Bilete pentru Rai, în fața casei

Se fac și rezervări on-line? Nu. Se dau și prin intermediari? Nu. Deci, numai personal? Da, și vă sunt la îndemână. Ar putea fi un dialog între cineva interesat de această destinație și un operator de „turism”. Adică cineva care face cunoscută învățătura despre această destinație eternă.

  Unde se găsesc, totuși, bilete? Peste tot, în oportunitățile care ni se oferă de a ne arăta dragostea. Căci „oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu.”( 1Ioan, 4:7b) Un exemplu de felul în care o astfel de ocazie poate fi ratată, găsim în capitolul 16 al Evangheliei după Luca, în istoria bogatului nemilostiv și a lui Lazăr.

  La ușa bogatului care „ducea o viață plină de veselie și strălucire” (v 19) stătea un sărac, cu trupul plin de ulcerații care, chinuit de foame, privea cu jind la ceea ce cădea de la masa îmbelșugată a bogatului. Dar nu primea nimic.

 Destinul lor etern ne este prezentat în continuare în relatarea Mântuitorului. Lazăr a ajuns în „sânul lui Avraam”. Dar cu siguranță nu pentru că a fost sărac, ci pentru că inima lui a fost după voia lui Dumnezeu și și-a dus povara fără cârtire.  Bogatul a ajuns  „în Locuința morților, în chinuri”. Dar nu pentru că a fost bogat, ci pentru că nu și-a folosit bogăția așa cum I-ar fi plăcut lui Dumnezeu.

  Poate că bogatul nici nu era zgârcit, ignorându-l pe Lazăr doar din nepăsare. Dar e la fel de condamnabil. Pentru că săracul i-a fost adus în curte ca un test. O oportunitate de a-și arăta dragostea, luându-și astfel bilet pentru eternitatea cu Dumnezeu. Și câte astfel de ocazii ne oferă viața în fiecare zi!

  Atenție, însă, la biletele false! Da, putem fi înșelați atunci când faptele nu sunt dovezi ale iubirii, ci simple „pomeni”. Adică fapte cuantificabile, cu care să negociezi cu Dumnezeu: am făcut asta și asta, am dat atât, deci cât îmi ierți din vinovăție. Dureroasă înșelare.

  Prin faptele noastre trebuie să ne arătăm dragostea, pentru că iubind ne apropiem de Dumnezeu. De altfel, iubirea aproapelui este poruncă divină. Mai sunt locuri în Raiul lui Dumnezeu, iar biletele sunt la o îmbrățișare distanță. Adică la o manifestare a iubirii. N-ar fi tragic să ratăm?

 

Simion Felix Marțian

 

Colind

Se brodează fulgi pe zare
Într-o cernere din cer,
Ca un strai de sărbătoare
Alb de nea și de visare,
Dalbe flori și leru-i ler.

Pe tăcere, cu lumină,
Glasuri de colindători
Scriu cântarea lor divină,
Pacea-nmugurind senină,
Leru-i ler și dalbe flori.

Larg li se deschid în cale 
Porți cu ivăre de ger,
Ca să intre, triumfale,
Iesle, Prunc și... osanale,
Dalbe flori și leru-i ler.

Vin copii cu vestea mare
Și cu ei cântă ninsori,
Căci sub nimbul de candoare
E Isus în fiecare,
Leru-i ler și dalbe flori.

Sărbători înmiresmate
Fie peste toți, de sus,
Și-nflorind în bunătate
Să cântăm în unitate
Leru-i ler pentru... Isus!

Simion Felix Marțian

Abordarea unui Crăciun… demascat

 Ne-am obișnuit deja cu normalitatea, cu respirația fără… mască. Dar amintirea măștii nu se va șterge prea curând. Și a tuturor abuzurilor din această perioadă, a căror justificare va rămâne mereu controversată. Ne-am dorit toți să ne revedem chipurile, chiar dacă mai vedem câte un întârziat în timp, care-și poartă masca cu precauție, ca o reminiscență a groazei.

 Văzând efervescența specifică acestei perioade a anului, nu am putut să nu mă gândesc la tristețea sărbătorilor din anii precedenți. Anii… mascați. Da, este de dorit ca Nativitatea să fie sărbătorită cu inima, și în acest caz nu poate fi umbrită de o mască. Dar, totuși, a lipsit strălucirea dată de manifestările celor care sărbătoresc cu adevărat.

