Legea vaccinării sau vaccinarea legii?

DSC_6863

Mult trâmbițata (și controversata) Lege a vaccinării a primit aviz favorabil din partea Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, luni, 2 martie. Încă un pas până ne va fi bătută în poartă în cel mai curat stil totalitar. Așadar, vaccinarea devine obligatorie.

Personal nu am nimic împotriva vaccinurilor, fiind și eu vaccinat, dar o lege care să impună asta, pute. Ce e cu de-a sila e viol, oricum am interpreta-o. Și având în vedere că în țară părerile sunt împărțite, ar fi fost necesare dezbateri publice.

În locul dezbaterilor, însă, am avut „dialogurile” de pe rețelele de socializare. Cu limbajul și atitudinea specifice unei peluze giuleștene când e meci în zi cu ploaie. Iar legiuitorii și-au văzut de ale lor.

De ce nu se întreabă, oare, domniile lor ce-or avea oamenii împotriva vaccinării? Pentru că nu e vorba nici de concepte filozofice, nici de dogme religioase, așa cum se insinuează. Este vorba de lipa de încredere a oamenilor atât în vaccinuri, cât și în sistemul sanitar. Da, oamenii, vaccinați de altfel, au auzit și despre experimentele cu viruși de laborator, și despre tendința de control asupra populației, dar și despre nepăsarea celor răspunzători de sănătate.

Și sunt informați, de asemeni, și despre războiul miliardelor de dolari din spatele companiilor farmaceutice. De aceea omul care s-a vaccinat atunci când vaccinul era vaccin, refuză să-și facă din copil un cobai.

Să ne amintim despre nenorocitul virus HIV, care între anii 1989-1992 a infectat ÎN SPITAL peste 13.000 de copii. Prin „înțepare” căci așa se transmite. A rămas un mister, știindu-se doar din ce a „transpirat” că e vorba de un virus din laborator. Și, evident, un experiment. Ce-o fi căutat pe la noi?

Jumătate dintre acești copii au murit. Și acum du-te matale, legiuitorule, într-o casă în care tronează portetul îndoliat al unui copil, și explică familiei că ai un experiment nou-nouț și ești în căutare de alți cobai. Poate experimentezi și sărutul cu toporul.

Cât despre încrederea în sistem, să amintim scandalul Hexi Pharma. Firma furniza dezinfectanți în peste 100 de spitale din țară, cu care avea contract. Dar pentru că în toate e vorba de bani, au diluat soluțiile, făcând „economie” de substanță activă, făcându-le, astfel, ineficiente.
Câți oameni or fi murit din cauza infecțiilor, pentru că că se folosea „apă de ploaie”? Pe cine interesează, căci produsele erau avizate de Direcția de Sănătate Publică. Și vă mirați că oamenii sunt neîncrezători?

Ar fi de dorit să aveți o preocupare sinceră pentru sănătatea publică, domnilor, dar e vizibil că este vorba doar de bani. Cum poți obliga un om să fie… sănătos? De ce v-ar crede părinții sceptici că sunteți interesați de sănătatea copiilor lor, când voi încurajați avortul, iar în spitale se moare de infecții intraspitalicești.

Potrivit noii legi, vaccinarea copiilor devine obligatorie. Părinții care refuză vaccinarea au la dispoziție un an în care sunt „consiliați”, încercându-e lămurirea lor, și dacă nici după acest termen nu sunt de acord, sunt amendați. Deci, 10.000 de lei și scapi de ceea ce n-ai dorit. Așa că până la urmă tot de bani este vorba.

Era nevoie de o lege a vaccinării? Unii spun că „da”, alții spun că „nu”. Dar este cert că e nevoie de o vaccinare a legii. Pentru sănătatea ei în adevăr și dreptate. Adică pentru vindecarea ei de corupție. Doamne, lumineză-ne Tu!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 5 martie 2020

Coronavirusul la ușa Bisericii

DSC_5640

Nu se putea să scriu ceva la rubrica ”Evenimentul săptămânii” și să ignor subiectul cel mai fierbinte al momentului: coronavirusul Covid-19. Încerc să analizez situația cu luciditate, căutând echilibrul dintre cele două extreme ale știriștilor. Unii ne îndeamnă la calm, spunându-ne că pericolul nu e nici pe departe atât de mare pe cât se spune. E merituos că încearcă să ne liniștească, dar știu că exagerează.

