Cu hohot alb râd pomii în livadă
Purtând în ramuri soarele fluid,
Căci florile ce ochii își deschid
Par clipe vii cu aripi de zăpadă.
Amestec de extatic și candid,
Tabloul mă inundă în cascadă
Și, prins de-a înfloririi acoladă,
Eu însumi în corole mă divid.
Ce văd și simt e mult peste... uimire,
Dar vine – iată! – gândul incomod
Că viața nu e numai înflorire.
Și când dintre petale mă deznod,
Mă rog: dă, Doamne, sfânta-Ți ocrotire
Oricărei flori în drumul ei spre... rod!
Simion Felix Marțian
Siegen, 24 aprilie 2025
