarcerii.

Pentru că Dumnezeu a zis: „…când voi trimite molima în poporul Meu, dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta fața Mea, dacă se va întoarce de la căile lui cele rele, atunci voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatele și îi voi vindeca țara.” (2 Cronici, 7:13-14)

La planul A, cel al imunizării prin ascultare, am eșuat ca națiune. Rămâne însă planul B, cel al întoarcerii la Dumnezeu. Ce așteptăm, frați români? Genunchii la pământ și inima la cer! Așa vom vedea minunile lui Dumnezeu.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 17 martie 2020

Carantină

DSC_4346

Ne-am folosit de ani lucrând la ziduri
Și-am ridicat obstacole-ntre noi,
Ne-am izolat, având în suflet riduri,
Împăunați, dar înăuntru goi.

Și-acum, în carantina… mondială,
Ne revoltăm, părând străini de rol:
Noi vrem acces la viața socială,
Noi vrem la stadion și vrem la mall!

E dureros, dar în această stare
Ne dumerim cât suntem de mărunți,
Însă putem să facem o schimbare:
Să reclădim din nou spre oameni punți!

Și, regăsind căldura sufletească
Cu care-ți sprijini semenul la greu,
Să ajutăm iubirea să-nflorească
Și-L vom vedea-ntre noi pe Dumnezeu!

Și-n izolarea care se impune
Să fim mai solidari ca fără ea,
Cu glasuri împletite-n rugăciune,
Iar rezultatele se vor vedea.

Căci carantina nu e izolare,
Ci gratiile-s între inimi reci,
Să cultivăm iubirea cu ardoare,
Cu Dumnezeu învingători în veci!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 16 martie 2020

Virusați

DSC_0329 (3)

Din clopotul sonor al unei drame
Curg vaiere cumplite peste lume,
Căci molima cu chipul unei ciume
La carul morții caii stă să-nhame.

Un virus de coșmar a stins lumina
În ochi ce până ieri râdeau la soare,
Și parcă un convoi de-nmormântare
Spre zarea largă a plecat din China!

Și-oriunde își arată fața hâdă,
Dispare ca o ceață armonia,
Iar oamenii, uitând ce-i…omenia,
Se-mpung scrâșnind din dinți în loc să râdă.

Așa, abandonând orice rezerve,
În spaima care-alimentează ura
Sunt gata să-și dispute-mbucătura
Când sar cu toți pe… raftul de conserve.

E tragic, oameni buni, și nu-s scenarii,
E boală, moarte, ură, dezbinare,
Și chiar speranța încă-n fașă moare
Știind că lumea merge pe avarii.

Să mergem toți la tronul milei sfinte
Cerând lui Dumnezeu și vindecare
Și-a vrajbei dintre oameni încetare,
Uniți în rugăciuni, cu gând fierbinte.

Și-apoi, contaminați de-a Sa sfințire,
Să dăm planetei straie de lumină,
Imunizați la ceea ce dezbină
Dar virusați cu toții de… iubire!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 12 martie 2020

Legea vaccinării sau vaccinarea legii?

DSC_6863

Mult trâmbițata (și controversata) Lege a vaccinării a primit aviz favorabil din partea Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, luni, 2 martie. Încă un pas până ne va fi bătută în poartă în cel mai curat stil totalitar. Așadar, vaccinarea devine obligatorie.

Personal nu am nimic împotriva vaccinurilor, fiind și eu vaccinat, dar o lege care să impună asta, pute. Ce e cu de-a sila e viol, oricum am interpreta-o. Și având în vedere că în țară părerile sunt împărțite, ar fi fost necesare dezbateri publice.

În locul dezbaterilor, însă, am avut „dialogurile” de pe rețelele de socializare. Cu limbajul și atitudinea specifice unei peluze giuleștene când e meci în zi cu ploaie. Iar legiuitorii și-au văzut de ale lor.

De ce nu se întreabă, oare, domniile lor ce-or avea oamenii împotriva vaccinării? Pentru că nu e vorba nici de concepte filozofice, nici de dogme religioase, așa cum se insinuează. Este vorba de lipa de încredere a oamenilor atât în vaccinuri, cât și în sistemul sanitar. Da, oamenii, vaccinați de altfel, au auzit și despre experimentele cu viruși de laborator, și despre tendința de control asupra populației, dar și despre nepăsarea celor răspunzători de sănătate.