Așa cum exagerează și profesioniștii senzaționalului, care titrează cu litere de-o șchioapă doar știri alarmiste. Parcă le-ar face plăcere să creeze panică. Și rezultatul se vede. Oamenii se îmbrâncesc să-și facă provizii, golind rafturile magazinelor.

Deocamdată singurele măsuri de împiedicare (sau încetinire) a răspândirii virusului sunt carantina și igiena riguroasă. Care trebuie aplicate cu seriozitate, fiind vorba de viață și moarte.

Având în vedere situația creată, s-au impus și în biserici măsuri speciale de prevenire a contaminării. Astfel, Patriarhia BOR recomandă să se renunțe în această perioadă la sărutatul icoanelor în Biserică, dar și la folosirea linguriței comune pentru Împărtășanie.

Arhiepiscopia Romano-Catolică ia și ea măsuri, recomandând enoriașilor să evite aghiazmatarele și să nu dea mâna unii cu alții la Liturghie. Sunt măsuri necesare, stabilite la sfatul medicilor.

Există o astfel de preocupare în Biserică, de aceea a creat tulburare afirmația lui Andrei Caramitru că bisericile trebuie închise. Dacă ar fi fost grija sinceră pentru sănătatea semenilor, s-ar fi referit cu precădere la spații mult mai aglomerate și, deci, mult mai supuse riscului.

Dar având în vedere culoarea lui politică și dintele pe care progresiștii îl au împotriva Bisericii, graba lui de a închide bisericile se explică altfel. N-ar fi rău ca în România să fie aglomerație la Biserică, dar nu prea e. Așa că stai liniștit, domnule Caramitru, și așteaptă o altă ocazie pentru a pune lacăt.

Și încă ceva, tinere politician: Dacă bisericile ar fi într-adevăr pline, și acolo ar fi rugăciuni sincere și fierbinți, virusul le-ar evita. Fie el și… Covid-19.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 27 februarie 2020

Creștinismul și martirii zilelor noastre

DSC_4175

Scriam săptămâna trecută la această rubrică despre nou înființata Alianță Internațională pentru Libertate Religioasă. Scriam cu durerea de a nu găsi și numele României printre țările care au aderat la ea. Este nevoie de o astfel de alianță? Este nevoie de o luptă susținută pentru amintita libertate?

Răspunsul este „DA”! O spun cu certitudine, deși nu mi-aș fi dorit ca realitatea să-mi ofere argumente pentru asta. Dar mi-a oferit. Argumente dureroase. Tragedii greu de imaginat. Să aruncăm o privire spre Burkina Faso, țară saheliană din vestul Africii.

Cu câteva zile în urmă (duminică, 16 februarie), a fost atacată Biserica din satul Pansi, aflat în nordul țării, de către grupările jihadiste. Au lăsat în urma lor 24 morți și 18 răniți, luând și câțiva ostatici. Poate că cifrele le asimilăm ușor, dar să ne imaginăm ce este în spatele lor. Să ne imaginăm durerea de acolo. Strigătele, lacrimile. Răniții au fost duși la spitalele din zonă, iar morții îngropați în aceeași zi. Du-re-ros!

Acesta pare să fie cel mai recent atac, dar cu doar 6 zile înaintea acestuia, pe 10 februarie, a mai avut loc unul la Sebba, capitala provinciei. Atunci, atacatorii au intrat în casa unui pastor, răpind 7 persoane. Trei zile mai târziu, au fost găsite cadavrele a 5 dintre ele, inclusiv al pastorului.

Ce au de spus guvernanții de acolo? Dar opinia publică internațională? Asistăm, oare, neputincioși la această sângeroasă vânătoare de creștini? Pentru că ea tinde să se generalizeze, chiar dacă nu se folosesc aceleași arme peste tot. În lumea „civilizată” atacurile împotriva Bisericii sunt… ideologice. Dar fac victime.

În spatele tuturor acestor atacuri, de orice formă, stau oameni care, conștienți sau nu, fac lucrarea diavolului. Dar tot spre tabăra lui înclină și cei morți în nepăsare. Spre deoebire de cei morți ca martiri, care sunt ai lui Cristos.

