Mi-e plină călimara de idei
Vibrând în fiecare picătură,
Cerneala-ar aflui peste bordură
Cu forța de-a crea-n esența ei.
Și am putea, pe-a filei țesătură,
Să facem lumi, cioplindu-le în stei,
Și soarelui să-i punem clopoței,
Brodând în fantezii fără măsură.
Dar o strunesc și simt că se-nfioară
Când îi aleg un drum spre infinit,
Iar rugăciunea mea spre ceruri zboară:
Părinte bun, Te rog acum, smerit,
Fă Tu ca eu și-umila-mi călimară
Să curgem într-un psalm fără sfârșit!
Simion Felix Marțian