Și sunt informați, de asemeni, și despre războiul miliardelor de dolari din spatele companiilor farmaceutice. De aceea omul care s-a vaccinat atunci când vaccinul era vaccin, refuză să-și facă din copil un cobai.

Să ne amintim despre nenorocitul virus HIV, care între anii 1989-1992 a infectat ÎN SPITAL peste 13.000 de copii. Prin „înțepare” căci așa se transmite. A rămas un mister, știindu-se doar din ce a „transpirat” că e vorba de un virus din laborator. Și, evident, un experiment. Ce-o fi căutat pe la noi?

Jumătate dintre acești copii au murit. Și acum du-te matale, legiuitorule, într-o casă în care tronează portetul îndoliat al unui copil, și explică familiei că ai un experiment nou-nouț și ești în căutare de alți cobai. Poate experimentezi și sărutul cu toporul.

Cât despre încrederea în sistem, să amintim scandalul Hexi Pharma. Firma furniza dezinfectanți în peste 100 de spitale din țară, cu care avea contract. Dar pentru că în toate e vorba de bani, au diluat soluțiile, făcând „economie” de substanță activă, făcându-le, astfel, ineficiente.
Câți oameni or fi murit din cauza infecțiilor, pentru că că se folosea „apă de ploaie”? Pe cine interesează, căci produsele erau avizate de Direcția de Sănătate Publică. Și vă mirați că oamenii sunt neîncrezători?

Ar fi de dorit să aveți o preocupare sinceră pentru sănătatea publică, domnilor, dar e vizibil că este vorba doar de bani. Cum poți obliga un om să fie… sănătos? De ce v-ar crede părinții sceptici că sunteți interesați de sănătatea copiilor lor, când voi încurajați avortul, iar în spitale se moare de infecții intraspitalicești.

Potrivit noii legi, vaccinarea copiilor devine obligatorie. Părinții care refuză vaccinarea au la dispoziție un an în care sunt „consiliați”, încercându-e lămurirea lor, și dacă nici după acest termen nu sunt de acord, sunt amendați. Deci, 10.000 de lei și scapi de ceea ce n-ai dorit. Așa că până la urmă tot de bani este vorba.

Era nevoie de o lege a vaccinării? Unii spun că „da”, alții spun că „nu”. Dar este cert că e nevoie de o vaccinare a legii. Pentru sănătatea ei în adevăr și dreptate. Adică pentru vindecarea ei de corupție. Doamne, lumineză-ne Tu!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 5 martie 2020

Coronavirusul la ușa Bisericii

DSC_5640

Nu se putea să scriu ceva la rubrica ”Evenimentul săptămânii” și să ignor subiectul cel mai fierbinte al momentului: coronavirusul Covid-19. Încerc să analizez situația cu luciditate, căutând echilibrul dintre cele două extreme ale știriștilor. Unii ne îndeamnă la calm, spunându-ne că pericolul nu e nici pe departe atât de mare pe cât se spune. E merituos că încearcă să ne liniștească, dar știu că exagerează.

Așa cum exagerează și profesioniștii senzaționalului, care titrează cu litere de-o șchioapă doar știri alarmiste. Parcă le-ar face plăcere să creeze panică. Și rezultatul se vede. Oamenii se îmbrâncesc să-și facă provizii, golind rafturile magazinelor.

Deocamdată singurele măsuri de împiedicare (sau încetinire) a răspândirii virusului sunt carantina și igiena riguroasă. Care trebuie aplicate cu seriozitate, fiind vorba de viață și moarte.

Având în vedere situația creată, s-au impus și în biserici măsuri speciale de prevenire a contaminării. Astfel, Patriarhia BOR recomandă să se renunțe în această perioadă la sărutatul icoanelor în Biserică, dar și la folosirea linguriței comune pentru Împărtășanie.

Arhiepiscopia Romano-Catolică ia și ea măsuri, recomandând enoriașilor să evite aghiazmatarele și să nu dea mâna unii cu alții la Liturghie. Sunt măsuri necesare, stabilite la sfatul medicilor.