 Așadar, am intrat în cea mai „fierbinte” lună a anului… demascați. Adică fără tragica mască specifică anilor trecuți. Respirăm liber, dar nu numai atât. Putem să ne zâmbim. Este luna cu mult tam-tam despre „omul bun”, dar acest lucru ar trebui să se vadă pe chipurile luminoase ale oamenilor. Cu zâmbete largi, din inimă.

  Ce mai putem face fără mască? Să cântăm. Există în repertoriul muzical al tuturor popoarelor un segment specific acestei perioade. Și care se cântă numai acum. Este vorba de colinde, cântece prin care ne arătăm bucuria de a avea un Mântuitor. Și de a duce vestea și altora. Demascați, o putem face din toată inima, încă de pe acum. Nu ești cântăreț? Nicio problemă, doar nu cânți la Scala. Doar îți manifești bucuria, colindând.

  Ce ne-a mai lipsit de sărbători în anii mascați? Biserica. Au fost restricții, teste, dezinfectări, distanțare, limitarea numărului, etc. Oameni buni, e Crăciunul, ne putem bucura împreună la Biserică. Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru mântuire, dar și pentru că ne-a scuturat de măști.

 Recapitulând, putem să ne manifestăm în această perioadă bucuria demascării, zâmbind mai mult, colindând, mergând la Biserică. Ce vom face, însă, din toate astea? Cel mai probabil vom recupera absența târgurilor de Crăciun din anii precedenți, luându-le acum cu asalt. Oricum, negustorii recuperează, punând niște prețuri care fac să înghețe definitiv (de groază) salariul minim și pensiile ne-speciale.

 Oameni buni, „vi S-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul” (Luca, 2:11) Aceasta este Nativitatea. Sau Crăciunul. Sărbători binecuvântate!

 

Simion Felix Marțian

Siegen, 6 decembrie 2022

 

Sonet vulturesc   

Sfidând din slavă creste vineții,
Cu norii rămânându-i la picioare,
El soarbe înălțimi amețitoare
Și munții par sub el și ei câmpii.

Privesc la vultur și adânc mă doare
Vederea-ncolăcitelor frânghii
De temeri nefirești, de erezii,
Ce-mpiedică azi spiritul să zboare.

Noi nu suntem creați să ne târâm,
Ci să-ndrăznim, așa spune Cuvântul,
Pășind pe nori, nu doar pe caldarâm.

Dă-ne-ndrăzneala, Doamne, și avântul
Ca, pentru cer, să câștigăm zburând
Prin Duhul Tău, oameni pe-ntreg pământul!

Simion Felix Marțian

Pledoarie pentru crez 

Pledoarie pentru crez  

Derulez imagini dănțuind vivace
Dintr-o lume care pare-un carnaval,
Lume ce-ntr-un iureș face și desface
Sub deviza zilei: superficial!

Priponind gândirea de un „ce se poartă”
Dăm identității straie de angro,
Și în existența devenind deșartă
Strigă rațiunea: lume, încotro?

Se tocește, parcă, și-ascuțișul minții
Cu idei „de-a gata”, gânduri „la pachet”,
Și de starea asta ținem strâns cu dinții
Prinși de platitudini ca de un magnet.

Pojghița se poartă, sau poate spoiala,
Ascunzând dramatic drumul către miez,
Dar dezastrul vine doar atunci când boala,
Molima aceasta se-ntinde pe crez.

Fără profunzime, moartă ni-e credința,
Fără cunoștința tainelor adânci,
Fără înălțimea ce-o dă-n zbor voinţa,
Fără fermitatea neclintitei stânci.

Afirmându-ți crezul, ieși din lumea plată
Părăsind curentul uniformizant,
Lăsând „ce se poartă” la...„a fost o dată”
Pentr-o viață nouă și un trai vibrant!

Nu pentru senzații, nici adrenalină,
Nu pentru că-i trendy, super sau frumos,
Ci pentru trăire veșnică-n lumină
Cu Mântuitorul, Cu Isus Cristos!

Simion Felix Marțian