Să ieșim, deci, din nepăsarea care tinde să ne cuprindă, luptând. Pe genunchi, așa cum îi stă bine creștinului. Pentru că nu știm cât ne vom mai bucura de libertatea asta fragilă. Și pentru că, da, trăim vremurile de pe urmă. Iar venirea Domnului nu va întârzia și nici nu va ține seamă de părerea scepticilor.
Doamne, îndură-Te de noi!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 20 februarie 2020

Zbor de bronz (La Ziua lui Brâncuși)

1a

Cânta sub sărutări de daltă lemnul
Și marmura îmbobocea senină,
Când mâinile ce frământau lumină
Storceau din miezul Artei untdelemnul.

Maestrul și-a cioplit în viață visul,
Dând lumii, care-i pregătise scena,
Un Jiu pe care l-a-nfrățit cu Sena
Când dalta lui a cucerit Parisul.

Idei a nemurit și sentimente,
În clipe-nțepenite, spre vecie,
Și arta lui rămâne veșnic vie,
Născând vulcani, cascade și torente.

De ziua lui, la Masă, în tăcere,
Privesc prin Poarta largă Infinitul
Și-l văd în toate, omul, dalta, mitul,
Un veșnic nimb purtat de adiere.

Sărbătorindu-l, nu i-aș da o floare,
Ci aș planta un verb în limba noastră:
„A brâncuși”- a face o Măiastră
Și-a învăța apoi bronzul să zboare!

Simion Felix Marțian
19 februarie 2020

 

Cu lacrimi, despre libertatea religioasă

DSC_6130

Sau, cu lacrimi despre absența ei. A libertății religioase. Ori, cel mai potrivit, despre absența noastră din Alianța Internațională pentru Libertate Religioasă. Dar cu lacrimi. Pentru că libertatea a fost visul dintotdeauna al omului, chiar dacă uneori s-a fâstâcit în a o defini.

Ar părea un subiect străin de timpul nostru, de mileniul trei. Un timp al democrației (aproape) generalizate. Al tuturor libertăților. Ar părea, doar. Pentru că persecuția religioasă există, chiar dacă nu e în atenția televiziunilor, care au alte priorități. Pentru că există suferință în numele credinței. Pentru că se moare pentru ea. Aude cineva?

Secretarul de stat al SUA, Myke Pompeo, a lansat această Alianță săptămâna trecută, la ea aderând alte 26 de țări. Ar fi fost de dorit (și de așteptat) ca România să se numere printre ele. Dar… nu!

Această poziție a țării mele mă adâncește în confuzie, nemaiștiind dacă în România este președinte Macron și premier Merkel, sau viceversa. De capitală m-am lămurit, e la Bruxelles, orașul strălucitor care pentru a primi temenelele supușilor, le frânge coloana. Celor cu care-i merge, evident. Și cu România îi merge.

Potrivit directivelor de la „centru”, politicienii noștri înțeleg democrația doar prin prisma corectitudinii politice și a drepturilor unor minorități cu manifestări ciudate, care vor să smintească normalitatea. În rest, trăiască alegătorii! Ne mai asmut pe unii împotriva altora, periodic, arătându-ne culorile de pe tricou.

Se pare că nici îndemnul repetat al Imnului nu mai dă deșteptarea în țara asta. Nu vreau să mă las cuprins de silă, pentru că asta ar deveni o formă a acceptării. Prefer să sufăr, să plâng, pentru că asta înviorează. Și poate reușesc să transmit această înviorare.

România, ești de nerecunoscut în dezastrul economic cu care te înfățișezi, dar salvează-ți măcar spiritualitatea. Și arată interesul meritat credinței. Și apărării ei. Întoarce-te la Dumnezeu, care dă înțelepciune la cerere. Așa e scris! Și ai mare nevoie, pentru a lua decizii. Deșteaptă-te, România!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 13 februarie 2020

Muguri de speranță

DSC_1783

Așteaptă primăvara în culise
Cu caii la caleașcă prinși în hamuri,
Purtând cununi de-nmugurite ramuri
Și-n coame flori cu pleoapele deschise.

În lume încă viscolul mai mușcă
Cu pleasna biciului inimi candide,
Dar poarta lui curând se va închide
Și el va sta înlănțuit în cușcă.

Speranțele ni-s aninate-n muguri
Și-n razele care alungă gerul,
Când soarele împodobește cerul
Și-aprinde strălucire vie-n pluguri.

Ne doare, Doamne, apăsarea rece
Și-am fi străpunși de iarnă ca de cuie,
De n-am simți că-n ramuri seva suie,
Iar ea va trebui-n curând să plece.