Există o astfel de preocupare în Biserică, de aceea a creat tulburare afirmația lui Andrei Caramitru că bisericile trebuie închise. Dacă ar fi fost grija sinceră pentru sănătatea semenilor, s-ar fi referit cu precădere la spații mult mai aglomerate și, deci, mult mai supuse riscului.

Dar având în vedere culoarea lui politică și dintele pe care progresiștii îl au împotriva Bisericii, graba lui de a închide bisericile se explică altfel. N-ar fi rău ca în România să fie aglomerație la Biserică, dar nu prea e. Așa că stai liniștit, domnule Caramitru, și așteaptă o altă ocazie pentru a pune lacăt.

Și încă ceva, tinere politician: Dacă bisericile ar fi într-adevăr pline, și acolo ar fi rugăciuni sincere și fierbinți, virusul le-ar evita. Fie el și… Covid-19.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 27 februarie 2020

Creștinismul și martirii zilelor noastre

DSC_4175

Scriam săptămâna trecută la această rubrică despre nou înființata Alianță Internațională pentru Libertate Religioasă. Scriam cu durerea de a nu găsi și numele României printre țările care au aderat la ea. Este nevoie de o astfel de alianță? Este nevoie de o luptă susținută pentru amintita libertate?

Răspunsul este „DA”! O spun cu certitudine, deși nu mi-aș fi dorit ca realitatea să-mi ofere argumente pentru asta. Dar mi-a oferit. Argumente dureroase. Tragedii greu de imaginat. Să aruncăm o privire spre Burkina Faso, țară saheliană din vestul Africii.

Cu câteva zile în urmă (duminică, 16 februarie), a fost atacată Biserica din satul Pansi, aflat în nordul țării, de către grupările jihadiste. Au lăsat în urma lor 24 morți și 18 răniți, luând și câțiva ostatici. Poate că cifrele le asimilăm ușor, dar să ne imaginăm ce este în spatele lor. Să ne imaginăm durerea de acolo. Strigătele, lacrimile. Răniții au fost duși la spitalele din zonă, iar morții îngropați în aceeași zi. Du-re-ros!

Acesta pare să fie cel mai recent atac, dar cu doar 6 zile înaintea acestuia, pe 10 februarie, a mai avut loc unul la Sebba, capitala provinciei. Atunci, atacatorii au intrat în casa unui pastor, răpind 7 persoane. Trei zile mai târziu, au fost găsite cadavrele a 5 dintre ele, inclusiv al pastorului.

Ce au de spus guvernanții de acolo? Dar opinia publică internațională? Asistăm, oare, neputincioși la această sângeroasă vânătoare de creștini? Pentru că ea tinde să se generalizeze, chiar dacă nu se folosesc aceleași arme peste tot. În lumea „civilizată” atacurile împotriva Bisericii sunt… ideologice. Dar fac victime.

În spatele tuturor acestor atacuri, de orice formă, stau oameni care, conștienți sau nu, fac lucrarea diavolului. Dar tot spre tabăra lui înclină și cei morți în nepăsare. Spre deoebire de cei morți ca martiri, care sunt ai lui Cristos.

Să ieșim, deci, din nepăsarea care tinde să ne cuprindă, luptând. Pe genunchi, așa cum îi stă bine creștinului. Pentru că nu știm cât ne vom mai bucura de libertatea asta fragilă. Și pentru că, da, trăim vremurile de pe urmă. Iar venirea Domnului nu va întârzia și nici nu va ține seamă de părerea scepticilor.
Doamne, îndură-Te de noi!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 20 februarie 2020

Zbor de bronz (La Ziua lui Brâncuși)

1a

Cânta sub sărutări de daltă lemnul
Și marmura îmbobocea senină,
Când mâinile ce frământau lumină
Storceau din miezul Artei untdelemnul.

Maestrul și-a cioplit în viață visul,
Dând lumii, care-i pregătise scena,
Un Jiu pe care l-a-nfrățit cu Sena
Când dalta lui a cucerit Parisul.

Idei a nemurit și sentimente,
În clipe-nțepenite, spre vecie,
Și arta lui rămâne veșnic vie,
Născând vulcani, cascade și torente.

De ziua lui, la Masă, în tăcere,
Privesc prin Poarta largă Infinitul
Și-l văd în toate, omul, dalta, mitul,
Un veșnic nimb purtat de adiere.

