„Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea…”(Marcu 1:2b)
Când se-ntorcea istoria spre soare
Şi era mântuirii-abia mijea,
Un glas de tunet, cu înflăcărare,
Vestea o cale ce se deschidea.
Intra în eră Antemergătorul
Ce cobora prin timp, din prorocii,
Să pregătească el, Botezătorul,
O cale pentru Cel din veşnicii.
Vorbea de pocăinţă şi iertare,
Despre mărturisire şi botez,
Iar vorbele, adesea tăietoare,
Intrau adânc în inimi, până-n miez.
N-a cunoscut până atunci Iordanul
Aşa un val vuind spre valul său,
Căci gloatele veneau cu tot elanul
Voind să-ntoarcă spatele la rău.
Le-a mai vorbit Ioan de Cel ce vine,
El pregătindu-I calea spre norod,
Dar zborul său înaripat spre bine
S-a frânt de răutatea lui Irod.
S-a stins Ioan, profet cu glas de clopot,
Dar nu-nainte de-a fi auzit
Din faptele reverberând în ropot
Că Cel ce vine… deja a venit.
A fost un glas ce-a răscolit pustia
Şi ca ecou s-a consumat, vibrând;
În bezna vremii a purtat făclia
Şi tot ca ea s-a mistuit, arzând.
Simion Felix Marţian
Vulcan, decembrie 2010
La moara lui Felix 
Când se-ntorcea istoria spre soare
Şi era mântuirii-abia mijea,
Un glas de tunet, cu înflăcărare,
Vestea o cale ce se deschidea.
(…) A fost un glas ce-a răscolit pustia
Şi ca ecou s-a consumat, vibrând;
În bezna vremii a purtat făclia
Şi tot ca ea s-a mistuit, arzând. … Slăvit să fie Domnul și pentru că „istoria s-a-ntors spre soare” și, mai ales, că trimis făclii care au ars cu rost „în bezna vremii”!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A republicat asta pe Ciprian Barsan.
ApreciazăApreciat de 1 persoană