Sorbim din primăvara bucuriei,
Privind cu ochii deveniți corole
Plutirea de înmugurite iole
Pe marea de cristal a veșniciei.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 10 februarie 2020

Sonet de februarie

 

27024284_10203976747375732_7295533017877021233_o (1)De-a crivățului mușcătură arsă,
Scâncește alb pădurea prin nămeți,
Și negrul croncănit, născând tristeți,
În gri rescrie partitura ștearsă.

Scrâșnesc zăpezi în sure dimineți,
Și-n gerul care valuri se revarsă
Doar hornul cald, suindu-și lâna toarsă,
Mai dă speranțe pașilor răzleți.

E rece lumea de indiferență
Și-n gerul urii oamenii trosnesc
Pășind cu neiertarea în cadență,

Dar când în vatra inimii nutresc
Iubirea sfântă generând clemență,
Cu fumul jertfei către cer pornesc.

Simion Felix Marțian

Cu cine nu este compatibil Cristos?

34

Senzația că lumea a luat-o la vale, cu sistemul de frânare defect, am avut-o de multă vreme. Și nu numai eu. Incidentul de la Liverpool mi-a dat însă o senzație nouă: lumea se prăbușește! Da, este în cădere liberă.

Faptul că oamenii sunt tot mai puțin interesați de Cristos și, deci, de mântuirea personală, este vizibil și nu ne mai miră. Acest lucru nu-i descurajează însă pe evangheliștii care caută să le vorbească oamenilor de mântuire. Ei și-au asumat această lucrare înaintea lui Dumnezeu și depun toate eforturile pentru ca mesajul Evangheliei să ajungă la oameni. Să-i trezească.

Un astfel de om este evanghelistul Franklin Graham. El este președintele Asociației Evanghelistice care poartă numele tatălui său, celebrul predicator Billy Graham. Dând dovadă de mult zel, organizează turnee evanghelistice cu rezultate notabile. Și asta pentru că și-a înțeles chemarea și nevoia oamenilor de Cuvânt.

Un turneu de acest fel a fost organizat pentru vara anului 2020, în Marea Britanie. Era de așteptat să fie primit cu entuziasm, cu brațele deschise. Dar… spuneam ceva despre direcția în care se îndreaptă lumea. Și cum.

Organizatorii au stabilit orașele și locațiile în care urmează să se desfășoare evenimentul, dar… surpriză! Una neplăcută. Vineri, 24 ianuarie, Administrația stadionului ACC Liverpool a anunțat oficial că suspendă evenimentul pe care trebuia să-l găzduiască. Și pentru că aveau nevoie de o motivație, au spus: „Zilele trecute am fost conștienți de unele afirmații pe care le considerăm INCOMPATIBILE cu valorile noastre.”

Hotărârea a fost luată sub presiunea activiștilor „leghebeteq”, care nu agreează mesajul evanghelistului privitor la păcat și la familie. Lovit de o astfel de bombă, stai să te aduni, și-apoi exclami: mare-i mila Ta, Doamne! Acești oameni care vorbesc despre toleranță se dovedesc intoleranți. Dar problema e: de unde au atâta influență în luarea unor decizii?

Reverendul Franklin Graham vine cu mesajul mântuirii prin dragostea lui Cristos. Cu care „valori” nu e compatibilă dragostea? Pentru că Evanghelia este și pentru acești activiști, și pentru cei pe care, chipurile, îi reprezintă. Chiar dacă în acest mesaj păcatului i se spune pe nume. Sau, mai degrabă, tocmai de aceea.

Cei de la ACC Liverpool au ratat ocazia unei întâlniri cu Cristos. Dar se fac vinovați și față de cei care ar fi primit Cuvântul la acest eveniment. Compătimindu-i, nu putem decât să le spunem: abandonați „valorile” care nu sunt compatibile cu mesajul Evangheliei! Cu Cristos. Pentru mântuire voastră.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 30 ianuarie 2020

Cu Isus, despre coronavirusul ucigaș

17

Curiozitatea ucenicilor privitoare la vremea sfârșitului era cât se poate de naturală. Dar este puțin probabil ca răspunsul să-i fi mulțumit: „Despre vremea aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” (Matei, 24:36) Sunt cuvintele Mântuitorului.