Sărbătorindu-l, nu i-aș da o floare,
Ci aș planta un verb în limba noastră:
„A brâncuși”- a face o Măiastră
Și-a învăța apoi bronzul să zboare!

Simion Felix Marțian
19 februarie 2020

 

Cu lacrimi, despre libertatea religioasă

DSC_6130

Sau, cu lacrimi despre absența ei. A libertății religioase. Ori, cel mai potrivit, despre absența noastră din Alianța Internațională pentru Libertate Religioasă. Dar cu lacrimi. Pentru că libertatea a fost visul dintotdeauna al omului, chiar dacă uneori s-a fâstâcit în a o defini.

Ar părea un subiect străin de timpul nostru, de mileniul trei. Un timp al democrației (aproape) generalizate. Al tuturor libertăților. Ar părea, doar. Pentru că persecuția religioasă există, chiar dacă nu e în atenția televiziunilor, care au alte priorități. Pentru că există suferință în numele credinței. Pentru că se moare pentru ea. Aude cineva?

Secretarul de stat al SUA, Myke Pompeo, a lansat această Alianță săptămâna trecută, la ea aderând alte 26 de țări. Ar fi fost de dorit (și de așteptat) ca România să se numere printre ele. Dar… nu!

Această poziție a țării mele mă adâncește în confuzie, nemaiștiind dacă în România este președinte Macron și premier Merkel, sau viceversa. De capitală m-am lămurit, e la Bruxelles, orașul strălucitor care pentru a primi temenelele supușilor, le frânge coloana. Celor cu care-i merge, evident. Și cu România îi merge.

Potrivit directivelor de la „centru”, politicienii noștri înțeleg democrația doar prin prisma corectitudinii politice și a drepturilor unor minorități cu manifestări ciudate, care vor să smintească normalitatea. În rest, trăiască alegătorii! Ne mai asmut pe unii împotriva altora, periodic, arătându-ne culorile de pe tricou.

Se pare că nici îndemnul repetat al Imnului nu mai dă deșteptarea în țara asta. Nu vreau să mă las cuprins de silă, pentru că asta ar deveni o formă a acceptării. Prefer să sufăr, să plâng, pentru că asta înviorează. Și poate reușesc să transmit această înviorare.

România, ești de nerecunoscut în dezastrul economic cu care te înfățișezi, dar salvează-ți măcar spiritualitatea. Și arată interesul meritat credinței. Și apărării ei. Întoarce-te la Dumnezeu, care dă înțelepciune la cerere. Așa e scris! Și ai mare nevoie, pentru a lua decizii. Deșteaptă-te, România!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 13 februarie 2020

Muguri de speranță

DSC_1783

Așteaptă primăvara în culise
Cu caii la caleașcă prinși în hamuri,
Purtând cununi de-nmugurite ramuri
Și-n coame flori cu pleoapele deschise.

În lume încă viscolul mai mușcă
Cu pleasna biciului inimi candide,
Dar poarta lui curând se va închide
Și el va sta înlănțuit în cușcă.

Speranțele ni-s aninate-n muguri
Și-n razele care alungă gerul,
Când soarele împodobește cerul
Și-aprinde strălucire vie-n pluguri.

Ne doare, Doamne, apăsarea rece
Și-am fi străpunși de iarnă ca de cuie,
De n-am simți că-n ramuri seva suie,
Iar ea va trebui-n curând să plece.

Sorbim din primăvara bucuriei,
Privind cu ochii deveniți corole
Plutirea de înmugurite iole
Pe marea de cristal a veșniciei.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 10 februarie 2020

Sonet de februarie

 

27024284_10203976747375732_7295533017877021233_o (1)De-a crivățului mușcătură arsă,
Scâncește alb pădurea prin nămeți,
Și negrul croncănit, născând tristeți,
În gri rescrie partitura ștearsă.

Scrâșnesc zăpezi în sure dimineți,
Și-n gerul care valuri se revarsă
Doar hornul cald, suindu-și lâna toarsă,
Mai dă speranțe pașilor răzleți.

E rece lumea de indiferență
Și-n gerul urii oamenii trosnesc
Pășind cu neiertarea în cadență,

Dar când în vatra inimii nutresc
Iubirea sfântă generând clemență,
Cu fumul jertfei către cer pornesc.

Simion Felix Marțian