În lipsa răspunsului dorit, ei s-au ales totuși cu ceva. Isus le-a vorbit, deci, despre semnele sfârșitulului, adică despre evenimente de un dramatism intens care vor preceda a doua Sa venire. Și, printre altele, le-a spus: „…vor fi cutremure de pământ, foamete și EPIDEMII.” (Matei, 24: 7- BVA 2018)

Toate acestea se desfășoară sub ochii noștri, chiar dacă scepticii sunt de altă părere. De altfel, atitudinea lor o prevedea apostolul Petru: „Aceştia vor zice: „Când oare se va mai respecta promisiunea revenirii Lui? Pentru că de când au murit strămoşii noştri, toate lucrurile continuă să fie la fel ca la începutul creaţiei!”(2 Petru, 3:4- BVA 2018)

Da, așa spun. Că au fost cutremure dintotdeauna, cum s-a suferit și de foame. Cât despre epidemii, spun ei, nu suntem în pericol tocmai acum, cu o știință atât de avansată. Nu, nu așa stau lucrurile, oameni buni.

O cercetare, oricât de sumară, a datelor privitoare la cutremurele din ultimii o sută de ani, ne va arăta că frecvența lor a crescut de zeci de ori. Acum putem vorbi de seisme ca fiind unul dintre semne.

Cât despre foamete, chiar dacă e puțin vizibilă din lumea „civilizată”, ocupată cu divertismentul, ea există. Un sfert dintre copiii lumii suferă de foame, 300 murind ÎN FIECARE ORĂ din această cauză. Deșertificarea Terrei într-un ritm accelerat ( 50.000 kmp/an), fără precedent în istorie, este una dintre cauzele acestui flagel.

Dar să ne oprim la epidemii. Și, ca să le răspund scepticilor, spun și eu că au existat epidemii de-a lungul vremii și au făcut multe victime. Nu insist pe amănunte, dar vreau să subliniez că atunci problema se rezolva prin carantină, care era eficientă. Se murea, într-adevăr, în spatele porților închise ale cetății, dar se împiedica răspândirea bolii.

Să ne imaginăm, însă, un scenariu actual. Din China se întorc acasă 3 oameni contaminați, fără ca ei să știe: un turist european, un om de afaceri australian, și un om de știință american. În câteva ore ajung la destinație, în aeroporturi supraaglomerate, de unde se pleacă în alte sute de direcții. Așa arată o epidemie de… sfârșit de lume.

Cât despre știința invocată, lucrurile nu stau atât de bine pe cât se pare. Bătălia cu virusurile „inteligente” nu a fost câștigată, pentru că își schimbă tulpinile, părând să anticipeze următoarea mutare a cercetătorilor.
Și ar mai fi un aspect, privitor la știință: În mâna cui o fi, din moment ce este o mai mare preocupare pentru producerea de virusuri ucigașe decât pentru vaccinuri? Un exemplu ar fi virusul HIV, cert produs în laborator, dar încă fără vaccin. Sau, cel puțin, nu pe piață. Și s-au înregistrat peste un milion de decese.

Isus nu le-a un răspuns ucenicilor privitor la o dată anume, ci le-a zis: „Nu este treaba voastră să știți vremurile și soroacele.” (Fapte, 1:7) Dar le-a spus lor, și prin cele consemnate în scris, nouă, care vor fi semnele. Iar coronavirusul aflat azi în atenția noastră, se alătură altor virusuri capabile de epidemii devastatoare.

Ar fi o nebunie să nu-L ascultăm pe Isus. Avertismentul lui nu e menit să creeze panică, ci să tragă semnalul de alarmă. Să ne trezească, pentru că venirea Lui este aproape.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 28 ianuarie 2020

Sonet albastru

DSC_6553

Cu-azur de cer mi-am căptușit umblarea,
Făcând și inimii cu-albastru plinul,
Iar gândurile-mi înfloreau ca inul
Când vara-mbracă în sineală floarea.

Voiam, visând, să-mi dirijez destinul,
Strângând în juru-mi ca pe-o haină zarea,
Dorind cu pacea să-mi pavez cărarea
Pe care-o poartă-n miezul lui seninul.

Desprins din lumea visului, albastră,
Am fost pătruns de o lumină lină,
Ce inimii îi stăruia-n fereastră.

Și-am înțeles, prin grație divină,
Că pacea e, ca mântuirea noastră,
Doar în Cristos, și-n El este deplină!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 24 ianuarie 2020